Și-a pierdut conștiența după ce a fost lovit de robot

Angajatul, Peter Hinterdobler, în vârstă de 50 de ani, spune că incidentul i-a provocat traume serioase și cheltuieli medicale uriașe.

Potrivit plângerii obținute de The Independent, accidentul a avut loc pe 22 iulie 2023, în timp ce Hinterdobler ajuta un inginer să demonteze un robot mutat din poziția sa de pe linia de producție a Modelului 3.

În timpul operațiunii, brațul robotului s-a eliberat brusc, „cu o forță mare”, lovindu-l și aruncându-l la podea, unde și-a pierdut conștiența. Documentele menționează că impactul a implicat și greutatea de contrabalansare a robotului, de aproximativ 8.000 de livre.

Costurile totale pot ajunge la 6 milioane de dolari

Costurile medicale suportate până acum depășesc 1 milion de dolari, iar prognozele arată cheltuieli suplimentare de cel puțin 6 milioane.

În total, Hinterdobler solicită daune de 20 de milioane pentru durere și suferință, 10 milioane pentru prejudicii emoționale, 1 milion pentru pierderea veniturilor actuale, 8 milioane pentru diminuarea capacității viitoare de câștig și 5 milioane pentru pierderea serviciilor casnice, trecute și viitoare.

Procesul, intentat inițial la o instanță din California și transferat în august la tribunalul federal din Oakland, îi are ca pârâți atât pe Tesla, cât și pe producătorul robotului, FANUC.

Hinterdobler acuză compania că a amplasat echipamentul într-o zonă nepotrivită, că nu a deconectat și securizat robotul înaintea demontării și că a refuzat să îi ofere acces la înregistrările video ale incidentului.

În plus, Tesla ar fi introdus ulterior protocoale noi de siguranță, legate direct de robotul care l-a accidentat.

Plângerea susține și că FANUC poartă răspundere pentru „proiectarea defectuoasă” a robotului și pentru lipsa instruirii adecvate privind utilizarea în condiții de siguranță.

Acuzații de rasism, hărțuire și violență la locul de muncă

Tesla nu a răspuns încă oficial acuzațiilor. Incidentul survine în contextul unor procese și controverse anterioare legate de fabrica din Fremont, inclusiv acuzații de rasism, hărțuire și violență la locul de muncă.

Accidentele cu roboți industriali nu sunt o noutate: în 2021, un inginer Tesla din Texas a fost rănit după ce un robot l-a prins cu „ghearele” de spate și braț, iar primul caz fatal din SUA datează din 1979, când un muncitor Ford din Michigan a fost ucis de un braț robotic. Potrivit unui studiu din 2024, pe măsură ce roboții devin tot mai răspândiți în industrie, numărul accidentelor și al deceselor este în creștere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.