O țară mică a avut curajul să-i spună „Nu” lui Putin și a început să urce spre Europa un munte cât Araratul de mare

Umbra Rusiei peste visele armene

Răcoarea de la sfârșitul lui octombrie 2025 din Erevan se simțea diferit și nu era doar mușcătura iernii care se apropia, era și răsuflarea unei națiuni care își ținea respirația colectivă și se mobiliza pentru a demonstra că semințele democrației, semănate atât de recent și dureros, puteau rezista celor mai brutale vânturi geopolitice.

După decenii în care Rusia era nu doar garantul unei securități mereu pusă la încercare, dar și un fel de soră mai mare de la care armenii așteptau să li se întâmple lucruri bune, eforturile clasei politice și ale societății civile de la Erevan sunt concentrate acum în direcția ruperii cât mai multor legături de dependență față de Moscova și construirea unui fundament pentru o democrație durabilă.

„Societatea e acum dornică să fie în Uniunea Europeană. Iar guvernul e cel mai democratic pe care l-am avut vreodată, dar încă sunt probleme. Iar opoziția e pro-rusă.”, spune Abrahamyan, care adaugă, îngrijorată, că teama cea mai mare acum e că Armenia își va pierde fragila democrație. Și astfel, avându-le alături pe neobositele Elen Mkrtchyan și Khanum Gevorgian, organizând atâtea întâlniri în doar trei zile la Erevan, încearcă să apere această democrație.

Mai ales că regimul de la Kremlin nu digeră noua direcție a țării, după ce, inclusiv prin acordul de pace semnat de Armenia și Azerbaidjan la Washington, pe 8 august 2025, i s-a spus un „Nu” hotărât lui Putin și intențiilor sale de a-și păstra influența în regiune. Un „Nu” de dimnesiunea Araratului, muntele care veghează Erevanul și e simbolul armenilor, chiar dacă se află pe teritoriul Turciei. Un munte spre care armenii privesc zi de zi la fel cum privesc azi spre Europa și așteaptă sprijin pentru susținerea democrației lor.

„Ne-au spus să intrăm în Uniunea Rusia-Belarus și se implică de partea noastră în conflictul cu Azerbaidjan. Putin visează să refacă Uniunea Sovietică. I-am refuzat, ne-au lăsat singuri în fața Azerbaidjanului și a Turciei.”, punctează un înalt oficial din structurile de securitate pe care l-am întâlnit în Armenia.

Astfel, momentul adevărului pentru democrația armeană a sosit nu cu o incursiune militară furtunoasă, ci cu o eroziune silențioasă și omniprezentă: un atac hibrid asupra suveranității statului, purtat prin informații transformate în arme și finanțarea neobosită a diviziunii interne. Nimic nu lipsește din peisajul agresiunii asupra democrației armene, de la discreditarea fiecărei instituții libere (de la sistemul judiciar la presă), până la prezentarea națiunii ca un „stat eșuat”, incapabil să-și gestioneze propria securitate sau mandatul democratic.

„Opoziția din Armenia e în buzunarul Rusiei”, spune Gayane Abrahamian, și imediat mă face să-mi amintesc despre alegerile prezidențiale din România, în care Rusia a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a da peste cap democrația noastră. Metodele sunt asemănătoare în Armenia, în ceea ce privește dezinformarea, dar se mai adaugă și coerciția economică, manipularea strategică a lanțurilor de aprovizionare regionale, menită să provoace tulburări sociale prin lipsuri. Iar scopul e cel pe care Rusia îl are peste tot unde vrea să intervină: acela de a demonta încrederea publică nu într-un singur lider, ci în ideea însăși de guvernare democratică.

Din Armenia, Rusia se vede mai slabă decât din Occident

Armenia, fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, între Marea Neagră și Marea Caspică, dar fără să aibă ieșire la vreuna dintre ele, a rămas sub influența Rusiei și după destrămarea URSS. Dar această mică națiune cu puțin peste 3 milioane de locuitori începe să se distanțeze de aliatul său tradițional și să privească spre Occident. În februarie 2023, parlamentul de la Erevan a decis să demareze pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Și chiar dacă nu vom fi acceptați, Armenia va fi câștigată, pentru că vom rămâne la finalul procesului de aderare cu standarde occidentale de democrație”, spun la unison toți înalții demnitari care au vorbit despre apropierea de UE, în cele trei zile petrecute la Erevan. Și tot la unison toți susțin că Rusia și-a pierdut influența în Caucazul de Sud, fiind totodată conștienți că această schimbare majoră geopolitică nu e acceptată ca atare de puterea de la Kremlin.

Oficialul armean din sistemul de securitate încearcă să explice: „Voi, în Occident, vedeți doar războiul din Ucraina și poate părea că Rusia este încă puternică. Discutați despre capacitatea militară a Rusiei în război sau că sancțiunile (impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană, n.red.) nu au avut efectul dorit. Dar noi ne uităm la axa nord-sud: la câtă putere și influență vin dinspre Moscova, ne uităm și pe hartă. Rusia este mai slabă decât credeți voi”.

De această slăbiciune încearcă armenii să se folosească în drumul lor spre o democrație după modelul european. Exemplele slăbiciunii sunt oferite de același oficial de la Erevan: rușii au părăsit Nagorno Karabah, enclava unde s-au purtat războaiele dintre Armenia și vecinul și dușmanul său de moarte, Azerbaidjanul. Cel mai recent război a avut loc în 2020 și s-a soldat cu moartea a aproximativ 4.000 de soldați armeni. Până anul trecut, Rusia avea câteva mii de soldați staționați în teritoriul controlat acum complet de Azerbaidjan și din care toți etnicii armeni au plecat, în jur de 140.000.

Rușii au plecat și de pe aeroportul internațional Zvartnot, cel mai mare al țării, lângă Erevan, unde aveau grăniceri și practic efectuau controlul de frontieră. De asemenea, au părăsit mai multe foste puncte de control de-a lungul graniței armene cu Turcia și Siria. Și când Rusia a refuzat să mai intervină în Nagorno Karabah, Armenia a anunțat că urmează să se retragă din CSTO (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară din care fac parte Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Rusia, ultima controlând practic tot ce se întâmplă acolo). Erevanul a încetat să mai contribuie la finanțarea organizației și toți oficialii întâlniți susțin că foarte curând va anunța ieșirea din alianță.

Democrația e principala armă pentru apărarea securității

Atmosfera din capitala Erevan reflectă această schimbare. Politicienii și analiștii discută deschis despre integrarea europeană, iar speranțele pentru un viitor în UE sunt în creștere. Totuși, această apropiere de Occident este monitorizată îndeaproape de la Moscova. Iar toți politicienii armeni pe care i-am întâlnit recunosc că Rusia trebuie să rămână un partener. Dar în alte condiții.

Pe măsură ce Armenia se apropie de finalul anului 2025, discursul național este definit de o schimbare strategică ce se vrea ireversibilă: convingerea că suveranitatea statului este cel mai bine asigurată nu prin dependența de blocuri de securitate externe, ci prin forța intrinsecă a valorilor sale democratice. În urma stabilirii unui cadru de pace istoric cu Azerbaidjanul, în august 2025, accentul s-a mutat de la gestionarea conflictelor active la instituționalizarea unui stat durabil și rezistent.

Ministrul afacerilor Externe, Ararat Mirzoyan, președintele Adunării Naționale (Parlamentul unicameral armean), Alen Simonyan, și vicepreședintele Adunării Naționale, Ruben Rubinyan, toți au vorbit despre aceeași strategie colectivă care se rezumă până la urmă la nevoia de siguranță a țării: democrația nu este un lux, ci instrumentul primordial pentru securitatea națională.

Dincolo de politică, rămân oamenii

De partea politicienilor sunt și armenii simpli, care înțeleg nu doar pericolul reprezentat de Rusia lui Putin, ci și noile orizonturi care se pot deschide odată cu o pace durabilă și o democrație puternică. Înțeleg și pentru că, dincolo de PR și de discursuri pline de termeni tehnici și noțiuni complexe de strategie și geopolitică, politicienii, cel puțin cei pe care i-am întâlnit eu la Erevan, toți foarte tineri, sunt capabili și de dialoguri deschise, relaxate și oneste, în care recunosc slăbiciunile țării lor, la fel cum recunosc și abordarea plină de pragmatism a noii realități din Caucazul de Sud.

Și astfel, prioritizând pacea, dezvoltarea instituțională și implicarea societății civile, față de mobilizarea militară perpetuă, acești politicieni devin credibili chiar în ochii celor care i-au ales. Cumva, precum în poveștile lui Narine Abgarian, după zeci de ani în care războiul le-a stat în case și i-a luat de lângă ei pe cei dragi, oamenii simpli încep să înțeleagă că aceea nu e normalitatea și că o viață simplă, decentă, în care să fie respectați, în care au legi care-i apără și conducători cărora le pasă de ei, este lucrul care li se cuvine și li se poate întâmpla în realitate.

Pentru mine, semnele acestea sunt susținute și de Anahit Manasyan, apărător al drepturilor omului din Armenia, în același timp Ombudsman la Erevan. Are 38 de ani și mai bine de jumătate de oră din întâlnirea cu ea a vorbit doar despre ce nu e bine în țară, legat de drepturile omului. Cu zâmbetul pe buze uneori, alteori încruntată, a trecut în revistă toate minusurile și toate luptele pe care le duce cu Guvernul sau Parlamentul. Apoi, tot zâmbind, a clarificat: „Asta e treaba mea, să văd ce nu merge, să critic, să atrag atenția. Dar realitatea e că în Armenia sunt multe lucruri schimbate în bine!”. Înțelegând exact rolul ei, Anahit Manasyan vrea să și-l îndeplinească în folosul aceleiași democrații la care visează întreaga Armenie.

Ruta Trump pentru pace și prosperitate internațională

Și în acest context, consensul guvernamental și parlamentar susține că progresul democratic nu este doar o agendă de reformă internă, ci un factor crucial în atingerea unui avantaj internațional și a independenței strategice. Pentru conducerea țării, un atac asupra Armeniei este, în esență, un atac asupra valorilor democratice în sine, activând astfel interesele protectoare ale lumii democratice. Pentru că Armenia, după ce i-a spus „Nu” lui Putin, privește spre democrațiile tradiționale și cere sprijin.

Și e gata pentru acest sprijin să ofere o țară stabilă, ieșită din conflicte și dispusă la cooperări strategice economice care să deschidă noi oportunități pentru ea și pentru cei care-i stau alături. Armenia luptă pentru normalizarea relațiilor cu Turcia vecină, dar și cu Azerbaidjanul de asemenea vecin și până mai ieri dușman de moarte. Astăzi, după semnarea Acordului de Pace de la Washington, Erevanul a deschis canale de dialog cu conducerea de la Baku și cu cea de la Istanbul și pregătește nu doar deschiderea punctelor de frontieră cu cei doi vecini, ci și proiecte de cooperare economică de neimaginat în urmă cu câțiva ani.

„Să fim realiști, orice țară are agenda ei. Dar Armenia este astăzi o țară deschisă și încercăm să reconstruim încrederea”, l-am auzit spunând pe Alen Simonyan, președintele Adunării Naționale. E ceea ce au transmis toți oficialii pe care i-am întâlnit la Erevan timp de trei zile, la sfârșit de octombrie. O hotărâre despre care toți vor ca întreaga lume să afle, aceea de a merge pe calea unei democrații care astăzi e pusă la încercare. Și în fața acestei încercări, armenii sunt gata să primească ajutor de la oricine, înțelegând că pentru orice ajutor, trebuie să dea ceva înapoi.

Au făcut-o cu Donald Trump, după ce președintele american, în stitlul deja consacrat, a devenit garantul acordului de pace cu Azerbaidjanul. Un acord în urma căruia, conform documentului, va fi dezvoltată o rută între Azerbaidjanul continental și Republica Autonomă Nakhchivan, care este separată de o porțiune de 32 km de teritoriu armean. Iar Trump a primit, printre altele, ca acest coridor de transport să fie numit Ruta Trump pentru pace și prosperitate internațională.

De asemenea, drepturile de dezvoltare a proiectului sunt garantate Statelor Unite timp de 99 de ani.. Conform acordului, SUA ar subînchiria terenul unui consorțiu care va dezvolta linii feroviare, de petrol, gaze și fibră optică, precum și, eventual, transportul de energie electrică, de-a lungul rutei de 43 de kilometri.

Armenia și Uniunea Europeană

Dar Armenia nu s-a oprit doar la o apropiere față de Statele Unite și Donald Trump. Armenia și Uniunea Europeană au dezvoltat o relație tot mai strânsă în ultimii ani, marcată de un parteneriat politic și economic consolidat. Această apropiere este accelerată, în special, de eforturile Armeniei de a-și reduce dependența față de Rusia, mai ales în domeniul securității.

Acordul CEPA (Comprehensive and Enhanced Partnership Agreement) este documentul fundamental care guvernează relațiile bilaterale și intrat pe deplin în vigoare în 2021. El stabilește un cadru pentru cooperare în domenii extinse, inclusiv sprijin pentru reforme judiciare și anticorupție, crearea unui mediu de afaceri mai transparent și îmbunătățirea accesului pe piețe, energie și mediu, sănătate și investiții.

Sub conducerea lui Nikol Pașinian, Armenia a manifestat un interes crescând de a-și alinia standardele la cele europene, iar în contextul deteriorării relațiilor cu Rusia, guvernanții armeni au început să discute deschis despre posibile perspective europene și despre o apropiere sporită de structurile euroatlantice, deși aderarea la UE nu este un obiectiv imediat.

Deocamdată, la Erevan, obiectivul e consolidarea și securizarea unei democrații care, fără nicio îndoială, va fi pusă la grea încercare în doar 8 luni, la alegerile din 2026. Până atunci, actuala echipă care guvernează la Erevan va încerca să ofere țării o pace durabilă și să convingă armenii că democrația e arma cea mai puternică în fața oricărei amenințări.

Și, personal, am simțit asta cunoscând la Erevan nu politicieni, miniștri sau alți oficiali guvernamentali, ci câțiva oameni care fără să le-o ceară nimeni explicit își dau silința ca țara lor să fie văzută, auzită, sprijinită, înțelegând să fie europeni într-un moment în care democrațiile de pe întregul continent sunt puse la grea încercare.

Exemplul de civism al lui Gayane, Elen, Khanum și alți armeni și armence ca ele, nopțile lor nedormite, zilele de neodihnă doar pentru ca o mână de ziariști și experți în afaceri externe să afle că țara lor nu doar există, dar și că e pornită cu toată viteza pe care o poate genera spre Europa, e de fapt un motiv în plus de reflexie pentru noi, care uităm prea ușor că democrația, și tot ce ne aduce ea bun, trebuie apărată, vegheată și susținută zi de zi.

Articolul a fost realizat cu sprijinul Impact CEE, White and Case, For Equal Rights și Article 3, organizatori ai unui study trip la Erevan, la finalul lunii octombrie 2025

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE