• Riscul migrației: „Un exilat pierde întotdeauna. Își pierde tărâmul și, din păcate, nu-l câștigă nici pe cel nou”.
  • Partea fertilă a amestecului culturilor: „Aceste asocieri și întrepătrunderi fac de fapt lumea să evolueze, este modalitatea prin care societatea umană poate evolua cel mai frumos”.

„Singurele lucruri la care sunt alergic sunt intoleranța și rasismul”, mărturisește scriitorul francez Miguel Bonnefoy. Destinul exilaților, care trăiesc prinși între două lumi, dar le îmbogățesc, e tema noului său roman, „Ereditate”, publicat în România la Editura Trei. 

Avem 4,5 milioane de români în Diaspora. Despre migrație ca pierdere personală și migrația „care face lumea să evolueze”

Cu o acțiune care se desfășoară pe parcursul a 100 de ani, în Franța și Santiago de Chile, și cuprinde cele două războaie mondiale și dictatura lui Pinochet, romanul „Ereditate” este portretul unei familii dezrădăcinate. Este o poveste despre exil și despre dorința aprigă de reîntoarcere acasă și, în final, despre durerea de a constata că acel loc nu mai e deloc așa cum ți-l aminteai, cum sperai. 

Miguel Bonnefoy s-a bazat pe biografia propriei familii: tatăl său chilian a fost arestat și torturat de regimul lui Pinochet, forțat să se exileze, în timp ce mama sa, de origine sud-americană, a fost ataşat cultural al ambasadei Venezuelei la Paris. 

Avem 4,5 milioane de români în Diaspora. Despre migrație ca pierdere personală și migrația „care face lumea să evolueze”
Scriitorul francez Miguel Bonnefoy, autorul romanului „Ereditate” FOTO Editura Trei

„Relația mea cu literatura este ca o luptă, ca o încrâncenare”

Libertatea: Romanul „Ereditate” vă atestă nu doar talentul de scriitor, ci și pe cel de povestitor. Ar fi corect să presupunem că l-ați moștenit pe tatăl dumneavoastră?
Miguel Bonnefoy: Tata are, într-adevăr, un mare talent de povestitor. Are întotdeauna pe vârful limbii o poveste, o fabulă de spus. În plus, am două fiice, deci sunt pus des în postura de povestitor. Însă nu am pretenția și nici ambiția de a fi vreun tribun care spune în permanență povești la foc de tabără. Dacă am reușit să scriu o carte corectă și dacă stilul este fluid, este o mare mulțumire pentru mine. 

– Știu că aveți o relație extraordinară cu tatăl dumneavoastră. Îi arătați manuscrisele înainte de a le trimite la tipar, vă consultați cu el?
– Într-adevăr, înainte să-l trimit la editură, arăt manuscrisul tatălui, dar și mamei, surorii și soției mele. Însă tata rămâne cititorul meu de bază. În general, el îmi dă sfaturi cu privire la fondul poveștii mele, la ritm, la tonul folosit, îmi spune dacă scenele sunt echilibrate, bine dozate, dacă trecerile de la un capitol la altul sunt bune. 

– Cum i s-a părut „Ereditate”?
– A fost foarte exigent. Mi-a spus două lucruri. Că „nu regăsește parfumul statului Chile”, că nu am redat așa cum s-ar fi așteptat el anumite elemente de natură geografică, anumite cuvinte, anumite arome. Și pentru că nu am redat așa cum ar fi trebuit atmosfera din Chile, povestea pare că s-a petrecut în orice alt loc din America Latină. Pe de altă parte, că nu s-a regăsit în personajul principal, Ilario Da. Mi-a spus că m-am folosit de povestea lui pentru a mă descrie de fapt pe mine. 

„Realitatea își permite luxul de a fi de necrezut, însă povestirea, nu”

– Ați fost tentat să ficționalizați realitatea trăită de familia dumneavoastră sau ați folosit-o mai mult ca reper? Ne puteți da niște exemple?
– Ai nevoie de baze ca să scrii o istorie de familie, ai nevoie de un teritoriu solid, ca să nu te pierzi în lirism, și pe el injectezi ficțiune. De exemplu, un element de realitate este că tata a fost arestat împreună cu fratele lui, Paul, și în celulă s-au petrecut atât momente dureroase, de deznădejde, cât și momente de solidaritate în fața torturii la care erau supuși. Însă eu în carte l-am eliminat pe Paul, pentru a mă concentra în fiecare generație pe un singur erou. N-am vrut să mă împrăștii prea mult, cu prea multe personaje. Când scrii o istorie de familie trebuie să faci și compromisuri de dragul simplității, altfel e ca un foc de artificii și te pierzi, nu mai știi câte personaje erau și cine duce greul narațiunii. Realitatea își permite luxul de a fi de necrezut, însă povestirea nu. 

