Fetița în moarte cerebrală după o operație de apendicită s-a stins la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București

Copila a fost transferată în decembrie 2025 de la Spitalul Județean de Urgență Constanța, unde fusese internată și operată de apendicită pe 15 decembrie. În timpul internării, ea a suferit un stop cardio-respirator, la scurt timp fiind constatată moartea cerebrală de către medicii din București.

Avocata familiei, Ghiulfer-Aisun Ismail, a transmis un mesaj de condoleanțe după tragedie:

„În această seară, ANCUȚA a plecat dintre noi. Din luna decembrie se afla în moarte cerebrală, iar astăzi lupta ei s-a încheiat. Familia trece printr-o durere greu de descris și, în același timp, se confruntă cu cheltuieli importante, care vor continua în perioada următoare. Cu acordul lor, pun la dispoziție contul bancar pentru cei care doresc să ofere un sprijin financiar, ca semn de solidaritate și compasiune”.

La jumătatea lunii ianuarie, avocata anunţa că a fost făcută o cerere pentru eliberarea întregului dosar medical şi până în prezent au fost primite doar fişele de la UPU, nu şi cele de pe secţiile chirurgie şi terapie intensivă. „S-au făcut nişte memorii către Colegiul Medicilor, către domnul ministru al Sănătăţii, către Consiliul Judeţean pentru a se verifica atât din punct de vedere al actului medical, al oferirii acestuia către public, cât şi al funcţionabilităţii sistemului medical din Constanţa, pentru că iată, aproape jumătate de oră ne-a luat ca să primim câteva foi pentru că suntem plimbaţi dintr-un cabinet într-altul”, a mai povestit avocatul, potrivit News.ro.

Ghiulfer-Aisun Ismail a relatat când au apărut problemele medicale ale fetiţei. 

„Ea a plecat cu o leziune pe trahee care a generat, se pare, un pneumotorax şi problema ar fi, bănuim, pentru că nu avem documentele medicale, iar comunicarea cu familia a fost deficitară, bănuim că s-ar fi întâmplat ceva la momentul la care s-a efectuat intubarea fetiţei, pentru că fetiţa a intrat bine, sănătoasă în operaţia de apendicită, ulterior, la câteva minute după ce a ieşit, a avut acel stop cardiorespirator şi s-a efectuat o intubaţie”, a explicat avocatul.

Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor au dispus anchete

Ghiulfer-Aisun Ismail este implicată şi într-un alt caz, al unui băieţel de 2 ani şi jumătate intrat în moarte cerebrală după ce a fost operat la Spitalul Judeţean Constanţa şi care a decedat la jumătatea lunii ianuarie. Familia băiatului a acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.

Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe. Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore. Avocata a declarat că au trecut nouă ore de la prezentarea băieţelului în UPU şi până la intervenţia chirurgicală. 

„A durat nouă ore de la momentul la care copilul a intrat pe secţia de UPU până a ajuns să-i facă o operaţie. Au preferat să-l plimbe pe la ORL pentru că de durere îşi muşcase obrăjiorul, în loc să se facă un CT unde s-au văzut leziunile pe care le avea copilul, iar ulterior, copilul a ieşit în comă indusă din operaţie. Pentru un minor în comă indusă, câte zile a stat, nu a fost văzut de un medic de gardă. Medicul de gardă de pe secţia de ATI nu a fost prezent fizic în seara respectivă, ci a comunicat cu asistentele prin mesaje de WhatsApp”, a afirmat la acel moment Ghiulfer-Aisun Ismail.

În urma acestor cazuri tragice, ministrul Sănătății a dispus o anchetă prin Corpul de Control. Totodată, Colegiul Medicilor și Spitalul Județean Constanța au demarat investigații interne.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ethanhunt 22.02.2026, 13:35

Ce mafie este in Constanta nu stie inca tara ci doar banuiesti,in ultimii 14 ani au fost foarte multe cazuri ca acesta si dna si alte servicii sunt mana in mana cu autoritatile corupte.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.