+580% pe bursa NASDAQ pentru NewBird AI

Anunțul a avut un efect imediat: acțiunile Allbirds au crescut cu peste 580% într-o singură zi de tranzacționare. După anunț, acțiunile au urcat de la aproximativ 2,5 dolari la aproape 20 de dolari, iar compania a ajuns să valoreze în jur de 160 de milioane de dolari pe bursă.

Cele două cuvinte care au făcut o companie în pragul falimentului să explodeze pe bursă: +580% într-o singură zi
Acțiunile Allbirds au explodat cu peste 580% într-o singură zi, urcând de la aproximativ 2,5 dolari la aproape 17 dolari, după anunțul privind schimbarea direcției companiei. Foto: Captură NASDAQ / X

Cu toate acestea, chiar și după acest salt spectaculos, valoarea companiei este foarte departe de perioada sa de glorie. La listarea din 2021, compania era evaluată la miliarde de dolari, iar în anii care au urmat a pierdut peste 90% din valoare, arată o analiză BBC News.

Noua direcție presupune transformarea în furnizor de infrastructură pentru inteligență artificială. Planul companiei este să cumpere unități GPU, cipuri esențiale pentru dezvoltarea AI, și să ofere servicii de calcul „la cerere” pentru alte firme.

Reprezentanții companiei spun că au identificat o problemă majoră pe piață: cererea pentru putere de calcul este mult mai mare decât oferta disponibilă.

Brandul de pantofi nu dispare, dar este vândut

În paralel, brandul Allbirds va fi preluat de American Exchange Group, într-o tranzacție de 39 de milioane de dolari. Acest grup deține și alte branduri cunoscute, precum Ecko Unltd și Aerosoles.

Directorul executiv Joe Vernachio a spus că această mutare ar putea permite companiei să „prospere în anii următori”.

Dar nu toți sunt convinși de ceea ce va urma. Consultantul în branding Wei Kan a declarat pentru sursa citată că această reorientare nu este o simplă schimbare de direcție, ci mai degrabă o „lichidare”, în care structura companiei listate la bursă este folosită pentru a intra într-un domeniu complet diferit.

Allbirds, o companie cu probleme înainte de „miracolul” AI

Analista Hitha Herzog spune pentru BBC că reacția investitorilor arată un fenomen clar: „Doar faptul că au menționat inteligența artificială într-un anunț a fost suficient pentru a crea entuziasm”.

Ea a numit acțiunea una de tip „meme stock”, adică o companie a cărei valoare crește rapid pe fondul entuziasmului investitorilor, nu neapărat pe rezultate solide. Fenomenul a devenit cunoscut în timpul pandemiei, când investitorii individuali au împins în sus acțiunile unor companii pe baza hype-ului din online.

Herzog avertizează că există o „manie a inteligenței artificiale”, mai ales că nu există încă dovezi clare despre produsele sau veniturile companiei din noua direcție.

Allbirds a fost fondată în 2015 și a devenit rapid populară în rândul angajaților din Silicon Valley. Cu toate acestea, firma nu a reușit să devină profitabilă după listarea pe bursă, iar valoarea companiei a scăzut dramatic, pierzând miliarde de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.