Cauta bombe sub apa

Au fost evaluati de o comisie de experti NATO, iar in a doua parte a anului 2006 vor da testul final pentru a fi atestati. Din acel moment vor lupta in “linia intai” si vor fi in permanenta la dispozitia trupelor NATO, pentru a interveni oriunde este nevoie de ei. Este vorba despre grupul de scafandri EOD de la Constanta, toti angajati profesionisti, urmasii vechiului grup de scafandri deminori infiintat la Constanta in 1957. Ei cauta orice dispozitive explozive ramase neexplodate pe fundul Marii Negre, bombe, proiectile, grenade, si incearca sa le elimine, prin distrugerea sau dezamorsarea lor.

“Noi suntem ca fotomodelele. Incepand cu varsta de 35 de ani ne pregatim sa iesim la pensie, iar dupa 40, ne scufundam numai pe proprie raspundere”, ne marturiseste zambind locotenent comandor Adrian Ontica (foto mic), comandantul grupului de scafandri EOD. Pentru neinitiati, comandantul singurului grup de scafandri care se ocupa cu inlaturarea dispozitivelor explozive de la noi din tara. Are 33 de ani si a intrat in acest grup “elitist” in anul 1998, impins, dupa cum recunoaste el insusi, de “o nebunie tinereasca”. “Dupa ce am terminat Academia Navala, cu specialitatea inginer de armament, faptul de a deveni scafandru EOD a reprezentat o provocare”.

Nu oricine accepta sa coboare in adancul marii pana la 60 de metri, ca sa caute bombe, sa le dezamorseze sau sa le distruga. “Din 1998 si pana acum am intervenit in trei cazuri reale, trei mine din cel de-al doilea razboi mondial, care, din diferite motive, au ramas neexplodate sub apa. Una dintre ele era agatata de plasa unui pescador”. 200 de kilograme de trotil, din care numai 100 de grame te pot omori dupa o singura miscare gresita. In aceste momente, celebra intrebare din filmele de actiune “Firul rosu sau firul albastru?” capata pentru scafandrii EOD o consistenta dramatic de reala. “Am dezamorsat mina in timp ce pescadorul era in miscare. Pericolul a fost de doua ori mai mare. In mod normal, in apa nimic nu este stabil. Curentii misca dispozitivul explozibil, iar tu nu ai nici un punct de sprijin. In acest caz, deplasarea pescadorului mi-a ingreunat munca, dar totul s-a terminat cu bine”.

Primul test pe care trebuie sa-l treaca militarii care vor sa intre in acest grup e asa-numitul “test al fotografiei”. “Le arat fotografia unui militar american care a ratat dezamorsarea unui dispozitiv explozibil si le spun ca acesta este riscul. Sa nu te mai intorci viu si navatamat la suprafata. Daca sunt dispusi sa-si asume acest risc, mergem mai departe”.  Asta inseamna cel putin trei ani de pregatire teoretica si de antrenamente fizice, pentru a putea interveni intr-o “situatie reala”. “Un scafandru EOD trebuie sa invete sa caute, sa marcheze, sa identifice si, dupa caz, sa neutralizeze sau sa distruga dispozitivele explozive”, spune Adrian Ontica.

La aceasta se adauga testele fizice, antrenamentele pe uscat si sub apa. “La inceputul fiecarui an suntem masurati, cantariti si testati de o echipa de medici specialisti. Dincolo de opinia lor insa, fiecare dintre noi simte cand trebuie sa te retraga. Nu intri sub apa daca ai probleme acasa sau daca nu esti apt fizic”. Numai echipamentul de scufundare poate ajunge la o greutate de 50 de kilograme, iar pentru interventie scafandrii trebuie sa mai transporte cu ei in adancuri sonare portabile si detectoare de metale. Toate acestea insa nu valoreaza nimic fara “incarcatura psihologica” a celui care intra in apa: capacitate de adaptare, mult calm, stapanire de sine si discernamant. 

Scafandrii trebuie sa fie cu ochii in patru. “Marea Neagra chiar e neagra. In zilele ei bune nu ai vizibilitate mai mare de 5 metri”, explica Adrian Ontica. 

Inlaturarea dispozitivelor explozive e cea mai importanta sarcina inscrisa in fisa postului unui scafandru EOD, dar nu si singura. “Suntem antrenati sa executam salvarea si recuperarea pe mare. Colaboram foarte bine cu toate fortele militare, aeriene, navale sau terestre”. Iar cea mai buna dovada in acest sens este interventia scafandrilor EOD pentru salvarea locuitorilor din Tuzla, afectati de inundatiile de anul trecut.

“Ne-am imbarcat in elicopter si ne pregateam pentru un exercitiu obisnuit. Am decolat de pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu, iar pe drum am fost informati ca ni s-a incredintat misiunea de a-i salva pe locuitorii din Tuzla de furia apelor. Am coborat pe coarda si i-am luat pe oamenii care se refugiasera in podurile caselor. Recunostinta oamenilor pe care ii salvezi de la moarte nu se poate compara cu nimic altceva”, isi aminteste Adrian Ontica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE