Cât costă Cazinoul din Eforie Sud

Se caută cumpărător pentru Cazinoul din Eforie Sud, o clădire cu un farmec aparte și o poveste spectaculoasă. Proprietatea a fost scoasă la vânzare, pe Imobiliare.ro, pentru suma de 1,8 milioane de euro.

Cazinoul nu e doar o clădire impunătoare cu vedere la mare – e o scenă deschisă pentru o transformare de proporții. Viitorul investitor are la dispoziție 2.264 de metri pătrați utili, 45 de camere și trei terase. Asta înseamnă spațiu suficient pentru un hotel boutique, un centru de evenimente exclusivist, un club privat de lux sau chiar un centru wellness cu deschidere la mare, după cum explică în anunț reprezentanții agenției imobiliare care se ocupă de vânzarea acestei clădiri de pe malul Mării Negre.

Cazinoul din Eforie Sud.Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

De la strălucirea interbelică la potențialul de milioane

Construit între 1931 și 1935, Cazinoul din Eforie Sud a fost gândit încă de atunci ca un loc al rafinamentului, distracției și eleganței, făcând parte dintr-o serie de imobile cu destinație estivală.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Arta Cerchez – același care a lucrat și la celebrul Hotel Movilă și Băile calde, care au fost dărâmate în perioada comunistă pentru a face loc căii ferate care se extindea spre Mangalia.

Clădirea face parte din planul urbanistic vizionar al lui Ioan Movilă, început încă din 1899, care a pus Eforie pe harta destinațiilor de vară din România.

Cazinoul din Eforie Sud, imagine din trecut.

Cazinoul din Eforie Sud este considerat a fi una dintre clădirile reprezentative pentru stilul Art Deco de pe litoralul românesc.

După o lungă așteptare și cinci ani de renovări, un alt cazinou de la malul mării (cel mai celebru), Cazinoul din Constanța și-a redeschis porțile pentru vizitatori. Libertatea a fost acolo și a prezentat cum arată interiorul monumentului istoric, un simbol al stilului Art Nouveau, după finalizarea ultimelor detalii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.