Auchan România susține cu mândrie Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

Comentează
Arhiva foto

La 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială, Auchan România se alătură unuia dintre cele mai emoționante proiecte dedicate sportului românesc: Gala jubiliară de la Deva Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră, organizată sub egida Anul Nadia. Prin susținerea acestui eveniment, Auchan își reafirmă angajamentul de a investi în performanță, modele autentice și în inițiative care inspiră generațiile viitoare. 

Gala Nadia 10, desfășurată pe 22 aprilie la Sala Sporturilor din Deva, reunește istoria vie a gimnasticii românești și precede Campionatul Național pe Echipe și Individual al Junioarelor III și II, Etapa I-a, o competiție care aduce în față viitoarele campioane ale României. care se va încheia pe 25 aprilie. Peste 200 de tinere gimnaste din 27 de cluburi din toată țara - de la Timișoara la Constanța, de la Cluj la Deva, concurează pe patru niveluri de performanță, într-un program intens desfășurat pe parcursul a trei zile pline.

Dacă Gala sărbătorește legendele care au scris istoria, Campionatul Național al Junioarelor arată că școala românească de gimnastică trăiește și se reinventează în fiecare generație.

40 de campioane, din 1976 și până în prezent, vor fi prezente pentru a sărbători împreună excelența, disciplina și moștenirea unui sport care a pus România pe harta lumii. Printre acestea se numără sportive care au contribuit decisiv la consolidarea uneia dintre cele mai respectate școli de gimnastică din lume, precum Andreea Răducan, Andreea Ulmeanu, Lavinia Miloșovici, Ecaterina Szabo, Mirela Barbălată, Loredana Boboc, Corina Ungureanu, Silvia Stroescu, Daniela Silivaș, Camelia Voinea, Lavinia Agache, Simona Păuca și multe altele.

Sub semnul notei de 10, devenită reper universal al perfecțiunii, evenimentul este o celebrare a unor destine extraordinare, a unei școli sportive care a format campioane legendare și a unei tradiții care continuă să inspire. Este, totodată, un moment de recunoștință față de cele care au purtat tricolorul cu demnitate și au transformat talentul, rigoarea și curajul în performanțe memorabile.

Săptămâna gimnasticii la Deva nu se oprește însă aici. În perioada 27-29 aprilie, Sala Sporturilor din Deva găzduiește A XXVI-a Ediție a Cupei Cetății – Gimnastică Aerobică, una dintre cele mai longevive competiții de profil din România, organizată de Liceul cu Program Sportiv „Cetate" Deva împreună cu Federația Română de Gimnastică. Peste 260 de sportivi din 20 de cluburi din România, dar și din Republica Moldova, concurează în probe individuale, perechi, trio și grup, pe mai multe categorii de vârstă și nivel.

Pe 30 aprilie, în zona centrală a Devei, între orele 10:00 -16:00, va avea loc Festivalul „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”. Va fi nu doar gimnastică, ci un total de zece discipline sportive pe care le pot practica copiii. Iar în aceeași zi, de la ora 18:00, în fața Primăriei, vor fi momente artistice, exerciții demonstrative și multe alte surprize

Auchan România: susținere pentru sport și performanță

Implicarea Auchan în acest demers face parte dintr-o viziune mai amplă de susținere a inițiativelor care generează impact real în societate. Pentru Auchan, investiția în sport înseamnă investiție în educație, disciplină, sănătate, spirit de echipă și modele pozitive pentru noile generații.

Susținerea Galei de la Deva vine firesc în contextul angajamentului companiei față de proiecte relevante pentru comunitate, precum susținerea Federației de Gimnastică și a unor sportivi de renume, dar și pentru dezvoltarea tinerilor și pentru promovarea valorilor care construiesc un viitor sustenabil și puternic, cu atât mai mult într-un an în care Auchan România marchează 20 de ani de prezență pe piața locală.

Auchan România este partener principal al Federației Române de Ciclism din 2019, iar în 2024 retailerul a anunțat extinderea parteneriatului cu încă 5 ani. În cadrul acestui parteneriat, Auchan susține Turul României, ca partener principal și co-organizator, alături de Federația Română de Ciclism și parteneri instituționali.

Despre Auchan România

La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount & un ATAC Super Discount, 10 supermarketuri clasice, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!