Adrian Mutu – jos
Lipsea violenta de pe lista scandalurilor in care a fost vehiculat numele lui Mutu?! Gata, s-a rezolvat! Saptamana aceasta, in presa au aparut informatii ca fotbalistul ar fi agresat un ospatar care a indraznit sa-i arunce in fata un “Drogatule!”. Mutu neaga, iar chelnerul alege sa nu depuna plangere la politie, ingrozit ca demersul lui ar putea avea repercusi-uni… fatale pentru el. Evident, unul dintre ei minte si, din pacate, nu vom avea ocazia sa aflam care, caci neexistand plangere, nu poate fi declansata o ancheta. Mutu simte momentul si se plange ca iar umfla cineva un incident “nevinovat” – o simpla cearta – doar pentru ca e vorba de el. In fata acestei povesti coborate parca dintr-un film cu mafioti, eu nu am decat o singura intrebare de pus – de ce toate i se-ntampla lui Mutu?!
Andreea & Mihaela – sus
N-au fost niciodata prietene – nici macar atunci cand au spus ca s-au impacat de dragul unei campanii umanitare. In mijlocul acestei rivalitati initiate mai degraba de presa, dar continuate cu sarg de cele doua, am ales sa le alatur numele in cadrul aceleasi sageti apreciative, pentru reusitele lor in Cetatea Filmului. Caci nu e deloc usor “sa impusti” un rol la Hollywood, indiferent de importanta lui.
Ce-a facut Mihaela acolo am aflat, acum asteptam cu nerabdare s-o vedem si pe Andreea “in actiune”. Si suntem gata sa asteptam oricat – spun asta pentru ca, daca memoria nu-mi joaca feste, in urma cu cativa ani ziarele publicau pe prima pagina titlul “Andreea Marin, rol la Hollywood”. Si nu cred ca era vorba de o premonitie…
Nicoleta Luciu – sus
Nicoleta Luciu pare ca si-a propus sa concureze la titlul de “Nasa anului”. Vedeta, care mai are cinci fini, s-a atasat de un pui de om, un baietel care a fost diagnosticat la cateva ore de la nastere cu ma-ladie cardiaca congenitala complexa. Dupa ce i-a citit povestea in ziarul nostru, Nicoleta ne-a telefonat spunandu-ne ca vrea sa-l boteze si sa-l ajute cat poate ea. Saptamana aceasta, nasa si-a vazut finul si au fost stabilite detaliile legate de botez. Putine sunt vedetele care fac astfel de gesturi. Si mai putine sunt cele pe care nu le motiveaza doar dorinta de publicitate. Nicoleta e una dintre acestea!
Sistem – sus
Baietilor de la Sistem le merge excelent – intr-o singura luna ei au castigat din concerte 1,5 miliarde lei. Trupa, autoarea unor spectacole cu adevarat iesite din comun, a devenit astfel una din cele mai bine platite din Romania, rivalizand cu nume mult mai cunoscute ca Stefan Banica jr. sau Loredana. Tot ce sper e ca baietilor sa nu li se urce la cap – cazuri de acest gen sunt destule in istoria showbizului romanesc, iar cel mai recent exemplu a fost oferit de Vama Veche.