Rate, chirii şi facturi mai mari
În primul rând cresc preţurile pentru produsele din import. De exemplu, faţă de acum un an, leul e cu peste 20% mai slab în raport cu dolarul american. Moneda americană a depăşit pragul psihologic de 4 lei, iar creşterea nu îi afectează doar pe cei circa 5.000 de români care au credite în această monedă. Aprecierea dolarului duce la scumpiri cu până la 10- 15%, estimează analiştii, a benzinei şi motorinei, dar şi hainelor/ încălţămintei/ marochinăriei, a telefoanelor, calculatoarelor, televizoarelor, produse sau asamblate în America şi China. Inclusiv posesorii de maşini fabricate în Japonia şi Coreea de Sud ar trebui să se aştepte ca piesele de schimb să-i coste mai mult. Chiriaşii vor constata şi ei că, dacă au scadenţa zilele acestea, când cursul e dezavantajos pentru schimbul leilor în valută, vor fi nevoiţi să dea cu 5-20% mai mult proprietarilor. Şi cei care pleacă în străinătate şi apelează la casele de schimb trebuie să-şi refacă unele calcule, pentru că o cotaţie mare la valută înseamnă mai puţini bani de cheltuială şi servicii mai scumpe. Pe termen mediu, facturile la întreţinere vor suporta şi ele majorări. Asta mai ales că energia electrică este şi ea influenţată de cotaţia valutară. Nu doar dolarul şi euro, ci şi francul elveţian continuă să le dea frisoane (mai ales) românilor cu credite în această monedă, care şi-au văzut ratele crescând, peste noapte, cu sute de lei.
Cine pierde din deprecierea leului:
– Persoanele care au credite în valută. Faţă de lunile de vară, când pentru o rată de 100 de euro era nevoie de 443 de lei, acum românii vor scoate în plus din buzunar aproape 8 lei;
– Cei care plătesc abonamente la firmele de cablu, pentru că taxele sunt percepute în moneda europeană;
– Majoritatea chiriaşilor, pentru că în practică, în aproape toate cazurile, chiriile sunt calculate în euro.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro