Prima rundă a votului se va desfăşura între orele locale 11-18 (13-20 ora României), iar rezultatele urmează să fie anunţate la ora locală 19 (21 ora României). Candidatul cu cel mai slab rezultat va fi eliminat din cursă. Următoarele două runde vor avea loc joi şi marţea viitoare, până când numai doi candidaţi vor rămâne în joc. Ultima rundă, în care parlamentarii vor  desemna câştigătorul, va avea loc pe 9 septembrie.

Cei cinci candidaţi și-au prezentat luni platformele, în timpul unei şedinţe a Parlamentului.  Theresa May, favorită în prezent, a declarat că statutul cetăţenilor UE aflaţi în Marea Britanie va fi stabilit prin negocieri înainte de retragerea Regatului Unit din UE.

În acest timp, principalii său rivali, Michael Gove şi Andrea Leadsom, au dat asigurări că dreptul cetăţenilor europeni de a rămâne în ţară va fi apărat.

Potrivit unui sondaj, May, ministru de interne care a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar, are parte de susținerea a 115 parlamentari. Andrea Leadsom are 40 de susţinători declaraţi, printre care Boris Johnson şi secretarul pentru Irlanda de Nord, Theresa Villiers.

Pe a treia poziţie în cursă se află ministrul justiţiei, Michael Gove, care se bucură de susținerea a 26 de deputaţi. El este urmat de ministrul muncii şi al pensiilor, Stephen Crabb, cu 23 de susţinători, şi de fostul secretar al apărării, Liam Fox, cu nouă susţinători.

 

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator
GSP.RO

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur