Mergi direct la conținut »
Anunțul Pro TV despre Dana Budeanu, cea de la care Firea a distribuit postarea care lua în derizoriu inițiativa ”Dăruieşte Viaţă”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Anunțul Pro TV despre Dana Budeanu, cea de la care Firea a distribuit postarea care lua în derizoriu inițiativa ”Dăruieşte Viaţă”

Anunțul Pro TV despre Dana Budeanu, cea de la care Firea a distribuit postarea care lua în derizoriu inițiativa ”Dăruieşte Viaţă”

Pro TV a anunțat că a încheiat colaborarea cu Dana Budeanu. Anunțul vine după postarea controversată pe care aceasta a făcut-o pe contul său de socializare.

De Daria Maria Diaconu,

UPDATE: Dana Budeanu a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care spune că refuză să își ceară scuze pentru postarea sa și că spusele i-au fost răstălmăcite.

Vorbind de contractul său cu Pro Tv, Budeanu spune că ”Din respect pentru PRO TV, singura stație recunoscută ca încă fiind independentă din punct de vedere politic din România și pentru contribuția mea pro bono pe care o am de 10 ani pentru și în programele PRO TV, nu am pentru ce să-mi cer scuze și n-o s-o fac în viața mea!”.

Pe pagina de Facebook a emisiunii Vorbește lumea a fost anunțată încetarea colaborării dintre Pro TV și Dana Budeanu. Aceasta avea o rubrică la TV în cadrul căreia comenta ținutele purtate de vedetele din showbiz-ul românesc.

„Începând cu data de 30 octombrie 2019, colaborarea noastră cu Dana Budeanu a încetat. PRO TV este liderul televiziunilor din România și a susținut dintotdeauna cauze care au adus schimbări reale în viețile oamenilor, fie că vorbim despre lupta împotriva cancerului, sprijinirea copiilor abandonați sau protecția mediului înconjurător. PRO TV inspiră românii să fie mai buni prin divertisment de calitate, informație și ne dorim ca valorile pe care le promovăm, printre care se află onestitatea, responsabilitatea, pozitivitatea să se reflecte și în acțiunile partenerilor noștri”, se arată în comunicatul postat în mediul online.

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”
Recomandări

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”

 

Anunțul vine după ce, în urmă cu câteva zile, Dana Budeanu a făcut o postare în mediul online referitoare la primul spital privat de oncologie pentru copii.

Ulterior, postarea, care lua în derizoriu inițiativa asociației Dăruiește viață, a fost distribuită de pe un cont al primarului Capitalei, Gabriela Firea, altul decât cel oficial, de aici iscându-se un mare scandal.

Dana Budeanu deține un atelier de modă frecventat de mai multe vedete din showbiz-ul românesc, fiind cunoscută și pentru comentariile pe care le-a făcut de-a lungul anilor atât în revistele Ciao și Spy, cât și la emisiuni de televiziune, pe seama ținutelor cu care vedetele din showbiz-ul românesc s-au afișat la diverse evenimente mondene.

Close
Închide
  Close