Volkswagen Passat CC, plin de praf, licitat la Galați

ANAF Galați a anunțat că organizează pe 13 ianuarie 2026, la ora 11.00, la sediul AJFP Galați din str. Brăilei nr. 33, o licitație pentru a vinde o mașină pe care nimeni nu a vrut-o la alte două licitații. Așa cum prevede legea, prețul de pornire a fost redus cu 50%.

Autoturismul marca Volkswagen Passat CC, culoare negru, berlină, an fabricatie 2014, cu 213.147 kilometri parcurși, motorină, 1968 cmc și cutie viteze automată, are un preț de 28.409 lei și nu face obiectul TVA.

Mercedes E 200D, licitație în Lugoj

Pe 21 ianuarie 2026, la ora 11.00, în Lugoj, pe strada Al. Astalas nr. 1-3, camera 227, ANAF Timișoara vinde la a treia licitație un autoturism Mercedes E 200D pe care, la fel ca și în cazul Volkswagenului, nimeni nu l-a vrut la primele două licitații.

Potrivit anunțului ANAF, autoturismul Mercedes-Benz E 200D este de culoare albă, are 5 uși, 5 locuri, anul de fabricație este 2018, rulajul de 371.069 kilometri, motorină, capacitate cilindrică de 1950 de centimetri cubi, cutie viteze manuală și transmisie spate.

Prețul a fost redus cu 50% față de prima licitație, astfel că a ajuns la 42.575 de lei, cu TVA de 21%.

Cum pot participa la o licitație ANAF și ce documente trebuie depuse

ANAF pregătește o nouă metodă prin care să vândă bunurile mobile și imobile confiscate. Totuși, până când proiectul prin PNRR va intra în vigoare, românii care vor să participe la licitațiile ANAF trebuie să cunoască următoarele reguli:

Cine poate participa

  • Orice persoană fizică română cu capacitate deplină de exercițiu.
  • Nu trebuie să fie debitorul bunului scos la licitație.

Condiții generale

  • Participarea e deschisă tuturor persoanelor interesate, cu respectarea Codului de procedură fiscală.
  • Este obligatorie depunerea unei garanții de participare.

Garanția de participare

  • Reprezintă 10% din prețul de pornire al licitației.
  • Se depune în contul indicat de organul fiscal.
  • Se restituie participanților necâștigători după licitație.

Documente necesare

  1. Cerere de participare la licitație.
  2. Copie act de identitate (CI/BI).
  3. Dovada achitării garanției de participare (ordin de plată/chitanță).
  4. Declarație pe propria răspundere că nu se află în situații de incompatibilitate (de regulă inclusă în cerere).
  5. Împuternicire notarială, dacă participă prin reprezentant.

Termen de depunere

  • Documentele se depun cu cel puțin o zi înainte de data licitației (termenul exact este menționat în anunț).

Desfășurarea licitației

  • Licitația este publică și se desfășoară la sediul organului fiscal sau online, dacă este specificat.
  • Bunul se adjudecă participantului care oferă cel mai mare preț.

După adjudecare

  • Câștigătorul trebuie să achite diferența de preț în termenul stabilit (de regulă 15 zile).
  • După plata integrală, se emite actul de adjudecare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.