Americanii sunt trimiși să viziteze Castelul Corvinilor, din Hunedoara: „Desprins direct din paginile unei epopei medievale”

Comentează

Revista americană Hour Detroit recomandă turiștilor din SUA să își construiască următoarea vacanță europeană în jurul unor castele mai puțin cunoscute, iar pe listă se află și Castelul Corvinilor, din Hunedoara. Jurnaliștii publicației descriu monumentul din Hunedoara drept un loc „desprins direct din paginile unei epopei medievale”.

Castelul Huniazilor, „cuibărit în mijlocul dealurilor învăluite în ceață ale Transilvaniei”

Recomandarea vine într-un context în care interesul americanilor pentru destinațiile din Europa de Est este în creștere.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, aproximativ 151.430 de turiști din SUA au vizitat România în 2025, SUA ocupând locul 4 în topul țărilor din care vin turiști străini. Cu toate acestea, România a fost una dintre cele două țări europene care anul trecut au înregistrat scăderi ale numărului de de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică. Asta în timp ce anul 2025 a fost unul record pentru turism în Uniunea Europeană.

În articolul dedicat celor mai spectaculoase castele europene, jurnaliștii americani notează despre Castelul Huniazilor: „Castelul Corvinilor pare desprins direct din paginile unei epopei medievale.”

Aceștia continuă descrierea într-o cheie cinematografică: „Cuibărită în mijlocul dealurilor învăluite în ceață ale Transilvaniei, această capodoperă gotică evocă un amestec de grandoare prevestitoare și farmec de altă lume.”

Publicația amintește că fortăreața a fost începută în 1446, sub comanda lui Ioan de Hunedoara, și evidențiază elementele sale defensive spectaculoase: zidurile duble, podul mobil și turnurile impunătoare.

Dincolo de exterior, americanii sunt îndemnați să descopere și interiorul: „Îmbrăcat în marmură strălucitoare, Sala Dietei a servit drept loc pentru recepții elaborate; Sala Cavalerilor a găzduit ospețe demne de nobilime.”

Pentru cei atrași de latura mai întunecată a Evului Mediu, articolul amintește temnița, camera de tortură și celebra „groapă cu urși”, elemente care sporesc aura legendară a locului.

„Deschis vizitatorilor pe tot parcursul anului, castelul invită exploratorii moderni să se cufunde în istoria sa. Sunt disponibile camere speciale pentru închiriere privată, iar Festivalul Medieval din fiecare vară aduce la viață cavalerii, turnirurile și fastul, făcând din Castelul Corvinilor o celebrare vibrantă a trecutului.”, mai precizează revista americană.

Nu e prima dată cât Castelul Huniazilor a fost promovat de presa internațională, anul trecut castelul a fost inclus în top 3 cele mai spectaculoase palate din Europa.

Alte recomandări pentru turiștii americani: castele spectaculoase din Franța, Slovenia, Scoția și Lituania

Pe lângă Castelul Corvinilor, Hour Detroit le propune cititorilor să viziteze și:

  • Château de Vaux-le-Vicomte, Franța - descris drept un precursor al Versailles-ului, celebru pentru grădinile sale formale și serile la lumina lumânărilor;
  • Castelul Predjama, Slovenia - construit spectaculos în gura unei peșteri, legat de legenda cavalerului Erazem;
  • Castelul Caerlaverock, Scoția - unic în Marea Britanie datorită planului său triunghiular și șanțului de apărare;
  • Castelul Insulei Trakai, Lituania - o fortăreață gotică din cărămidă roșie, ridicată pe o insulă în mijlocul lacului Galvé.

Lista pune accent pe castele mai puțin aglomerate decât marile atracții turistice occidentale, dar care oferă experiențe autentice și povești spectaculoase.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește