Stadiul actual al lucrărilor

Din cei 122 km ai autostrăzii, 43 km sunt deja funcționali:

  • 13 km între Sibiu și Boița, lotul 1 al autostrăzii a fost deschis în 2022
  • 31 km între Curtea de Argeș și Pitești, lotul 5, finalizat în 2024 și 2025

Lotul 5, între Curtea de Argeş şi Piteşti, a fost finalizat în iunie 2025, cu aproximativ trei luni mai devreme decât termenul iniţial.

Pe lotul 4, care include tunelul cu galeriile gemene Daniela și Alina, lucrările sunt avansate și ar putea fi gata chiar în toamna anului viitor, conform estimărilor Asociației Pro Infrastructură.

Întregul proiect costă circa 2,8 miliarde de euro, fără TVA.

Provocări majore pe loturile 2 și 3

Cele mai problematice sunt loturile 2 și 3, care reprezintă secțiunile cele mai lungi și costisitoare ale proiectului. Conform Europa Libera, lucrările pe aceste porțiuni sunt la un stadiu de sub 7%.

Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura, susține că termenul oficial de finalizare în 2028 este nerealist, din cauza combinației dintre dificultățile tehnice și blocajele birocratice. Membrii asociației monitorizează constant evoluția lucrărilor pe teren și semnalează întârzierile majore de pe șantiere.

Lotul 2 (Boița-Cornetu, 31,3 km) este construit de asocierea turcă Mapa-Cengiz, la primul lor contract de autostrăzi în România. Valoarea contractului este de aproximativ 850 milioane euro, fără TVA.

„Pe de o parte, este vorba despre mobilizarea care lasă foarte mult de dorit, în al doilea rând este partea de birocrație care este rezolvată mult mai facil de către firmele care au experiență în România”, a precizat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură, pentru Europa Liberă.

Lotul 3 (Cornetu-Tigveni, 37,4 km) este realizat de compania italiană Webuild, cu un contract de circa 1,07 miliarde euro, fără TVA.

Deși mobilizarea este mai bună aici, cu 1.200 de muncitori și 250 de utilaje pe șantier, provocările tehnice rămân semnificative.

Termene și perspective

Deși termenul oficial de finalizare pentru întreaga autostradă este 2028, experții consideră acest obiectiv nerealist. Ionuț Ciurea estimează că, într-un scenariu optimist, autostrada nu va fi complet circulabilă înainte de 2030.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, afirmă că există semne încurajatoare, precum amenajarea de către antreprenorul turc a unei linii de producție pentru tablierul metalic lângă Sibiu.

Provocări legate de mediu și finanțare

O altă problemă majoră este revizuirea acordului de mediu pentru loturile 2 și 3. 

Ciprian Șoavă, șeful serviciului de autorizare și evaluare a impactului de mediu al ANMAP, a precizat: „În funcție de ce modificări ne vor fi prevezentate, vom decide dacă este necesar să revizuim acordul de mediu sau vom emite o etapă de încadrare pentru aceste modificări”.

Finanțarea proiectului reprezintă o altă provocare. Autostrada Sibiu-Pitești este finanțată din Programul Operațional Transporturi 2021-2027, cu termen de implementare până în 2029. Există riscul ca fondurile să fie epuizate înainte de finalizarea lucrărilor.

Ionuț Ciurea avertizează: „Noi estimăm că prin 2028, banii din Programul european vor fi gata, și dedegeaba Sibiu-Pitești este marea prioritate, pentru că altele importante și ele vor atrage banii între timp”.

Însă Ionel Scrioșteanu susține că există soluții pentru finalizarea acestei autostrăzi.

„Pe de o parte, este o variantă să transferăm fonduri de pe alte domenii, aferente unor proiecte mai în urmă și să ducem spre 100% gradul general de absorbție, prin absorbția ridicată de la Transporturi. Pe de altă parte, va intra în vigoare noul exercițiu financiar european, 2028 – 2034, iar lucrările nefinalizate de pe Sibiu-Pitești ar putea fi transferate acolo.”, a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor 

Autostrada Sibiu-Pitești rămâne un proiect crucial pentru infrastructura României, dar cu numeroase provocări de depășit. Termenele oficiale par optimiste în fața realităților de pe teren, iar finalizarea integrală a proiectului ar putea întârzia până după 2030.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.