Libertatea: Cum a pornit “lupta”?
Andreea Marin-Bănică: Cu câteva luni în urmă, am avut prima discuţie cu Asociaţia Salvează Vieţi şi, după un timp în care încercările lor s-au împiedicat de birocraţie, am decis să formăm o echipă. Ne-am unit forţele, eu având şi o putere mai mare de răspândirea a mesajului, de creare a unei presiuni mediatice necesare într-o ţară ca a noastră, în care din păcate doar aşa se mişcă lucrurile.
Ce v-a motivat să nu vă lăsaţi şi dv. descurajată de birocraţie?
Satisfacţia de a o călca în picioare măcar de data asta, aşa cum şi ea ne calcă în picioare sufletele, sănătatea şi viaţa, se întâmplă de nepermis de multe ori.
Aţi iniţiat şi o petiţie prin care cereaţi schimbarea Ordinului 50/2004…
Da, peste 9.000 de români din toate colţurile ţării şi din diaspora, din peste 20 de ţări ale lumii, au semnat petiţia noastră, care cerea ca acest ordin să devină un sprijin mult mai eficient pentru bolnavii aflaţi la limita dintre viaţă şi moarte.
Discuţiile cu Ministerul Sănătăţii au pornit “cu stângul” când prima întâlnire cu echipa dv. a fost amânată. Ce aţi simţit?
Amânarea a fost doar… un mic impediment depăşit. Important e că, deşi la început vorbeam fără să fiu auzită, nu m-am oprit. Când sunt convinsă că mă aflu pe un drum bun, nu există “nu se poate”. De altfel, de când mă ştiu tot aud că “asta nu e posibil” şi nu mă face decât să caut soluţii să deschid lacătele uşilor ferecate.
Câţi pacienţi vor beneficia de modificarea Ordinului?
Mult prea mulţi… Aflu mereu poveşti cutremurătoare şi zilnic cunosc oameni disperaţi, care nu ştiu încotro să o apuce pentru a găsi sprijin. Mulţi români nu au habar de acest Ordin 50. Ei ar putea beneficia de bani pentru operaţii costisitoare în afara ţării, când nu sunt posibile la noi acasă, de formularul E 112… Uneori, nici medicii nu le menţionează aceste posibilităţi… Nu înţeleg de ce, când e singura lor speranţă de viaţă…
Sunteţi o persoană în care românii au mare încredere. Câţi vă contactează în fiecare zi să vă ceară sprijinul?
Le-am pierdut numărul… Din păcate, nu mai reuşesc să răspund individual, fiecăruia în parte, pentru că şi pentru mine ziua are doar 24 de ore, muncesc şi pentru meseria mea şi trebuie să îmi rezerv timp şi pentru copilul şi familia mea. De aceea, m-am gândit că de data asta mă implic într-un demers care are un efect pozitiv pentru o comunitate mare de oameni. Aşa e mai eficient.
Ce îi sfătuiţi pe cei care se luptă cu o boală necruţătoare?
Să se informeze bine înainte de a lua o hotărâre în pripă, doar pe baza a ceea ce spun, cu bunăvoinţă, dar nu întotdeauna în deplină cunoştintă de cauză, cei din jur. E important să-ţi cunoşti drepturile înainte de a lua o decizie care afectează o viaţă. Şi să fie tari! Nu e uşor…
Şanse noi pentru pacienţii grav bolnavi
Nu de puţine ori, din presă aflăm despre cazuri disperate, poveşti ale unor români diagnosticaţi cu boli crunte, care solicită sprijin financiar pentru a se trata în străinătate. Motivul: multe intervenţii nu se pot face încă în România.
Din păcate, prea puţini pacienţi ştiu că pentru ei există Ordinul 50/2004 al Ministerului Sănătăţii, prin care cheltuielile tratamentului lor medical efectuat în clinici din afară pot fi suportate din bugetul de stat. Mai mult, birocraţia greoaie face ca soluţionarea dosarelor ce se depun la direcţiile de sănătate să dureze luni, chiar ani, în cazul unor pacienţi pentru care fiecare zi poate fi fatală. Impresionată de situaţia acestor bolnavi, Andreea Marin-Bănică, împreună cu Asociaţia Salvează Vieţi, a solicitat şi a convins Ministerul Sănătăţii să modifice acest Ordin, în aşa fel încât dosarele să fie analizate şi aprobate în timp util, iar românii bolnavi să poată pleca mai repede să se trateze afară.
Mai mult, vedeta a reuşit să faciliteze obţinerea banilor pentru tratamentul în străinătate al unor afecţiuni grave, precum leucemii, tumori cerebrale sau forme galopante de cancer. “În mai puţin de două luni, după ce propunerea de modificare a Ordinului va străbate drumul aprobărilor necesare într-un astfel de demers legislativ, ar fi firesc să putem beneficia de această reglementare, cu mult îmbunătăţită”, ne-a declarat Andreea Marin-Bănică.