Carmen Iohannis a participat zilele trecute la o petrecere la o cabană din Cisnădioara, ocazie cu care le-a spus apropiaţilor că se gândeşte să nu se despartă de Sibiu. Colegii de la Liceul “Gheorghe Lazăr” au aflat deja de intenţia lui Carmen Iohannis, însă până acum conducerea ISJ din Sibiu nu a primit şi o cerere oficială în acest sens.
Cum profesoara Iohannis are vechime de peste 20 de ani la acelaşi liceu, o jumătate de normă ar însemna pentru ea doar opt ore pe săptămână, adică doar două clase. Acest lucru poate face ca soţia preşedintelui să fie prezentă la Sibiu doar două zile pe săptămână. Ea a absolvit tot la “Gh. Lazăr” şi tocmai nostalgia anilor de liceu nu o lasă să se despartă de catedra de la Sibiu.

Vacanţă prezidenţială

Cuplul prezidenţial a petrecut prima parte din vacanţă la Sibiu, participând la o petrecere organizată la vila finului Andreas Huber, consulul onorific al Austriei. Klaus şi Carmen Iohannis vor pleca pentru cea de-a doua săptămână de vacanţă la Neptun. La vila de protocol de la mare au fost invitaţi şi câţiva dintre prietenii sibieni, pentru câteva zile.
 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Playtech.ro
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2022. Ce spune Codul Rutier
FANATIK.RO
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2022. Ce spune Codul Rutier
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase