Nici nu se iviseră bine zorile joi când zeci de mascaţi înarmaţi până în dinţi au luat au luat cu asalt o sărăcăcioasă gospodărie din Sălciile, Ialomiţa. Ofiţerii bucureşteni de la Crimă Organizată şi cei de la Direcţia de Informaţii a Armatei aveau informaţii că bordeiul, în care numai locuia nimeni de vreo 17 ani, ar fi ticsit cu mitraliere şi pistoale furate acum doi ani de la Armată.
0-332929-casa.jpg

„Am încremenit toţi când am văzut câţi mascaţi au venit. Ziceai că e război…Nu ştiam ce se întâmplă…S-a strâns lumea aici ca la circ. Abia după aia a început să vorbească toţi că în casa lui Stângă (n.r. bunicul soţiei lui Preda) sunt arme. Nimeni nu a bănuit aşa ceva. Mai veneau din familie o dată, de două ori pe an să vadă de casă, dar nu stă nimeni în ea…Eu am copilărit cu Eugen (n.r. Preda) şi parcă nu-l văd în stare de asta…”, ne-a povestit Ioana Dumitrache, în vârstă de 36 de ani, martor al întregii operaţiuni a poliţiei.

0-332928-1ciorogarla1.jpg 0-332927-corogarla.jpg

În podul casei părinteşti transformată în depozit de armament au fost descoperite, cu ajutorul unor informaţii culese de ofiţeri sub acoperire, 15 arme (10 pistoale mitralieră AKM şi cinci pistoale TT), dar şi haine militare. Ancheta va stabili dacă armele furate de la UM 01916- Ciorogârla au stat timp de mai bine de doi ani în podul casei din Sălciile sau membri ai filierei încă neprinşi le-au mutat acolo de curând. Cu această ultimă captură numărul armelor găsite a ajuns la 51.

Foto: Gabriel Pătruţ

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.