Autoritățile au impus restricții de circulație în orașul Ho Chi Minh la începutul lunii iulie, iar săptămână trecută au decis să le înăsprească deoarece numărul de cazuri au continuat să crească. Noile măsuri se aplică pentru o perioadă de două săptămâni.

După ce a reușit să blocheze apariția de focare COVID pentru mare parte din 2020, fiind dat drept un exemplu de gestionare a pandemiei, situația s-a înrăutățit în 2021 pe fondul noilor variante ale virusului.

În total, Vietnam a înregistrat 358.456 de infecții și cel puțin 8.666 de decese. Orașul Ho Chi Minh a înregistrat peste 180.000 din numărul total de cazuri – jumătate din totalul țării – și 7.010 decese, reprezentând aproximativ 80% din decesele națiunii, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății a raportat duminică 737 de decese asociate COVID, cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi.

Cele mai multe dintre noile cazuri au fost înregistrate în orașul Ho Chi Minh și în zonele industriale înconjurătoare, unde varianta Delta a virusului a dus la o creștere accelerată a cazurilor începând de la finalul lui aprilie. Capitala Hanoi se află, de asemenea, în carantină.

La finalul lunii mai, autoritățile din Vietnam au anunțat sâmbătă că au detectat o nouă variantă a coronavirusului, un hibrid de tulpină indiană și britanică, ce se răspândește rapid pe calea aerului.

Soldații livrează alimente

Înăsprirea restricțiilor a dus în weekendul trecut la aglomerație în magazine, unde oamenii s-au înghesuit pentru a se aproviziona, iar autoritățile au decis să interzică total ieșirea din case pentru achiziționarea de alimente.

Carantină strictă impusă în Vietnam cu ajutorul armatei: Este interzisă ieșirea pentru aprovizionarea cu alimente
Oamenii s-au grăbit să se aprovizioneze cu alimente, după ce au fost anunțată o carantină strictă pentru două săptămâni Foto:EPA-EFE/LUONG THAI LINH

Mai mulți martori au relatat că au văzut soldați care livrau luni alimente locuitorilor orașului, iar imaginile difuzate de mass-media de stat arătau soldați înarmați care acționează în puncte de control și verifică documente.

Guvernul a anunțat vineri că va trimite 130.000 de tone de orez din stocurile de stat către orașul Ho Chi Minh și alte 23 de orașe și provincii. Locuitorii din districtele Phu Nhuan și Go Vap din oraș au declarat pentru Reuters că au primit pachete de orez, carne, pește și legume de la armată.

Carantină strictă impusă în Vietnam cu ajutorul armatei: Este interzisă ieșirea pentru aprovizionarea cu alimente
Vietnam a impus carantină și în capitala Hanoi pe fondul creștereii numărului de cazuri Covid Foto:EPA-EFE/LUONG THAI LINH

Vietnam a sporit în ultimele săptămâni cu 14.600 de medici și asistenți medicali personalul din oraș și provinciile învecinate pentru a sprijini sistemul medical copleșit de creșterea cazurilor. Pacienților cu simptome ușoare sau asimptomatici li s-a cerut să se autoizoleze la domiciliu.

Vietnam a primit recent două tranșe de 501.600 de doze de vaccin AstraZeneca din Polonia și 200.000 de doze de Sinopharm donate din China luni, potrivit guvernului. Inclusiv România, acum două săptămâni, a donat Vietnamului 199.200 de doze de vaccin AstraZeneca.

În total, țara și-a asigurat peste 23 de milioane de doze de vaccinuri COVID-19, dar doar 1,8% din cele 98 de milioane de persoane au fost complet vaccinate – una dintre cele mai mici rate din regiune.

Citeşte şi:

Julian Săvulescu, profesor de etică aplicată la Oxford, despre vaccinarea obligatorie: „O problemă de echilibru între sănătate publică și libertate”

Starea de alertă din sectorul 1 nu va mai fi prelungită. Alin Stoica: „Sper să nu riscăm să ajungem la situaţia de acum o lună”

Președinta Taiwanului s-a vaccinat anti-COVID cu un ser produs pe plan intern, ale cărui teste clinice nu au fost finalizate

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută