Viorel Paşca gonea oamenii din azile, ca să elibereze paturile. „L-am dus până în satul lui, l-am dus la Salonta, apoi la Oradea şi în multe alte locuri, în speranţa că i se va face cuiva milă de el”, povestea Paşca despre un bolnav psihic

Paşca: „Am hotărât să eliberăm câteva paturi și şapte persoane au fost «evacuate»”

Pentru perioada 18 martie 2013 – 2 noiembrie 2025, Viorel Paşca a conspectat activitatea din azilele patronate de el în cele cinci volume ale cărţii „Dumnezeu poartă de grijă”, publicate de Societatea Penticostală de Misiune Creştină din România. Contactat telefonic de Libertatea, Paşca a confirmat că toate cele scrise în cărțile sale sunt întâmplări reale.

Cele mai multe dintre relatări sunt emoționante, căci descriu suferinţa oamenilor care ajungeau la el, dar şi transformarea lor ulterioară. Însă printre aceste lecţii de viaţă, care-i convingeau pe unii să doneze şi să susţină astfel activitatea azilelor, Paşca povesteşte în cărţile sale şi despre nişte lucruri cel puţin bizare. Unul dintre ele e modul în care se debarasa de beneficiarii considerați vindecaţi şi deci capabili să-şi poarte singuri de grijă, dar și de cei care nu respectau conduita impusă de el în azile. 

Cei internaţi în azilele lui Viorel Paşca erau oameni vulnerabili: bătrâni sau bolnavi abandonaţi de familii, bolnavi psihic sau oameni ai străzii. Iar „externarea” lor se făcea fără ca vreo comisie medicală să le evalueze starea de sănătate şi fără ca autorităţile statului, care-i trimiseseră acolo, să fie anunţate, pentru a căuta o altă soluţie pentru ei. Iată ce nota Viorel Paşca:   

8 iunie 2014. „A sosit vara de ceva timp, iar numărul bolnavilor de la noi a atins limita: 140. Ştiu că nu e tocmai în regulă ce-am făcut, dar mi-am spus că o mică parte din cei pe care îi avem în grijă s-au făcut bine, pot să se deplaseze şi, având în vedere şi vremea frumoasă, am hotărât să eliberăm câteva paturi. Astfel, şapte persoane au fost «evacuate», urmând să-şi caute un rost, pe la prieteni, cunoştinţe, rude sau, pur şi simplu, un mod de a supravieţui. Sunt convins că unele se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, iar dacă vor fi locuri libere şi situaţia o va cere, vom încerca să le ajutăm din nou. Până atunci însă, alte persoane bolnave sau în vârstă le vor lua locul.”

Despre un bolnav psihic „evacuat”: „Când cobora, îmi mulţumea pentru amabilitatea de a-l fi dus cu maşina”

În cărţile sale, Viorel Paşca mărturiseşte că nu-i „evacua” doar pe cei sănătoşi/„deplasabili”, ci şi pe cei care nu se conformau regulamentului din azile. Inclusiv pe cei cu afecţiuni psihice, care nu aveau capacitatea de a înţelege regulile. 

Unul dintre ei a fost Petru Strati, din judeţul Arad, „un om simplu, fără familie, fără casa pe care tatăl lui a vândut-o în urmă cu mulţi ani, iar el a rămas pe drumuri”, povesteşte Paşca. El mai spune că Petrică „era văzut adesea de oamenii locului din satul lui privind printre scândurile de la gardul curţii la cea care a fost cândva casa lui, casă în care credea că va ajunge să-şi trăiască ultima parte a vieţii. Vecinii îi dădeau mâncare din când în când, iar când s-a făcut frig, cei de la primărie l-au trimis la Dumbrava”. Era prin 2010 când Petrică i-a fost lăsat în grijă. 

„Din punct de vedere fizic era sănătos, dar avea o minte de copil, uneori gata să ajute pe toată lumea, alteori încăpăţânat și de neclintit în deciziile sale”, spunea Paşca. „Nu-l mai prea ajută mintea”, scria el, altădată. „Puteai sta ore întregi cu el, fără să realizezi că are o problemă, apoi te uimea cu naivitatea, prostia sau lipsa discernământului de care dădea dovadă. Nu era om rău, dar prin ce făcea, producea multe pagube şi uneori crea şi agitaţie printre bolnavii psihic cu care locuia. De multe ori pleca de la noi cu diferite obiecte, bucăţi de lemne, scânduri, furcă, greblă sau orice găsea în cale şi le lăsa pe la oamenii din sat.” 

Pe 12 ianuarie 2014, Paşca mărturisea că Petrică „se simte atât de bine, încât nu mai vrea să plece. Problema este că prin comportamentul lui îi deranjează pe toţi din jur, aşa că nu de puţine ori am decis să-l ducem într-o parte sau în alta, cât mai departe de casă. Niciodată nu m-a întrebat unde şi de ce îl ducem, iar când cobora, îmi mulţumea pentru amabilitatea de a-l fi dus cu maşina. De fiecare dată însă, se întorcea, străbătând pe jos zeci de kilometri, ajungând uneori rupt de foame şi obosit, plin însă de bucuria că i se oferea un pat cald şi o masă consistentă.”

„Neştiind cum să-i «îndulcesc» vestea că îl voi lasa în stradă, i-am spus că merită din plin un concediu”

În ianuarie 2014, Paşca l-a „evacuat” iar pe Petrică. „L-am dus şi l-am lăsat în Oradea”, scrie el. „Mi-am propus ca, dacă se va mai întoarce, să nu-l mai «izgonim», cel puţin până la primăvară. După două zile era iar acasă, după ce străbătuse pe jos cei 40 de km, de la Oradea până la Tinca. Sperăm că Dumnezeu ne va da înţelepciune să-l «tratăm» într-un mod eficient, aşa încât să se «încadreze» în limitele admise, atât de necesare în lucrarea pe care o facem. Nu am pretenţia şi nu cred că tot ceea ce facem e perfect. Nici pe departe; încercăm doar să găsim soluţii la problemele care apar, să aducem prin ceea ce facem, o schimbare în bine, iar atunci când soarele va apune, să avem bucuria unei munci făcute şi la timp.”

În anul următor, pe 30 august 2015, Paşca povestea că „într-o zi, sătul de năzbâtiile pe care le făcea (Petrică – n.r.), l-am dus până în satul lui şi l-am lăsat acolo, sperând că se va alipi de vreo familie pe-acolo şi nu se va mai întoarce. În câteva zile, a parcurs cei 100 de km şi a ajuns acasă flămând, obosit şi plin de mizerie. După ce şi-a căpătat puterile, l-am dus la Salonta, apoi la Oradea şi în multe alte locuri, în speranţa că i se va face cuiva milă de el şi-l va îngriji măcar o vreme, până va realiza că, de fapt, e aproape imposibil de supravegheat şi ţinut în frâu. De fiecare dată, însă, se întorcea pe jos indiferent de vreme, distanţă sau stare de sănătate.” 

În satele din România, exista obiceiul de a scăpa de câinii care făceau stricăciuni prin gospodărie, ducându-i cât mai departe de casă și abandonându-i acolo, în speranţa că ei nu vor mai  găsi drumul înapoi. Petrică însă, în ciuda afecţiunilor psihice de care suferea, a reuşit să se întoarcă mereu acolo unde el ştia că va primi o farfurie cu mâncare şi-un pat. 

„În cele din urmă”, povestea Viorel Paşca în august 2015, „unui om din satul vecin i s-a făcut milă de el şi l-a îngrijit o vreme ca şi pe un prieten apropiat, încât S.P. (Petrică – n.r.) mărturisea tuturor că el face parte din familia respectivă. În urmă cu câteva zile, după ce era să dea foc la pădure, gospodarul s-a săturat de poznele şi probleme făcute şi, cu toate că-l îndrăgea şi îi era milă de el, l-a dus la Arad, sperând şi el că se va descurca într-un fel sau altul.”

Numai că Petrică a nimerit iar drumul înapoi. „După o sută de kilometri parcurși pe jos”, spune Paşca, el „a poposit din nou la Dumbrava şi, pentru că era seară şi nu a putut intra, a rămas peste noapte în faţa casei, dormind pe iarbă. Dimineaţa am plecat la lucru, nu ştiam de el, aşa că şi-a petrecut încă o zi şi-o noapte sub cerul liber. Abia a treia zi l-am găsit acolo, dormind, murdar şi înfometat. Aşa se face că, ne place ori nu, va fi din nou «oaspetele» nostru cel puţin o vreme, până ce «paharul se va umple» din nou, silindu-ne, într-un fel, să-l trimitem cât mai departe de Dumbrava.”

Pe 20 octombrie 2019, când Petrică a murit, Paşca scria că bărbatul ajunsese „în Bicăcel, la 10 km de Dumbrava, în grija norei mele și a familiei sale, iar după un timp, în casa unei femei extraordinare care i-a purtat de grijă în ultima perioadă. A ajuns să fie arhicunoscut în zonă prin ceea ce făcea, adesea stând în mijlocul şoselei, dirijând circulaţia, sau smulgând iarbă de pe marginea drumului, iubit și ignorat în acelaşi timp de mulţi, omul nimănui, caz social în cel mai real sens al cuvântului”. 

La moartea lui Petrică, Paşca a mai mărturisit și că, atunci când l-a dus la Oradea, „neştiind cum să-i «îndulcesc» vestea că îl voi lasa în stradă, i-am spus că e un om harnic, muncitor și că merită din plin un concediu, că îl las în Oradea să petreacă o lună cum doreşte el. Au trecut zilele, apoi săptămânile, şi când credeam că gata, am scăpat, ne-am trezit cu el la poartă, binedispus și vesel, anunţându-ne că gata, a trecut luna și s-a terminat concediul.”

„Nu sunt foarte mândru de aceste lucruri”, recunoştea Paşca, „mai bine spus nu sunt mândru deloc și poate merit să fiu criticat pentru atitudinea mea, dar în acele vremuri chiar ne era foarte greu cu el, neputându-l controla sub nicio formă și nefiind dispuşi, în acelaşi timp, să ne asumăm mulţimea de riscuri care implica şederea lui în Dumbrava.” 

Povestea altui bolnav care a fost dus în gara din Oradea și urcat în tren

Petrică n-a fost singurul om trimis în grijă lui Viorel Paşca, pentru care el nu şi-a asumat „mulţimea de riscuri”. 

Câţiva ani mai târziu, pe 8 mai 2022, el povestea despre „domnul Mateescu, din Caracal”, care era „fără familie și fără aparținători care să-l îngrijească în această ultimă și grea perioadă a vieții sale de pribeag. Ajuns la Dumbrava, nemulțumit de cine știe ce, a bătut pe un alt bolnav, silindu-ne astfel să-l ducem în Gara Mare din Oradea, să-i cumpărăm bilet și să-l punem în tren, trimițând-l spre locurile natale. Suportăm orice de la bolnavii aduși la noi, mai puțin violența, deoarece nu vrem ca cineva să fie lovit sau rănit de un altul, așa că atunci când o persoană devine violentă, este trimisă urgent în locul de unde a fost adusă”. 

Numai că „domnul Mateescu”, spune Paşca, „a coborât din tren și a doua zi era din nou la Dumbrava. Hotărâți să nu îl primim, l-am ignorat, iar el a stat o zi întreagă în fața casei de unde plecase, în ploaia care cădea continuu. Seara, când s-a lăsat întunericul, ni s-a făcut milă de el și l-am primit în casă, i-am dat să mănânce, convinși fiind că a învățat lecția și nu va mai face probleme. După câteva zile însă, a recidivat, lovind iarăși un bolnav, așa că de data aceasta l-am dus cu mașina până în Sălaj unde aveam treabă, urându-i apoi drum bun spre Caracal. Desigur, a doua zi era din nou la Dumbrava, așteptând să-i deschidem poarta și fiindcă am hotărât să nu cedăm «presiunii» create, omul nostru s-a aşezat jos, pe marginea șanțului, așteptând să îl lăsăm să intre.” 

Drept dovadă că întâmplarea e reală, Viorel Paşca a postat atunci pe pagina sa de facebook și o fotografie cu bărbatul ce aştepta, precum un câine, în faţa porţii lui. În imagine se vede că acesta are mâna dreaptă bandajată. 

„După un timp”, scrie Paşca, „i s-a făcut rău, sau cel puțin așa se părea, «silindu-ne» astfel să chemăm ambulanța. După ce a fost dus la spital, am fost sunați de acolo pentru a-l primi din nou la Dumbrava. Cu toate că am refuzat vehement, spunându-le că îi pune în pericol pe ceilalți, după câteva ore ni l-a debarcat în fața casei, fără să mai întrebe dacă îl primim sau nu. Așa că nu ne-a rămas de făcut decât să-l primim din nou, sperând că de data aceasta va fi mai liniștit și își va vedea de treaba lui.”

De atunci, Paşca n-a mai pomenit nimic despre „domnul Mateescu” pe facebook sau în relatările din cărţile sale. 

Despre un „evacuat”: „L-am dus de trei ori până-n Oradea, de unde a revenit de fiecare dată”

Pe 3 iulie 2016, Viorel Paşca scria că „având în vedere numărul mare de bolnavi trimişi la Dumbrava în ultima vreme, ne-am văzut siliţi din nou să facem loc celor mai în vârstă şi mai bolnavi, trimiţându-i «la oraş» pe cei care, după tratamentul şi îngrijirea oferită, s-au făcut bine şi, într-un fel sau altul, pot să se «descurce» singuri. E o practică mai veche la care am recurs de multe ori şi, chiar dacă nu ne putem lăuda cu acest lucru, iar unii ne judecă sau ne critică pentru acest mod de a «face loc» altora, nu avem încă o idee sau o soluţie mai bună de a rezolva problema”.

Paşca mai spune că „după un timp, o parte din ei se întorc murdari, slăbiţi sau bolnavi, pentru a fi primiţi din nou, uneori fără actele de identitate cu care au plecat, mărturisindu-şi eşecul în lupta pentru supravieţuire din oraşul de pe Crişul Repede (Oradea – n.r.), de pe Someş (Cluj-Napoca – n.r.) sau Mureş (Târgu Mureș – n.r.), unde au fost trimişi. Pe cei mai bolnavi îi primim iar şi încercăm să le oferim îngrijire şi adăpost, altora, însă, le mai dăm şansa de a-şi găsi un rost în altă parte, lucru destul de anevoios uneori, deoarece nu vor să plece, apelând adesea la poliţie sau, pur şi simplu, intrând în timpul nopţii în casă, căutându-şi locul de unde au plecat.”

„Şi în aceste zile”, povestea el, „s-au mai întors doi, unul dintre ei a venit pe jos cale de 40 de kilometri, îmbrăcat de parcă ar fi fost ger cumplit afară, deşi era o căldură de nesuportat, iar celălalt, decis să rămână cu orice preţ, nu mai putea fi clintit din hotărârea lui, în ciuda explicaţiilor că nu-l mai primim până la iarnă, când se va face frig. L-am dus de trei ori până-n Oradea, de unde a revenit de fiecare dată, făcând popas şi pe la poliţie, încercând să le explice nevoia şi starea în care se află.”

Paşca: „Dintre cei 25% care pleacă, unii mor în locuri insalubre, singuri, în condiţii mizere”

30 octombrie 2016. „În ultimele trei zile am dus la Oradea de trei ori aceeaşi persoană, care nu vrea să înţeleagă că locul lui nu e la Dumbrava, şi de fiecare dată a venit mai insistent şi mai hotărât să rămână, dar bineînţeles fără a respecta regulile impuse. În urmă cu câteva ore a fost adus iar, dar la doar câteva minute după ce maşina care l-a dus la Oradea a ajuns acasă, a sosit şi omul nostru bătând la uşă, pentru a fi primit înăuntru. În urmă cu puţine minute m-a sunat poliţia ca să mă cheme la post, deoarece persoana respectivă e la dânşii, solicitând să fie primit la Dumbrava şi să-i dau cartea de identitate, carte pe care o avea la el în urmă cu trei zile şi pe care a pierdut-o între timp.”

9 aprilie 2017. „Dat fiind numărul de bolnavi în continuă creştere şi vremea care s-a mai încălzit, ne vedem siliţi din nou să-i «încurajăm» pe unii, care între timp s-au făcut bine, să plece în locurile unde au trăit până să vină la noi, făcând astfel loc celor mai bolnavi şi mai în vârstă decât ei.”

17 decembrie 2017. „Încurajând câteva persoane (care între timp s-au făcut bine) să plece, am reuşit cumva să eliberăm câteva paturi pentru cei care aşteaptă în spital să se facă loc.”

28 martie 2018. „Ne confruntăm în continuare cu o lipsă de locuri disponibile. Pentru a-i putea găzdui pe noii veniţi, a trebuit să dăm afară câteva persoane, tot cazuri sociale şi ele, dar care între timp s-au făcut bine şi nu se mai justifică prezenţa lor la Dumbrava.”

3 iunie 2018. „În aceste zile am fost sunat de la Spitalul Judeţean din Oradea, secţia ATI, pentru a reprimi o femeie plecată de la noi în urmă cu vreo opt luni. Se numără printre cei «norocoşi», care au rezistat pe străzi după ce au plecat de la Dumbrava, deoarece dintre cei 25% care pleacă, unii mor în locuri insalubre, singuri, în condiţii mizere.”

Despre un alt bolnav psihic: „Probabil că îl vom urca în tren cu destinaţia Botoşani”

15 iulie 2018. „Dintre cei 150 de bolnavi trimişi la Dumbrava în primele şase luni ale acestui an (cu 30 mai mulţi ca în aceeaşi perioadă a anului trecut), 12 au decedat, iar 23 au plecat. E adevărat că unora dintre ei le-am cerut noi să plece, după ce s-au făcut bine, pentru a face loc celor imobilizaţi sau bolnavi. Uneori aceştia sunt aduşi din nou, într-o stare mult mai gravă decât înainte, ceea ce ne face să avem remuşcări şi mustrări de conştiinţă, gândindu-ne în acelaşi timp la ce ar trebui să facem ca acest lucru să nu se mai întâmple.”

17 februarie 2019. „Bărbatul din Botoşani a fost adus de către un funcţionar de la primărie, deoarece locuia pe străzi după ce locuinţa i-a fost distrusă în urma a două incendii. Problema este că acesta suferă de afecţiuni psihice, iar într-o noapte a spart totul în jur, devenind agresiv, punându-ne în situaţia de a căuta soluţii care deocamdată nu sunt de găsit. Cred că până la urmă vom ruga pe cei care l-au adus să vină să-l ia înapoi (greu de crezut că o vor face), iar dacă nu, probabil că îl vom urca în tren cu destinaţia Botoşani, nedorind să-i punem în pericol pe ceilalţi bolnavi.”

3 martie 2019. „Pe alte cinci persoane, care între timp s-au făcut bine, le-am, «încurajat» să plece spre localităţile de unde au venit, cumpărându-le bilet şi urcându-le în tren, sperând că «viaţa» va fi mai blândă cu ei decât a fost înainte. Doar că imediat după ce au ajuns acolo, am fost sunaţi de autorităţile locale, rugându-ne să-i primim înapoi, întrucât nu au unde să locuiască şi nici venituri care să le asigure supravieţuirea. În acest moment însă, având în vedere şi faptul că iarna a cam trecut, încercăm să oferim îngrijire doar bolnavilor nedeplasabili sau celor în vârstă, refuzând cazurile mai puţin grave.”

DIICOT: „Nu au privit aceste persoane ca pe ființe umane, ci ca pe simple instrumente generatoare de venituri consistente”

Luna trecută, când mascaţii au descins în azilele lui Viorel Paşca, au găsit adăpostite acolo 409 persoane. Cel puțin 128 dintre ele prezentau dizabilități psihice de diferite tipuri și grade. 

Potrivit DIICOT, aceşti oameni cu afecţiuni psihice au fost victime ale infracțiunii de trafic de persoane. „Fără autonomie, fără capacitatea de a se gestiona singure”, „au fost lipsite nu doar de alternative, dar și de posibilitatea conștientă de a alege locul în care sunt adăpostite, fiind permanentizată starea de aservire. Astfel, deși aceste persoane există din punct de vedere juridic, ele nu se pot reprezenta singure, devenind instrumente la dispoziția exploatatorilor”, se arată în referatul procurorilor. 

„Psihicii”, cum îi numeau Paşca şi cei apropiaţi lui, se aflau „în imposibilitatea de a conștientiza realitatea în care trăiau” şi „tocmai această vulnerabilitate a fost transformată într-un avantaj pentru membrii grupării, care nu au privit aceste persoane ca pe ființe umane, ci ca pe simple instrumente generatoare de venituri consistente”, acuză DIICOT. 

Procurorii mai spun că „persoanele cu dizabilități psihice adăpostite în locațiile deținute/controlate de Pașca Viorel – Teodor nu aveau un reprezentant legal, care să le ocrotească și să le sprijine și să ia decizii în numele și în interesul lor, fiind practic ținute, fără ocrotire legală, în locuințele unei persoane fizice care a refuzat permanent asumarea oricărei forme de răspundere față de acestea”.

VA URMA: Alte întâmplări bizare din azilele lui Viorel Paşca, povestite chiar de el

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro