Șeful statului a mai spus că apariţia unui nou conflict îngheţat, în Crimeea, întregeşte lanţul de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre, ceea ce poate fi o ameninţare la adresa securităţii ţării pe termen mediu, informează Mediafax.ro.
„În momentul de faţă noi considerăm că Ucraina este agresată de forţele Federaţiei Ruse”, a spus preşedintele Traian Băsescu.
El a precizat că România cere Rusiei încetarea manevrelor militare la adresa Ucrainei şi că Viktor Ianukovici şi-a pierdut legitimitatea prin părăsirea ţării sale într-un moment de criză şi ar trebui să îşi anunţe demisia.
„România consideră că prin măsurile luate de fostul preşedinte Ianukovici (forţele de ordine au tras în populaţie producând sute de victime, morţi şi răniţi, şi a părăsit teritoriul naţional în momente dificile) preşedintele şi-a pierdut legitimitatea dată de alegerile din 2010 şi trebuie să-şi anunţe imediat demisia, pentru a uşura găsirea unei soluţii la actualele tensiuni interne, dar şi la cele ruso-ucrainiene”, a spus şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus despre poziţia oficială a ţării noastre cu privire la etapa la care s-a ajuns în evoluţiile din Ucraina, „că situaţia din această ţară nu este o ameninţare directă şi imediată la securitatea României, la independenţa României şi la suverranitatea statului român asupra teritoriului naţional”.
„România atenţionează că apariţia unui nou conflict îngheţat, localizat în Crimeea, după cele din Nagorno/Karabah, Abhazia, Osetia şi Trasnistria, este de natură a accentua instabilitatea regională şi implicit, apariţia unor tensiuni care pot duce inclusiv la conflicte armate”, a declarat preşedintele.
Şeful statului a adăugat că, din acest punct de vedere, „România consideră că propria ei securitate este supusă riscului, pe termen mediu şi lung”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.