Ana Maria îi face pomană tatălui

La o săptămână de la moartea lui Adrian Păunescu, ieri, mezina poetului a făcut cumpărături la o patiserie din Capitală pentru pomana acestuia.

Încercănată, îmbrăcată din cap până în picioare în negru, Ana Maria Păunescu a ieşit, ieri, din casă în jurul orei 11.00 şi a plecat direct către o patiserie din cartierul bucureştean Dorobanţi. “Copilul cel mai drag” al poetului, după cum chiar el o descria pe fata lui cea mică, a ieşit din patiserie cu patru sacoşe pline cu prăjituri, covrigi şi alte produse necesare pentru pomană.

Ana Maria Păunescu (20 de ani) a făcut ieri cumpărături la o patiserie din centrul Capitalei	Fiica poetului Adrian Păunescu s-a chinuit singură cu patru sacoşe pline cu produse de patiserie

S-a chinuit singură cu ele până la maşină, apoi a mers direct acasă, unde s-a ocupat de restul pregătirilor pentru pomana de o săptămână a poetului. Adrian Păunescu a murit pe 5 noiembrie, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce mai multe organe au încetat să-i mai funcţioneze. La înmormântarea acestuia, Ana Maria, care era foarte apropiată de tatăl său, a fost neclintită de lângă sicriul lui.

O grefieră, fiica secretă a maestrului?

Andreea Bîrlea (foto), o grefieră de la Tribunalul Bucureşti, le cere magistraţilor să îl recunoască pe poetul Adrian Păunescu drept tatăl său biologic. Femeia susţine că e dispusă să aducă martori şi să fie supusă unui test ADN.

«Trag ca hienele din tata»

Jurnalul Naţional a publicat, ieri, un editorial semnat de Andrei (foto), fiul din prima căsătorie a poetului Adrian Păunescu. Iată, mai jos, un fragment:

„Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate când ai spus, de atâtea ori, că-i şi vezi, pe unii, trăgând ca hienele din Adrian Păunescu. Au făcut-o şi cât ai fost în viaţă, o fac şi-acum, dând o dovadă cumplită de caracter. Consecvenţa, pe la noi, se ilustrează, din păcate, mai ales când e vorba de dărâmat valori şi de ridicat la putere invidia, ura, jaful, dispreţul, injuria şi, în final, firesc, şacalismul neabătut sau jelania tardivă. Dar aceşti «unii» sunt mult mai puţini decât «ceilalţi» care te iubesc şi care au, eventual, vina că te-au crezut nemuritor şi nu ţi-au dat semnul preţuirii lor, cât ai fost viu. În ce mă priveşte, îţi mulţumesc că m-ai antrenat, de prin 1978 încoace, să fiu pregătit pentru acest moment, în care, după ce ai plecat, atâţia se uită la mine şi se întreabă ce voi face, dacă voi face, cum voi face. Vestea proastă e că m-ai lăsat cu ei. Vestea bună e că ştiu ce am de făcut.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE