Câți ofițeri și colaboratori avea Securitatea la Scornicești, Olt, în comuna natală a dictatorului Nicolae Ceaușescu. În localitate erau 158 de persoane aflate sub „observație”

Socialismul de la Scornicești

Tot în aceeași perioadă, Scorniceștiul a primit asfalt, rețele de apă și electricitate, cu mult înaintea majorității localităților din România. Totul trebuia să arate impecabil pentru vizitele dictatorului și delegațiile străine care erau aduse acolo să vadă „succesul” socialismului. Pentru ca visul de transformare a comunei în oraș să devină realitate, locuitorii nu mai puteau fi doar agricultori. Astfel, s-a decis construirea unor unități industriale care să ofere locuri de muncă oamenilor care trăiau aici. Așa au apărut, în câțiva ani, o fabrică de bere, o uzină de piese auto, dar și complexe avicole și de creștere a porcilor. Au fost introduse facilităţi ce nu existau în majoritatea localităţilor rurale din România (încălzire centrală, gaze, canalizare). 

A fost construit un spital, un teatru, dar și un stadion de 18.000 de locuri, cu mult peste numărul locuitorilor, iar echipa locală FC Olt a fost promovată „forțat” în Divizia A la fotbal. Totul în Scornicești era din altă realitate. Școlile, spitalul și muzeul de istorie locală erau dotate peste standardele vremii. În anii ’80, când în restul țării alimentele erau raționalizate, magazinele erau adesea mult mai bine aprovizionate, pentru a menține imaginea de „comună model”, în care s-a născut „Stejarul din Scornicești”. 

La ordinele lui Ceauşescu, teritoriul şi populaţia au fost mărite prin adăugarea unor noi sate. Demersul susţinut de dezvoltare şi sistematizare a comunei din Olt s-a manifestat de la jumătatea anilor 70, pe fondul accentuării cultului personalităţii dictatorului. Până atunci, Scorniceștiul era o comună oarecare. În anii 80, după ce Ceauşescu lansează „noua revoluţie agrară”, au fost realizate investiţii masive în unităţile de producţie agrară de pe raza comunei. În fiecare an era lansată la nivel naţional o „chemare la întrecere socialistă în agricultură” şi, bineînţeles, aceasta era lansată de CAP Scorniceşti. Evident, nivelurile de producţie preconizate, deşi în rapoartele oficiale erau depăşite, în realitate nu erau atinse niciodată. În ciuda acestor eforturi financiare şi logistice depuse pentru dezvoltarea localităţii, Scorniceştiul a fost declarat oraş abia în luna mai 1989. 

În „vizorul” Securității

Concomitent cu această așa-zisă „revoluție” comunistă, comuna era permanent în „vizorul” Securității. Cercetători de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au realizat un mic studiu în legătură cu prezența și activitatea Securității la nivel local. Astfel, potrivit datelor descoperite în arhive, în ultimul deceniu al regimului (1980-1989), la Scornicești au existat 86 de persoane care făceau parte din reţeaua de securitate în perioada cuprinsă între 1980 și 1989, dintre care 81 erau bărbaţi. 

„În funcţie de categorie, 47 erau informatori, 29 erau persoane de sprijin, patru erau gazde case de întâlniri (locaţii conspirate – apartamente, birouri, etc – unde ofiţerii de securitate se întâlneau cu persoanele din reţea), doi erau colaboratori, iar pentru patru nu este menţionată categoria. 16 dintre ei au urmat doar şcoala elementară, 20 au avut şi o şcoală profesională; 33 au terminat studii medii, iar 15 erau absolvenţi de studii superioare (în două cazuri nu sunt precizate studiile). 

În funcţie de ocupaţie, cei mai mulţi – 26 – lucrau în domeniul tehnico-industrial; șapte erau ingineri sau subingineri de diferite specializări; 9 erau catalogaţi agricultori; opt lucrau în învăţământ; cinci erau funcţionari. Restul era împărţit între numeroase alte profesii: trei preoţi, doi contabili, doi asistenţi medicali, un şofer, un vânzător etc. Proporţional, cei mai mulţi dintre aceştia (23) au fost recrutaţi pe linie de contrainformaţii economice în industrie şi agricultură”, se precizează în analiza celor de la CNSAS.

Persoanele din reţea nu erau folosite strict în domeniul în care fuseseră recrutate. Astfel, un informator recrutat pentru supravegherea unui aspect tehnologic din cadrul unei fabrici era dirijat şi pentru monitorizarea colegilor semnalaţi cu „manifestări ostile”. De asemenea, 16 „lucrau” în cadrul problemei P.F.A.P.P. (Persoane Fără Antecedente Politice şi Penale), iar alte 16 acopereau problema legionară; cinci fuseseră recrutaţi în problema de învăţământ. Deşi dictatorul făcea vizite frecvente în Scorniceşti, doar trei informatori au fost recrutaţi pe linie de securitate şi gardă şi doar unul în problema „Persoane care pun în pericol securitatea statului prin intenţii de acte terorist-diversioniste”.

„Țintele” regimului

„Conform bazelor de date întocmite de securişti, în perioada 1980-1989 se aflau sub urmărire 158 de persoane din comuna Scorniceşti. Numărul este în mod cert mai mare, ţinând cont că, la jumătatea anilor 80, comuna Scorniceşti avea o populaţie ce trecea puţin de 12.000 de locuitori, însă aceste evidențe sunt incomplete şi au numeroase inadvertenţe. 151 dintre ei erau bărbaţi şi șapte erau femei. Cel puţin 88 de persoane fuseseră urmărite şi înainte de anii 80, iar pentru cel puţin 73, urmărirea a fost încheiată înainte de 22 decembrie 1989. În 39 de cazuri, urmărirea a luat sfârşit pur şi simplu prin decesul persoanei urmărite. 106 dintre urmăriţi aveau doar studii elementare, 10 terminaseră şcoala profesională, 30 urmaseră un liceu şi 12 aveau studii superioare”, se mai susține în documentarul CNSAS. 

Majoritatea celor urmăriţi (93) erau pensionari, persoane în vârstă, care au făcut parte din partide istorice (PNL şi PNŢ) sau au fost membri ai mişcării legionare şi care au fost urmăriţi de Securitate până la moarte sau până la prăbuşirea comunismului, în decembrie 1989, în cazul celor care nu au decedat. Alţi 19 erau muncitori industriali, 10 erau ingineri şi subingineri, 16 erau „agricultori”. Doi erau preoţi, patru erau funcţionari, doi contabili și un asistent medical.

„Colportarea” de știri nefavorabile

„De departe cel mai important motiv pentru care au fost luaţi în supraveghere era «comentarea nefavorabilă a politicii interne şi externe a României» – 96 de cazuri. Șapte audiau şi colportau ştirile posturilor de radio occidentale (îndeosebi Europa Liberă şi Vocea Americii), șase desfăşurau activitate duşmănoasă sub acoperire religioasă, patru proferau injurii, denigrări şi calomnii privind orânduirea socialistă, cinci erau semnalaţi că întreţineau legături neoficiale cu cetăţeni străini, patru aveau intenţii de trecere frauduloasă a frontierei şi doi ar fi avut «manifestări duşmănoase grave, care pot conduce la atentat». Alte «abateri» erau: instigare publică, rude în străinătate, neglijenţe în serviciu de natură a produce perturbări ale activităţii economice”, mai susțin cercetătorii de la CNSAS.

Cu toate că statutul special al Scorniceştiului i-a ajutat pe localnici să beneficieze de mici avantaje faţă de restul românilor, oamenii de acolo erau la fel de nemulţumiţi de viaţa sub regimul comunist. Ca urmare, poliţia politică a fost nevoită să acţioneze şi aici, ca peste tot în România. După Revoluția din 1989, orașul a decăzut puternic și a devenit, în timp, o simplă localitate de provincie. Fabricile comuniste au dat faliment, iar tinerii au plecat spre București sau în străinătate. Blocurile comuniste ridicate în grabă au rămas lângă case cu grădini, creând un aspect urbanistic haotic. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.