Apple schimbă strategia hardware și accelerează dezvoltarea cipului M7 pentru AI: cel mai performant Mac va costa cât o garsonieră

Comentează

Apple va accelera producția procesorului M7, sărind peste variantele așteptate ale generației M6, iar prețurile vor fi destul de interesante.

Deși produsele echipate cu cipul M6 urmează să fie lansate la sfârșitul anului 2026, Bloomberg, prin jurnalistul Mark Gurman, susține că Apple consideră deja această generație „practic depășită”.

Motivul? Inteligența artificială. „Inteligența artificială nu mai este doar o altă funcție pe care cipurile Apple trebuie să o suporte. Acum influențează modul în care aceste produse sunt proiectate și când sunt livrate. Este o schimbare față de vremurile în care principalele preocupări erau viteza de procesare, grafica, autonomia bateriei și designul subțire”, explică Gurman.

Proiectul M7 este aproape finalizat

Apple pare să urmeze o cronologie neobișnuită pentru cipul M7. Finalizarea dezvoltării acestuia a început la doar șase luni după ce M6 a fost comercializat, iar primul produs bazat pe M7 ar putea ajunge pe piață la începutul anului 2027.

Cipurile M7 Pro și M7 Max se vor lansa la sfârșitul lui 2027, iar M7 Ultra, destinat desktopurilor de înaltă performanță, ar putea fi lansat în 2028.

1,5 TB de memorie RAM, o cifră amețitoare

Un detaliu extrem de important este capacitatea impresionantă de memorie a M7 Ultra. „Noul Ultra este conceput pentru a suporta până la 1,5 terabytes de memorie, aproximativ dublu față de capacitatea planificată pentru M5 Ultra”, spune Gurman.

El subliniază că criza globală de cipuri de memorie face ca aceste componente să fie mai greu de găsit și considerabil mai scumpe.

Prin comparație, în 2019, Apple a lansat un Mac cu 1,5TB de RAM, însă doar memoria costa 25.000 de dolari. Acest preț ar putea crește semnificativ până în 2028, mai ales în contextul inflației și al problemelor de aprovizionare.

Gurman sugerează că M7 Ultra va fi construit pentru AI, apropiindu-se „de categoria acceleratorilor AI dedicați, cum ar fi Nvidia Blackwell”. La ora actuală, un procesor Nvidia Blackwell poate costa peste 12.000 de dolari.

Prețurile cresc în continuare din cauza „RAMpocalipsei”

Prețurile pentru computerele Apple continuă să crească. În luna iunie 2026, Apple a majorat prețul MacBook Neo de la 600 la 700 de dolari și al modelului de bază Mac Studio de la 2.000 la 2.500 de dolari.

Versiunea de 96GB a Mac Studio a ajuns la 5.299 de dolari, cu o creștere de 1.300 de dolari. Prin urmare, un Mac Studio cu M7 Ultra și 1,5TB de RAM ar putea ajunge la prețuri similare cu cele ale unei garsoniere într-un cartier bucureștean mărginaș, aproximativ 53.000 de dolari.

Deși piața va evolua până în 2028, aceste estimări ridică întrebări despre viitorul accesibilității device-urilor Apple. Cei de la Gizmodo mai sugerează că utilizatorii care visează la un desktop de înaltă performanță vor trebui să își pregătească bugetul pentru niveluri record de cheltuieli.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește