Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, s-a produs sâmbătă în Ecuador, în apropierea graniţei cu Columbia. Seismul este considerat cea mai mare tragedie care a avut loc, în ultimele șapte decenii în această țară, a anunțat astăzi președintele Rafael Correa, care a ținut să sublinieze că reconstrucția zonelor afectate va costa miliarde de dolari, seismul având un impact cu potenţial uriaş asupra economiei. El a confirmat că bilanțul este din ce în ce în mai sumbru, ajungând ieri la cel puțin 413 morți și peste 2.500 de răniți. Guvernul a mobilizat peste de 13.000 de membri ai forţelor de securitate în zonele afectate. Aproape 400 de salvatori au venit în Ecuador din diverse state latino-americane, alături de 83 de specialişti din Elveţia şi Spania și Statele Unite.

Două seisme au zguduit, tot sâmbătă, și sudul Japoniei. Noul bilanț anunțat astăzi de autorități indică 44 de morți și peste 1.100 de răniți. Nouă oameni au murit în urma primului seism cu magnitudinea de 6,5, iar alți 35 și-au pierdut viața în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,3 care a avut loc în orașul Kumamoto, din regiunea Kyushu. Astăzi, la trei zile de la seismele devastatoare, oamenii continuau să doarmă sub cerul liber sau în mașini de frica unor noi replici, ce ar putea să-i prindă sub dărâmături, unde echipele de intervenții încă mai caută supraviețuitori. De altfel, un nou cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade s-a produs, marţi, în oraşul Kumamoto, sudul Japoniei, după ce două seisme au lovit regiunea săptămâna trecută.
Şase oameni au murit, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter, ce a avut loc în Afganistan și a fost resimțit puternic și în Pakistan și în India, Seismul s-a produs duminică, 10 aprilie, la o adâncime de 200 de kilometri. Epicentrul a fost la 282 de kilometri nord-est de capitala Kabul, într-o regiune muntoasă unde cuntremurele au loc frecvent. În Pakistan, şase persoane au murit din cauza cutremurului, iar alte douăzeci şi opt au fost rănite, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor.
Un cutremur puternic de 6,9 grade pe scara Richter a zguduit, miercuri, 13 aprilie, Myanmarul, seismul fiind resimțit și în India și în Nepal. Inițial, autoritățile au anunțat că acesta a avut magnitudinea de 7,0. În urma seismului puternic 80 de persoane au fost rănite în Myanmar, iar alte șapte din nordul Indiei au suferit răni grave și au fost internate în spital. Epicentrul seismului a avut loc la granița dintre India și Myanmar, la 100 km nord-vest de orașul Monywa sau la 385 kilometri nord-vest de capitala Naypyidaw, la o adâncime de 134 de kilometri.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Ploile torențiale ce au căzut în ultimele zile au produs inundații devastatoare în statul american Texas, orașul Houston fiind grav afectat. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața, iar guvernatorul Greg Abbot a declarat marți stare de dezastru în nouă districte. Sute de case și drumuri principale au fost inundate în zona orașului Houston, fapt pentru care autoritățile au fost nevoite să închidă școlile și instituțiile. Mai mulți locuitori au rămas fără curent electric. Peste 1.220 de oameni au fost salvați din ape de echipele de intervenții, însă cu toate acestea cinci persoane și-au pierdut viața, fiind găsite blocate în propriile mașini. Serviciul Național de Meteorologie a anunțat că precipitațiile căzute în ultimele zile sunt istorice pentru regiune.

Inundații de proporţii au loc și în Chile, unde apele ieşite din matcă au ucis doi oameni, iar alți 10 sunt dați dispăruți. Statul sud-american se confruntă cu cele mai însemnate ploi din istoria lunii aprilie, iar capitala Santiago este direct afectată. Râurile care trec prin apropiere s-au umflat şi au acoperit străzile. Parcările subterane au fost inundate, iar uzinele de tratare a apei potabile au fost distruse de alunecările de teren. Peste 300 de oameni au fost evacuați, 95 de case au fost distruse, 80.000 de locuitori din Santiago și din provinciile Valparaiso și OHiggins au rămas fără curent electric, în timp ce patru milioane de oameni din Santiago au rămas fără apă.

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale
Recomandări
Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

Floods in central Chile

Totodată, peste 36 de oameni au murit, iar alţi 27 au fost răniţi, în urma ploilor abundente care au afectat în nord-vestul Pakistanului, pe 2 și 3 aprilie, iar mai multe case s-au prăbuşit. Decesele au fost înregistrat în provincia Khyber Pakhtunkhwa, unde a plouat abundent sâmbătă şi duminică, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei locale de Administrare a Dezastrelor. El a precizat că bilanţul morţilor ar putea creşte, pentru că autorităţile nu au ajuns încă în mai multe zone izolate. Regiunea cea mai grav afectată este Kohistan, unde s-au înregistrat 12 decese..

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
FANATIK.RO
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI