Bogdan Neacşu, presedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a atras atenţia că, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei, există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească.

„Aşa cum ştiţi, în economie nu există soluţii panaceu, iar măsurile ar trebui să ţină seama de context şi de potenţialele consecinţe. Provocările vin mai degrabă din sfera creşterii inflaţiei şi a cheltuielilor care afectează în mod diferit anumite persoane şi sectoare economice. De aceea, este important ca atât noi, băncile, cât şi clienţii, să avem o abordare prudentă şi orientată către găsirea unor soluţii individuale şi personalizate, în funcţie de situaţia în care se află debitorul”, spune Bogdan Neacşu.

Consumatorii trebuie să reţină că această suspendare nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare. De asemenea, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească.

Bogdan Neacşu:

„Sistemul bancar a spus foarte clar că participă alături de Guvern, Ministerul Finanţelor şi BNR pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru clienţii care întâmpină dificultăţi în rambursarea ratelor. Şi facem deja acest lucru. Băncile au demonstrat în ultimii doi ani că pot veni cu soluţii viabile şi pot fi alături de debitori – fie că este vorba de perioade de graţie, de rescadenţări sau de restructurări ale creditelor care au ajutat la depăşirea cu succes a crizei provocate de pandemie”, a susţinut Neacşu.

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”
Recomandări
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”

Potrivit acestuia, în perioada următoare, urmează ca băncile, împreună cu BNR şi Ministerul de Finanţe să discute pe metodologia de implementare astfel încât programul să poată fi operaţional în cel mai scurt timp.

Adrian Câciu, ministrul finanţelor, a precizat că nu toată lumea va beneficia de amânare, ci doar cei care pot dovedi că le-au crescut cheltuielile cu 25%. „Nu este o măsură pentru toată lumea. E o măsură pentru cei care au dificultăţi în plata ratelor”, a anunțat Câciu, după ședința de Guvern.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
FANATIK.RO
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
Știrileprotv.ro
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Observatornews.ro
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare