Cum avionul era prea greu pentru a decola în siguranță, comandantul a luat decizia de a descărca mai multe bagaje ale pasagerilor.

Comandantul a propus inițial ca unii pasageri să renunțe la zbor, însă, nefiind voluntari, apoi a anunțat: „Nu sunt pasageri dispuși să ia un alt zbor, așa că descărcăm bagajele”.

Decizia sa a stârnit nemulțumirea unora dintre călători, dar pilotul a subliniat ferm: „Sunt comandantul și eu decid”.

Discursul său, în care a menționat că măsura este necesară „pentru siguranța tuturor”, a fost întâmpinat cu aplauze de către alte persoane de la bord.

Bagajele descărcate au fost transportate cu un alt zbor, iar decizia a fost luată din cauza condițiilor dificile de pe pista aeroportului din Skiathos, care este mai scurtă decât standardul.

În astfel de situații, greutatea avionului, care include pasagerii, bagajele și combustibilul, este un factor crucial pentru siguranță.

Condițiile meteorologice, precum vântul și temperatura, influențează, de asemenea, capacitatea de decolare.

Fondată în 1995, EasyJet plc, este o companie aeriană britanică low-cost cu sediul central pe Aeroportul Luton. Este a doua cea mai mare companie aeriană din Europa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.