UPDATE ora 12:05. Guvernul Cioloș îngheață salariului minim la 1.250, urmând ca viitorul Executiv să stabilească valoarea acestuia pentru anul 2017.

Guvernul Cioloș trebuie să decidă în ședința de joi dacă va aproba valoarea salariului minim pe economie de 1.450 de lei. În cazul în care acest salariu minim va fi aprobat, cuantumul lui va fi îngheţat cel puţin o lună la 1.250 de lei, urmând ca viitorul Executiv să aprobe majorarea care a fost promisă partenerilor sindicali, respectiv la 1.450 de lei, potrivit News.ro.

Dacian Cioloș afrmare, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, că va aproba valoarea salariului minim promis pentru anul 2017 dacă viitorul guvern se va instala până la sfârşitul anului. Dacă viitorul guvern va fi instalat la începutul anului viitor, actualul Executiv va da o Hotărâre de Guvern prin care să menţină nivelul actual al salariului minim şi în luna ianuarie 2017.

În ajun de Crăciun, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că a lucrat împreună cu colegii săi pentru a găsi soluții ca unele măsuri promise de PSD în campanie să fie aplicate măcar de la 1 februarie, printre acestea aflîndu-se și majorarea salariului minim pe economie.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.