Razboiul Steaua – Fiorentina, din Liga Campionilor, a fost declansat de patronul clubului din Ghencea. Gigi Becali l-a luat la tinta pe starul roman al Violei, Adi Mutu, caruia i-a solicitat in termeni duri sa-i restituie o datorie de 75.000 de euro.


‘Nu mai pot eu de Adi Mutu! Sa-mi dea banii, 75.000 de euro, si apoi sa vina el la mine acasa! E un mare fotbalist, dar pana una-alta, imi e datornic. Mutu e cel mai obraznic fotbalist al momentului’, l-a acuzat dur Becali pe ‘Briliant’, dupa care a continuat in aceeasi nota: ‘Vai de mama lui, cum sa-mi fie frica de Mutu pe teren? Nici nu va atinge mingea in fata lui Radoi si a lui Goian’.


Datorie de acum 5 ani


Apoi, Gigi Becali a amenintat ca-si va trimite oamenii la parintii lui Adi Mutu, la Pitesti, pentru a-si recupera banii. Acest litigiu financiar dateaza de 5 ani, in 2003 patronul gruparii bucurestene imprumutandu-l pe Mutu cu 200.000 de euro, suma din care fotbalistul a inapoiat doar 125.000 de euro. La timpul respectiv, a fost o adevarata telenovela, Gigi Becali, care mergea in Anglia la meciul Southampton – Steaua din Cupa UEFA, iesind din Romania cu  banii intr-o plasa. Cum Romania nu era inca membra UE, Becali nu avea voie sa scoata din tara o asemenea suma, dar totul a fost ulterior ‘ingropat’.


„Gigi bazaie ca mustele!”


Adrian Mutu l-a luat peste picior pe Gigi Becali, raspunzandu-i dur latifundiarului din Pipera.


“Gigi Becali e obisnuit sa bazaie”, a fost prima reactie a starului nationalei. “Briliantul” a continuat agresiv, facand
aluzie la trecutul de oier al lui Gigi. “Copilaria si adolescenta lui sunt legate exclusiv de muste. Iar vulturii nu se hranesc cu musculite. Eu am de primit bani, nu de dat!”, a declarat Adi pentru gsp.ro. In ceea ce priveste “dubla” cu Steaua din grupele Ligii Campionilor, fotbalistul Fiorentinei a spus: “Echipa din Ghencea este una  pe care eu o respect. E un adversar de Liga si vom vedea la momentul meciului cine e mai bun”.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.