Un grafic realizat de Asociația Medicală din Texas ierarhizează activitățile obișnuite ale oamenilor în funcție de riscul la care acestea îi expun la infectarea cu coronavirus. Astfel, cel mai puțin periculos este să ieși din casă până la cutia poștală, la polul opus aflându-se mersul la bar.

Activitățile care ne expun cel mai mult la COVID-19. Cât de riscante sunt mersul la plajă, alimentarea la benzinărie și plimbările alături de ceilalți
Barurile și puburile sunt cele mai periculoase locuri, în funcție de ușurința cu care putem contracta virusul

Cei care au realizat graficul au analizat activitățile presupunând că oamenii respectă toate măsurile de protecție și distanțare socială. S-au luat în calcul condițiile în care au loc activitățile, dacă se desfășoară în interior sau în exterior. Evident, activitățile care aduc la un loc un număr mare de oameni sunt mai periculoase.

De asemenea, cu cât petrecem mai mult timp într-un loc, cu atât riscul de infectare crește, arată cercetătorii din Texas. De aceea, puburile, barurile, stadioanele și locurile unde au loc concerte sunt pe poziții fruntașe în această listă.

“Presupunem automat că în aceste locuri oamenii nu poartă tot timpul masca, pentru că beau sau mănâncă. La fel, oameni pot vorbi tare. Pot să cânte, să strige, iar în acest fel se pot răspândi mult mai ușor aerosolii de la cei infectați”, a explicat medicul Dianna Fite, președinta asociației care a realizat graficul.

Mersul la plajă sau la piscină ne expun la un risc moderat, dar pericolul crește atunci când călătorim cu avionul sau când jucăm sporturi de echipă.

“Ca medici, credem că cel mai important este să evităm aglomerările și să petrecem cât mai mult timp în casă. Or dacă ieșim, să alegem activitățile care presupun riscuri scăzute sau moderate”, a mai spus medicul, care subliniază cât de importante sunt purtarea măștii și respectarea regulilor de distanțare socială, în cazul tuturor activităților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.