Cazul lui Iosif Fodor, băieţelul de 3 ani ucis de câini pe un teren viran al Primăriei din Mărăşeşti

Copilul, adus pe lume de o copilă de 14 ani

Iosif Fodor s-a născut dintr-o infracţiune, ineficient pedepsită, şi a murit dintr-o altă infracţiune, încă nedovedită. Pe 29 decembrie 2021, când a venit pe lume, cei de la Spitalul Judeţean din Focşani au anunţat poliţia, căci mama, Estera, avea doar 13 ani atunci când fusese conceput copilul. Iar tatăl, Adrian Fodor, împlinise 18 ani.

El a fost acuzat de act sexual cu un minor şi condamnat de către Judecătoria Panciu, în martie 2024, la 2 ani şi 6 luni, cu suspendare. Instanţa i-a interzis atunci dreptul de a comunica prin orice mijloc cu persoana vătămată şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de locuinţa, de locul de muncă şi de şcoala pe care ea o frecventa. Dar Estera nu mai mergea de mult la şcoală; trăia în continuare în concubinaj cu Adrian Fodor, iar când a venit condamnarea lui, era deja însărcinată cu al doilea copil.

Adrian Fodor avea doar patru clase şi muncea ca zilier prin oraş. Locuiau la părinţii lui, în marginea oraşului Mărăşeşti, într-o casă din paiantă şi-n mijlocul unei sărăcii infinite, delimitată iluzoriu de şipcile unui gard firav.

Cazul lui Iosif Fodor, băieţelul de 3 ani ucis de câini pe un teren viran al Primăriei Mărăşeşti — Sursa foto: Eli Driu

Dincolo de el, în curtea în care a trăit și Iosif, e o calicie ce a atins toată suflarea din jur: oamenii, câinele legat în lanţ, cu răni la urechi, puiul de găină damblagit de căldură şi două răţuşte slabe, acoperite de noroi uscat.

De aici a dispărut copilul de 3 ani în acea zi de sâmbătă, când a fost găsit mort pe câmpul plin de gunoaie din apropiere.

Bunicul: „Am zis că a murit curentat, nici nu mă gândeam de câini”

Tatăl lui Adrian Fodor îşi aminteşte că „vineri, până să se întâmple, copilul a venit la mine, m-a luat în braţe și mă strângea «tataie, tataie! tataie, tataie!». Nu știu, simţea ceva… Ei, sâmbătă nu l-am mai văzut în ochii mei. Măcar, în imaginea mea, să văd copilul ăla prin casă, un pic,” spune bunicul cu vocea tremurând și-apoi oftează adânc.

El şi concubina lui, devenită bunică la doar 32 de ani, aveau grijă de Iosif. În acea sâmbătă erau plecaţi, „munceam pe la un magazin, la negru”, explică femeia, dar soţul ei o întrerupe, scurt: „Nu mai munceai la niciun magazin! Ne-am dus după bidoane, doamnă, să mă iertaţi. Prin parcuri, pe colo…”, mărturiseşte el. Reciclau PET-uri, „ca să luăm și noi o pâine, mâncare”.

Înainte să plece, spune bunica, „eu am stat cu dânsa, mă-sa, de vorbă: «Estero, bagă băiatu în casă, că eu plec». Dar ea n-avea grijă de copiii ăia. Se culca pe la ora 4:00. «Estero, bagă băiatu în casă, că eu plec, unde mă duc eu». Nicidecum, ea se juca pe Free Fire, pe telefon dăla”, acuză femeia.

Bunicul spune însă că Estera, care abia devenise majoră și era însărcinată pentru a treia oară, „legăna copilul cel mic pe picioare”, iar Adrian „era în casă, ștergea de praf un dăsta de aer, răcitorul pentru aerisitul de la DVD”.

Bărbatul e convins acum că doar absenţa lor a fost de vină, căci „dacă era trotineta în ogradă, copilul nu pleca”, explică el și arată spre triciclul cu remorcă, cu care merge ca să adune PET-uri. „Aici stătea toată ziua, lângă trotinetă. Cum am plecat eu, doamnă, copilul s-a dus! Ne-a văzut pe noi că am plecat de acasă, a simţit lipsa.”

Și chiar înainte ca ei doi să iasă din curte, adaugă bunica, „aveam eu o oglindă mare și mă duceam în oglindă, iar băiatul mi-a zis «un duci, mămic?». «Mă duc în oraș, să iau bomboane.» Cu atât am rămas. A băgat un crac în casă, unul afară. Se uita la mă-sa. Atâta am avut; de atunci, nu mai avem nimic.”

În acea după-amiază, după ora 15:00, „am auzit: «Îuu, a murit copilul»”, îşi aminteşte bunicul. „Nu ne venea a crede. Eu am zis că a murit curentat, nici nu mă gândeam de câini. Şi câinii tot aici sunt.”

Cronologia incompletă a ultimelor minute din viaţa lui Iosif

Tatăl copilului, Adrian Fodor, rămăsese în curte, atunci când bunicii au plecat după PET-uri. În acea zi, rememorează el mecanic, „m-am trezit dimineaţa, în jurul orei 9:00, am plecat, mi-am luat o cafea. De acolo, copilul s-a trezit, a început să se plimbe prin curte, să se joace, să nu știu ce… L-am supravegheat până pe la ora 12:00, apoi m-am apucat de treabă. Reparam un DVD. Eu i-am pus întrebarea la concubină, dacă l-a văzut, și mi-a zis că da, l-a îmbrăcat și e în curte, se joacă. M-am dus, era într-adevăr în curte, se juca, era 1:53 când m-am uitat ultima oară, și de acolo, nu l-am mai văzut.”

De unde ştie atât de exact ora la care şi-a văzut pentru ultima oară băiatul? „În momentul în care reparam DVD-ul ăla”, explică Adrian Fodor, „vorbeam pe telefon cu cineva, să mă ajute să-l fac. Mi-am adus aminte când l-am văzut ultima dată, am verificat ora. Că eram, într-adevăr, și cu ochii în telefon. Şi mi-am adus aminte: «stai, că la ora asta l-am văzut». Și de atuncea până în ora 3:00, nu l-am mai văzut.”

Iosif a ieşit din curte și a mers pe terenul viran de lângă casă, unde a fost ucis de maidanezi. Tatăl lui spune că s-a asigurat „așa, cât de cât. Am închis porţile, că mai avem una în faţă, și celelalte de aici. În ziua aceea mai era și sormea în curte, spăla, ce făcea ea pe aici, nu știu… Cred că mai mult ca sigur, o fi ieșit prin partea asta”, spune el și ne arată culoarul dintre case, ce dă într-o altă curte. „Sau, posibil să fi ieșit prin garduri, nu știu cum să vă spun. Putea să iasă de oriunde”, crede Adrian Fodor.

El spune că băieţelul mai ieșea pe stradă, ca să se joace, „că sunt mulţi copii pe aici, dar eram cu ochii pe el. Numai că în ziua aia m-am apucat de treabă, eram concentrat prea mult în ceea ce făceam.”

Şi-a dat seama că Iosif nu mai e, abia atunci când „a venit un vecin şi m-a anunţat că un alt vecin l-a găsit în canal”, spune tatăl. „Când am ajuns acolo, nici nu știam cum să le mai explic celor de la poliţie: când, de cât timp a dispărut copilul… Le spuneam că de 15-10 minute.”

Dacă terenul ar fi fost îngrădit, „poate dispărea copilul, dar îl găsea legea”

La intrarea pe terenul viran unde Iosif a murit sunt două pubele de gunoi, achiziţionate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea”, cofinanţat de Uniunea Europeană. Pubelele sunt goale şi zadarnice, iar cineva a scris cu spray pe ele „Isus vă iubeşte” şi „Este Isus Omega”, mesaje ce amintesc de prezenţa în zonă a Bisericii Creștine după Evanghelie.

Bunicii lui Iosif merg cu noi, ca să ne arate canalul unde a fost găsit copilul. Din resturile aruncate aici au apărut, prin stratificare, noi forme de relief. Și înaintăm pe dealurile de gunoaie, printre gunoaie noi; pungi cu haine, jucării de pluş, resturi menajere şi leşuri de animale ce se descompun sub dogoarea soarelui. Sunt aruncate de „oamenii care le aduc aici cu căruţele. Lumea nu-și leapădă gunoiul normal”, spune bunicul lui Iosif.

Trupul băieţelului a fost găsit la vreo 20 de metri de intrarea pe teren, într-un canal. A fost târât până acolo, cred bunicii, care spun că erau urme de sânge pe jos. „Aici se strânge o grămadă de câini. Acum e năbușeală, s-au băgat la adăpost. Dimineaţa vin ei, după-amiază, când se răcorește.”

De ce ar fi venit Iosif în acest loc? „Cred că mai căta jucărele printre gunoaie”, mărturiseşte bunicul. Dacă ar fi fost împrejmuit terenul, „n-avea unde să se ducă copilul. Poate dispărea, dar îl găsea legea (poliţia – n.r.). Pe drumuri, lumea. Nu erau câini, nu se întâmpla nimica, era OK copilulul. Îl găsea lumea, pe unde se ducea”, e convins bărbatul.

Primarul se spală pe mâini şi spune că n-avea terenul pe inventar

„E terenul primăriei, doar nu e al nostru, doamnă”, spune bunicul lui Iosif despre locul neîngrădit unde copilul a intrat şi a fost ucis de câini. Acest teren are o istorie ciudată, potrivit documentelor publice de pe site-ul Primăriei Mărăşeşti. Pe scurt, e vorba de o fostă păşune ce a fost băgată în intravilan, după ce aici s-au ridicat case, care apoi a fost dezmembrată, iar bucăţile de teren – date în concesiune.

În 2022, atunci când s-a făcut actualizarea listei cu bunurile imobile ce aparţin domeniului privat al oraşului Mărăşeşti, una dintre bucăţile de teren, „o suprafaţă de 16658 mp, teren neproductiv, nu a fost inventariată”, se precizează în HCL 38/28.05.2026.

Greşeala a fost descoperită în vara anului trecut, când în zonă s-au făcut mai multe verificări în teren şi măsurători, în vederea transmiterii păşunilor oraşului către CJ Vrancea. Terenul a fost înscris în cartea funciară a localităţii Mărăşeşti, la nr. 57595. Nu se știe exact când s-a întâmplat asta, căci nu există nicio decizie publică în Monitorul Local.

Primarul din Mărășești, Adrian Toderașc, susţine însă că la momentul tragediei, acel teren „nu era în patrimoniul Primăriei. Nu era al nimănui. Nu era nici în inventarul Primăriei, nu era nici un alt proprietar…”.

În referatul de iniţiere a HCL 38/28.05.2026 se precizează însă, negru pe alb, cum s-a descoperit că acea suprafaţă de teren „nu a fost inventariată” în 2022; deci ea ar fi trebuit inventariată încă de atunci, fapt ce dovedeşte că era vorba de un teren din domeniul privat al oraşului, la fel ca şi toate celelalte terenuri din zonă.

Dar primarul Toderașc consideră că băieţelul a fost ucis de câini pe un soi de „no mans land”. Pe care spune că totuşi îl îngrădise, înainte să se întâmple tragedia. „O să vedeți, pe partea dreaptă, că e un gard de plasă, cu șpaleți, făcut de mine. Eu, personal, am vrut cu plasă. În câteva săptămâni, l-au distrus”, se plânge edilul de oamenii din zonă.

Primarul mai spune că tot ei i-au distrus cu pietre și camera de supraveghere video instalată la stația de pompare, aflată chiar lângă teren. „Acum am pus alt sistem de supraveghere, pe care vrem să-l recepționăm cât mai curând. E singurul mod în care putem preveni aruncarea deșeurilor pe terenul respectiv”, consideră Toderașc.

Cazul Ionuţ Anghel: închisoare şi milioane de euro despăgubiri

Cu mai mult de un deceniu în urmă, o tragedie similară cu cea de la Mărăşeşti a avut loc în Bucureşti. În septembrie 2013, Ionuţ Anghel, un băieţel de 4 ani, a fost omorât de câini lângă Parcul Tei, după ce a traversat un teren viran, ce aparţinea Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 2 şi nu fusese împrejmuit corect, apoi a intrat pe un alt teren viran neîngrădit, deţinut de o firmă şi păzit de 7 maidanezi ce fuseseră adăpostiţi acolo.

Cazul a fost preluat de Parchetul General, iar firma privată, patronul ei şi ADP Sector 2 au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă şi obligaţi să plătească, în solidar, 2.400.000 de euro daune către părinţii şi fratele lui Ionuţ Anghel. Cei de la Sectorul 2 au avut de achitat 800.000 de euro.

Judecătorii au stabilit că ADP Sector 2 avea obligaţia să împrejmuiască nu doar teren viran ce-i aparținea, ci şi pe cel al firmei, căci „autorităţile publice locale sunt cele care se îngrijesc de realizarea împrejmuirii, în cazul inacţiunii titularului imobilului”.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților, primăriile au obligația să asigure asanarea terenurilor insalubre, dar şi prevenirea poluării accidentale a mediului, prin depozitarea necontrolată a deșeurilor.

Mai mult, autoritățile publice au obligația să efectueze lucrările de întreținere și curățenie a terenurilor aflate în proprietatea sau în folosința lor.

Cine ar putea fi cei doi suspecţi din dosarul de la Mărăşeşti

În cazul de la Mărăşeşti, a doua zi după ce Iosif a fost găsit mort, IPJ Vrancea anunţa că, în urma expertizei medico-legale, „s-a stabilit faptul că decesul minorului a survenit ca urmare a unui atac canin”, iar „cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”.

Zece luni mai târziu, dosarul e încă „în lucru, la IPJ Vrancea – Serviciul Investigaţii Criminale”. Iar anul acesta, în martie, „procurorul de caz a confirmat ordonanţa organului de cercetare penală prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi suspecţi – persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, într-un răspuns la solicitarea Libertatea.

Primarul din Mărăşeşti spune că şi el a fost cercetat în legătură cu moartea lui Iosif Fodor. „Și eu am avut dosar penal deschis pe cazul ăsta. S-a considerat că sunt câini comunitari și că s-a întâmplat pe terenul Primăriei. Am fost să dau declarație, am predat contracte pe câini”, declară Toderașc. N-a fost anunţat dacă el sau primăria au dobândit vreo calitate în dosarul penal.

Cine să fie cei doi suspecţi? „Sincer să vă spun, eu am fost băgat ca suspect, mai mult”, mărturiseşte Adrian Fodor. „Şi nu pot să înţeleg chestia asta: de ce ca suspect, pentru ce? Mai mulţi vecini au fost chemaţi și înseamnă că cineva ar fi dat o declaraţie rea, împotriva mea. Asta ca să o creadă și legea (poliţia – n.r.)…”

Adrian Fodor spune că ultima oară a fost la poliţie „prin martie – aprilie, aproape de Paști”, când cel mai probabil i-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect. „Urmează să o audieze și pe concubină, când se întoarce în ţară”, anunţă el și cam care ar fi al doilea suspect.

După ce Iosif a murit, cei de Protecția Copilul au venit și l-au luat pe fratele lui mai mic, care acum e la un asistent maternal. Iar în decembrie, după ce Estera a născut al treilea copil, „l-au luat şi pe acela, din spital”, spune Adrian Fodor. De atunci, concubina lui a plecat la sora ei, în Anglia.

Cel mai probabil, celor doi părinţi li se impută lipsa de supraveghere a copilului. Dar în cazul de la Bucureşti, bunica lui Ionuţ Anghel, în grija căruia el se afla, a primit soluţie de clasare, iar judecătorii au decis că „omisiunea teoretică de a supraveghea copilul timp de câteva secunde nu trebuie să ducă, potenţial, la trecerea facilă a acestuia într-o «groapă cu lei» ci, cel mult, la trecerea într-o zonă înierbată protejată, într-un alt loc de joacă sau pe o alee învecinată”.

Oamenii cer să se facă un gard: „Suntem pierduţi de tot!”

În cazul lui Ionuţ Anghel, judecătorii au subliniat că „este inacceptabil ca într-o capitală europeană, într-o zonă urbană semicentrală, în apropierea unui parc de joacă, un copil să fie sfâşiat de câini şi să îşi piardă viaţa în chinuri şi dureri inimaginabile, sub colţii unor asemenea fiare”.

La fel de inacceptabilă e moartea, în condiţii similare, a oricărui copil. A lui Ianis Poenaru din Craiova şi a lui Iosif Fodor din Mărăşeşti, care n-au ales ei să se nască nici în sărăcie, nici la marginea lumii.

Pe str. Privighetorii din Mărăşeşti, acolo unde Iosif a trăit şi a murit, oamenii cer să se facă un gard. „Ce facem cu gunoaiele astea? Avem copii, doamnă! Să vină să cureţe locul, că intră șerpii, șobolanii. Ne mănâncă de vii!”, strigă o femeie.

„Să ne facă un gard aici, să închidă tot. Că, dacă fac asta, nu mai avem probleme nici de gunoaie, nici de câini. Suntem pierduţi de tot!”, se vaită un bărbat.

La zece luni de la moartea lui Iosif, gardul încă nu este. Şi „în mare parte, lucrurile s-au lăsat așa cum au fost”, spune Adrian Fodor. El zice că a discutat cu primarul şi că l-a rugat: „«veniţi să strângeţi câinii și să luaţi gunoaiele de aici, pentru că reprezintă cel mai mare pericol, în momentul de faţă». Sunt mai mulţi copii care se plimbă, ies afară, mai ales în timpul ăsta de vară și să se mai întâmple o asemenea tragedie, nu se mai poate! Nu putem să stăm în pericol public tot timpul! Și aici ar trebui să se rezolve toată situaţia asta. Terenul e al statului.”

Statul, prin primarul Toderașc, spune că „acel copil nu prea avea ce să caute acolo… Au fost ridicați trei câini de luptă, de către firma cu care avem contract. Cred că, de când sunt primar, am strâns vreo mie de câini, din tot orașul. Am făcut sesizări și la Poliția Animalelor, și peste tot. Dacă nu era incidentul ăsta cu copilul, noi nu reușeam să luăm nici un câine din cartierul ăla.”

În luna mai a acestui an, printr-o hotărâre a Consiliului Local, acel teren viran (57595) a fost alipit cu cel cu numărul 51402, pe care sunt casele oamenilor, iar primarul spune spune că „urmează să se facă un PUZ, pentru a da loturi de casă. Dacă reușim să terminăm cu PUZ-ul ăsta, vreau să curăț terenul”.

CEDO: „E o problemă de siguranţă şi sănătate publică”

În octombrie 2000, o femeie de 71 ani din Bucureşti a fost atacată de şapte câini maidanezi, în faţa casei ei din Pajura. Doborâtă la pământ, ea s-a rănit la cap şi a avut coapsa stângă fracturată. Ulterior, a dat în judecată Primăria Capitalei, solicitând daune în valoare de 4.000 de euro. Prima instanţă instanţa i-a declarat nulă acţiunea civilă, pentru că femeia n-a putut achita decât 8% din taxă judiciară de timbru.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis că daunele trebuie să fie proporţionale cu depozitul plătit, adică în jur de 400 de euro. Dar Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea definitiv, pe motiv că ea nu fusese introdusă împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cel care a decis înfiinţarea Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor.

Femeia a reluat acţiunea în instanţă, dar ea i-a fost respinsă încă o dată, pentru că, între timp, controlul câinilor fără stăpân fusese transferat către primăriile de sector.

În cele din urmă, acţiunea a ajuns la CEDO. Iar în iulie 2011, CEDO a stabilit că statul român a încălcat dreptul la viaţă privată şi dreptul la un proces echitabil şi, prin urmare, trebuie să-i plătească soţului femeii, care între timp decedase, 9.000 de euro – prejudiciu moral.

În motivarea deciziei, „Curtea observă că problema câinilor fără stăpân, menţionată cu regularitate în mass-media după 1989, s-a dezvoltat dramatic şi a devenit o problemă de siguranţă şi sănătate publică, având în vedere numărul mare de persoane atacate şi rănite de aceşti câini”.

Şi, „dincolo de argumentarea că, în general, societatea ar trebui să fie responsabilă de situaţia actuală a câinilor fără stăpân din România, Guvernul nu a dat nicio indicaţie cu privire la măsurile concrete luate de autorităţi la momentul incidentului pentru o implementare corespunzătoare a cadrului legislativ existent în vederea rezolvării gravei probleme de sănătate publică şi ameninţare la integritatea fizică a populaţiei reprezentată de numărul mare de câini fără stăpân”.

La 15 ani de la decizia CEDO, România e tot acolo.