„Ficțiunea este un fel de profesor serios care îndreaptă elementele nebunești ale realității”

– Este o luptă continuă între realitate și ficțiune. 
– Exact! Este ideea lui Jean Cocteau, pe care o regăsim și la Sidonie-Gabrielle Colette: minți adevărat. Întrebarea pe care și-o pune orice artist este cum poți să exprimi adevărul mai bine mințind. Se întâmplă uneori să povestești atât de bine ceva, să creezi o situație atât de precisă, atât de alegorică, să simbolizezi realitatea, o exprimi așa de bine, încât este mai adevărată, mai reală decât adevărul. 

În fiecare act de creație se întrepătrunde realitatea și minciuna, este această realitate mincinoasă a ficțiunii.

În literatură regăsim numeroase exemple de acest gen. De exemplu, în al doilea capitol din biografia lui Casanova, de Stefan Zweig, există o scenă foarte frumoasă la teatru, care nu s-a întâmplat niciodată în realitate, însă ea simbolizează perfect psihologia personajului și, de aceea, toți experții în biografia lui Casanova au ajuns să creadă că s-a întâmplat aievea, tocmai pentru că a fost atât de frumos povestită. Este, de fapt, victoria ficțiunii asupra realității. 

A tăiat un an la roman

– Deși personajele trec prin războaie și experiențe tragice, totuși nu sunt niște eroi, dimpotrivă, sunt plasate într-o zonă a ridicolului chiar și în momentele de glorie. V-a condus vreun pic povestea sau mereu ați fost stăpân pe situație?
– O să încep prin a da un răspuns romantic, pe care îl dau mulți scriitori, și anume că am creat personajele, m-am gândit la istorie, după care ele și-au luat viața în mâini și s-au desprins de ceea ce voiam eu să povestesc și m-au condus unde au vrut ele.

Marcel Aymé a creat o scenă foarte frumoasă, în care un personaj bate la ușa scriitorului și-i dictează ce vrea să facă în cartea scrisă de el. 

Sunt perfecționist, nu mă las dus de vânt, am un plan foarte clar pentru romanele mele. Eu sunt un scriitor care măsoară foarte bine, gândește totul la rece, care scrie cu minuțiozitate și cu foarte multe detalii.

– În toate romanele construiți personaje feminine foarte puternice. Cine vă inspiră în conturarea lor?
– Fac parte dintr-o familie plină de femei – mama, surori, mătuși, verișoare, am două fetițe. Este un dulce blestem, ce pot să spun (râde). Am avut exemple feminine foarte puternice în jurul meu. Mama a fost cea care aducea bani în casă, fiind diplomat în domeniul cultural. Femeile au fost cele care au ținut mereu frâiele familiei mele, așa că dintotdeauna le-am considerat foarte inteligente, foarte entuziaste, sclipitoare, calități pe care am încercat să le redau personajelor mele. Am un întreg imaginar feminin care m-a ajutat. Mereu am încercat să redau această forță feminină. 

– Cum v-ați documentat pentru acest roman? 
– M-am documentat enorm. Am citit mult despre migrația francezilor în Chile, am citit tot ce a publicat Les Presses Universitaires de France despre situația popoarelor latine din Primul și Al Doilea Război Mondial. M-am documentat foarte mult despre dictatura din Chile, m-am bazat pe amintirile și cartea scrisă de tatăl meu, dar și pe mărturii ale persoanelor care au fost torturate de regimul lui Pinochet. 

Mi-a luat un an întreg ca să tai o mulțime de pasaje din carte, ca să epurez textul pentru a ajunge la esența lui. Vă mărturisesc sincer că a fost mai dificil decât să scriu cartea. Trebuie să fii suficient de arogant ca să scrii și suficient de umil ca să corectezi.

Avem 4,5 milioane de români în Diaspora. Despre migrație ca pierdere personală și migrația „care face lumea să evolueze”
Bonnefoy spune că romanul lui s-a bazat pe amintirile și cartea scrisă de tatăl său FOTO Facebook

„Noi considerăm că Europa este centrul Universului”

– Fiecare om asimilează o carte prin prisma propriilor experiențe și a felului său de a vedea lumea. Totuși, cu ce lecții v-ar plăcea să rămână cititorii din „Ereditate”?
Émile Zola spunea că scriitorii trebuie să arate rănile, iar legiuitorul are sarcina de a rezolva problemele societății. În cazul meu, indic niște lucruri și cititorii trebuie să tragă propriile concluzii. 

Cu toată modestia, vreau să transmit un singur mesaj prin acest roman: într-o lume plină de patriotism și naționalism, în care noi considerăm că Europa este centrul Universului, trebuie să ne amintim că și francezii au fost imigranți în secolul al XIX-lea, că au fost acceptați în alte zone și poate că ar trebui și noi să fim mai toleranți și să-i acceptăm pe cei care se află într-o situație grea și care bat la porțile Europei. 

– Într-o lume în care granițele s-au estompat, călătorim mult, ba chiar alegem să trăim în alte țări decât cele în care ne-am născut, cât de important este să ne cunoaștem rădăcinile?
– Trebuie să știm de unde venim pentru a ne putea da seama și încotro ne îndreptăm. După cum spunea și citatul din George Santayana, de la începutul cărții mele: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”. 

Am vizitat librăria franceză Kyralina din București și am primit în dar o carte de Panait Istrati, „Haiducii”, în care chiar scrie că popoarele care nu au fundații nici nu-și pot permite să fondeze o nouă civilizație, să clădească un nou model economic și politic, să aibă premise solide pentru viitor. 

Consider că rolul artistului în general, nu vorbesc doar despre scriitori, este și acela de a conserva memoria, de a păstra trecutul. Datoria nu este doar aceea de a exprima prezentul, ci de a avea grijă de istorie pentru a putea construi lumea de mâine.

– Cum credeți că este afectată o familie sau un om de dezrădăcinare, de exil?
– Consider că există tot felul de exiluri, dacă ne gândim la alungarea lui Adam și a Evei din Paradis sau la pogromurile evreilor, dacă ne gândim la indigeni, care au fost alungați de conquistadori și s-au îndreptat către Pacific, dacă ne gândim la africani, care, după Revoluția Algeriană, s-au îndreptat către Franța. Istoria omenirii este un lung șir de istorii ale migrației. 

Un exilat pierde întotdeauna. Își pierde tărâmul și, din păcate, nu-l câștigă nici pe cel nou.

Eu sunt fiu de refugiat politic, tatăl meu a avut acest exil involuntar din America Latină către Franța. Există și cazuri de exiluri voluntare, cum a fost al mamei mele la Paris. Am observat că acești oameni nu reușesc să trăiască și să se integreze în noul teritoriu în care ajung pentru că ei trăiesc cu nostalgia trecutului. Se află în permanență între două lumi, între două culturi. Ei nu mai aparțin, de fapt, niciunei țări. Tatăl meu, de pildă, a petrecut ani buni ca să înțeleagă codul cultural-european, valorile din Franța, după care, revenind în Chile, i-a fost foarte greu să înțeleagă noile coduri din statul în care se născuse. 

Despre Cioran și utopia ca alternativă a tiraniei

Dumneavoastră vă simțiți în vreun fel dezrădăcinat sau, dimpotrivă, faptul că aparțineți mai multor culturi vă face să vă simțiți ancorat într-o lume universală? 
– Nu consider deloc că sunt dezrădăcinat sau că am fost afectat din acest punct de vedere. Locuiesc la Berlin acum, scriu în franceză, care este a doua limbă a mea, spaniola fiind limba maternă, cea mai intimă pentru mine. Sunt căsătorit cu o daneză, copiii mei cresc vorbind patru-cinci limbi diferite. Aceste asocieri și întrepătrunderi fac de fapt lumea să evolueze, este modalitatea prin care societatea umană poate evolua cel mai frumos. Mă consider un om cosmopolit și cu mai multe fațete. 

– Am văzut într-un interviu că ați recomandat cartea lui Emil Cioran, „Istorie și utopie”. Cum l-ați descoperit pe Cioran și ce v-a fascinat la acest volum?
– Lucram la o carte despre utopie și acest volum mi-a deschis orizonturi referitoare la societate. Personal, mi se pare interesantă istoria utopiei pe care o regăsim la Cioran. 

Pentru Cioran, utopia are ca revers al medaliei tirania. Ca să ajungi la utopie trebuie să impui binele, ca să ajungi la tiranie trebuie să impui răul. 

Gândiți-vă că Cioran că a scris în franceză, care nu era limba lui maternă, și totuși a găsit niște formule de invidiat și pentru nativi.

Am citit și o carte de căpătâi a lui, „Despre neajunsul de a te fi născut”. Și, alături de Schopenhauer, este cel mai suicidar scriitor pe care îl știu. Cum și eu am ales să scriu în franceză, mă simt foarte apropiat din punct de vedere lingvistic cu Cioran. Dar ce m-a impresionat cu adevărat la Cioran a fost că reușește printr-o singură frază să redea chintesența utopiei. 

***

Născut în Franța și crescut în Venezuela și Portugalia, Miguel Bonnefoy, 34 de ani, este unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi. Romanele sale „Le Voyage d’Octavio”, finalist la Premiul Goncourt, și „Sucre noir”, finalist la Premiul Fémina și la Premiul Mille Pages, s-au vândut în Franța în peste 30.000 de exemplare și au fost traduse în mai multe limbi. „Ereditate”, tradus în română de Lucia Vișinescu și publicat de Editura Trei, s-a bucurat de un mare succes în toată lumea. A fost nominalizat la Premiul Fémina, la Marele Premiu al Academiei Franceze și i-a adus autorului Premiul Librarilor din Franța în 2021.

Foto: Profimedia

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Un jandarm din Bucureşti a oferit imaginile anului la parada de 1 Decembrie: cum a reuşit să cadă de pe cal
Observatornews.ro
Un jandarm din Bucureşti a oferit imaginile anului la parada de 1 Decembrie: cum a reuşit să cadă de pe cal
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie