Groapa de acum a apărut în acelaşi loc unde, în 2010, atunci când la Galaţi Dunarea a atins cote istorice, s-a format un creter imens care a rămas aşa multă vreme până ce a fost astupat.
Autorităţile locale se feresc sa pună apariţia gropii pe seama Dunării, până când experţii nu-şi vor spune cuvântul, dar nu nega posibilitatea. „Facem acum o expertiză ca să ştim exact ce a cauzat surparea. Într-adevăr, e în acelaşi loc unde apăruse şi groapa din 2010. Nu putem nega că infiltraţiile ar fi cauza apariţiei, dar vrem să ne comfirme cineva asta mai ales că de curând lucrarea a fost refăcută”, a precizat Mihai Costache, de la Primăria Galaţi.
Oamenii din zona care au venit în pelerinaj la groapă pun reapariţia acesteia pe seama infiltratiilor din Dunăre care ajung în panza freatică. Circulaţia în zonă a fost deviată.
Calea ferată şi mai multe case, în pericol după ce Dunărea s-a revărsat în Siret
Creşterea extreme de rapidă a apelor Dunării face ca fluviul să împingă apa înapoi în Siret. Practic fluviul aflat la o cota mult mai mare decât aceea a Siretului împinge apa râului înapoi.
Cum pompierii militari şi cei de la Serviciul de Gospodările a Apelor (SGA) au observat breşe în digul de la Siret, acestea trebuiau urgent acoperite. Aşa că, azi, peste 50 de pompieri au ridicat un dig din saci cu nisip în zona localităţii Şendreni, chiar la baza podului peste Siret acolo unde se afla una dintre breşele descoperite în dig.
„Am luat o măsură de prevenire pentru că s-a lucrat la pod, s-a creat un spaţiu când cărau materialele şi s-a distrus o parte din dig. Este un punct slab şi, din acest motiv, vreau să ne luăm măsuri de siguranţă. Creăm un segment din saci, bine armat, ca localnicii să doarmă liniştiţi”, a declarat Ion Ardean, directorul SGA Galaţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro