Cazul Mariei, fetiţa dispărută care a fost omorâtă la câţiva metri de casă. Ucigaşul ei a primit închisoare pe viaţă, căci „şansele lui de integrare socială sunt nule”, avertizează procurorii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Maria Silvia Chică Roşie avea numai 7 ani şi a dispărut într-o seară de vineri, pe 24 mai anul trecut. Poliţiştii veniţi să o caute au găsit-o, câteva ore mai târziu, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Fetiţa fusese bătută şi violată, cu o cruzime inimaginabilă, şi apoi ucisă prin sugrumare. 71 de leziuni au numărat legiştii pe trupul ei. Cazul Mariei readuce în atenţia publică fenomenul dispariţiilor de copii în împrejurări alarmante.
Cuprins:
- Pe fetiţa de 7 ani n-ar fi ajutat-o sfaturile Poliţiei de pe Facebook
- Seara în care mama a trimis-o să aducă un ceaun de la unchiul ei
- Bătută şi violată cu sălbăticie, la 30 de metri de casă
- Criminalul: „Ca să nu fie găsită și să nu fiu descoperit, am strâns-o de gât”
- Parchetul: „Sunt atrocităţi pentru care detenţiunea pe viaţă e singura sancţiune”
- A dat vina pe băutura care „i-a luat minţile” şi a primit maximum de pedeapsă
- Ce trebuie să faci pentru a preveni răpirea copilului tău
Pe fetiţa de 7 ani n-ar fi ajutat-o sfaturile Poliţiei de pe Facebook
Într-un video devenit viral pe Facebook, Poliţia Română oferă câteva sfaturi pentru prevenirea dispariţiilor de minori. „Mama e polițist! M-a învățat ce să fac dacă mă pierd sau dacă cineva încearcă să mă păcălească”, spune o fetiţă. Apoi mama ei, îmbrăcată în uniformă, enumeră învăţăturile: „Fiecare copil trebuie să ştie câteva lucruri simple, dar esenţiale! Numele complet al părinţilor, un număr de telefon, să nu urce niciodată într-o maşină cu o persoană necunoscută, să ştie că poate cere ajutor de la un poliţist, un paznic, un vânzător sau o familie cu copii.”
Sfaturile Poliţiei Române, amestecate pe mai multe tipuri de dispariţii, sunt imperfecte. Căci „numele complet al părinţilor şi un număr de telefon” pot fi informaţii utile atunci când copilul se pierde într-o zonă populată, însă nu-i ajută la nimic în cazul în care el se rătăceşte într-un spaţiu deschis: pe munte, într-o pădure sau pe un câmp.
„Să nu urce niciodată într-o maşină cu o persoană necunoscută” e o povaţă ce ajută la prevenirea unui alt tip de dispariție: răpirea. Dar, potrivit FBI, în majoritatea (68%) cazurilor de răpiri de minori, agresorul nu este „o persoană necunoscută”, ci face parte din cercul de cunoştinţe ale copilului (rude, prieteni de familie, vecini, etc.). Şi în România, în răpirile urmate de crimă (Andreea Dodan, Larisa Chelaru, Bilă Adina, Claudia Mihai, Ionela Hurdela, Narcisa Huştiu), agresorii nu erau nişte străini, ci persoane cunoscute, în care părinţii victimelor aveau încredere.
Cazul Mariei Chică Roşie e ultimul din acest şir. Pe fetiţa de 7 ani din Botoşani n-ar fi ajutat-o cu nimic sfaturile pe care Poliţia le dă azi pe Facebook. Căci ea nu s-a rătăcit într-un mall şi nici nu s-a urcat în maşina lui Dincă din Caracal. A dispărut din curtea casei, la doar câţiva paşi de locul în care mama ei o aştepta.
Seara în care mama a trimis-o să aducă un ceaun de la unchiul ei
Maria a venit pe lume pe 22 august 2016. După exact un an, s-a născut sora ei, iar cele două copile au crescut împreună, inseparabile. După ce tatăl lor a plecat la muncă în străinătate, relaţia dintre părinţi s-a deteriorat, iar la scurt timp, mama şi-a găsit un alt partener de viaţă. În 2020, le-a luat pe fetiţe şi s-a mutat cu ele la noul ei soţ, într-un sat din Botoşani. Iar în anii ce au urmat, femeia a adus pe lume încă doi copii.
Casa în care locuiau, împreună cu părinţii soţului, era la marginea localităţi, în apropierea unei păduri. Zona era plină de vegetație înaltă și de liziere de salcâmi. În aceeaşi curte, la 30 de metri mai în spate, era casa fratelui soţului, Petrică Hlibac. Bărbatul de 31 de ani locuia singur. Absolvise doar şcoala generală şi se angajase ca văcar în sat, iar banii puțini pe care-i câştiga îi arunca, de multe ori, pe băutură.
Ultima zi din viaţa Mariei a fost una de vineri. Era 24 mai, anul trecut, în prag de vară. Deja se întunecase afară, când Petrică Hlibac s-a întors acasă. Era băut, ca de obicei. A intrat în curte, a trecut pe lângă casa părinţilor şi a schimbat câteva vorbe cu rudele, apoi a mers la locuința lui.
Maria şi sora ei terminaseră cu joaca şi se pregăteau să intre în casă, atunci când, în jurul orei 20:30, mama a trimis-o pe fetiţa cea mare la Petrică, să împrumute de la el un ceaun în care ea voia să facă de mâncare pentru a doua zi. Femeia n-a bănuit nicio secundă că-şi trimite fiica la moarte.
Cuminte şi ascultătoare, fetiţa a plecat spre casa „unchiului” ei. Era „îmbrăcată doar în chiloței”, subliniază magistraţii care s-au aplecat asupra acestui dosar. De multe ori, în cazurile de agresiuni sexuale asupra minorilor, se invocă vestimentaţia sau „atitudinea provocatoare a victimei”, în încercarea de a explica, măcar parţial, ce l-a împins pe autor să comită abominabila faptă. Însă, cel mai adesea, acest tip de abuz e rezultatul unor fantasme recurente, puse în practică la momentul oportun, sub influenţa alcoolului ce joacă un rol dezinhibator.
Bătută şi violată cu sălbăticie, la 30 de metri de casă
Imediat după ce fetiţa de 7 ani a intrat în casa lui, Petrică Hlibac a imobilizat-o şi a dus-o printre boscheţii de pe un teren viran din apropiere. Acolo, a lovit-o până a adus-o în stare de inconştienţă şi apoi a întreţinut cu ea raporturi sexuale orale, normale și anale.
Legiştii care au examinat trupul micuţei s-au îngrozit. 6 pagini are raportul de necropsie în care ei enumeră toate leziunile constatate. Copilul a fost bătut la milimetru şi avea 71 de urme de violență doar pe suprafaţa externă a corpului.
Din vecinătatea casei lui, Hlibac a dus apoi victima într-o lizieră de salcâmi, aflată la o sută de metri depărtare. Acolo, a violat-o din nou pe fetiţă, oral, normal și anal, iar apoi a ucis-o, prin sugrumare. Anchetatorii cred că bărbatul a decis să omoare victima atunci când a auzit, din depărtare, mai multe voci străine strigând-o pe Maria. Era poliţia care venise să o caute pe fetiţa dispărută.
La 10 minute după ce a trimis-o să ia ceaunul blestemat, văzând că Maria nu se mai întoarce, mama a plecat în căutarea ei. Firesc, a mers mai întâi la locuința lui Petrică Hlibac. Nu l-a găsit în casă. Pe o masă erau cele două telefoane, buletinul și ţigările lui, iar femeia s-a gândit că el s-o fi întors în sat, la băutură, şi că Maria, negăsindu-l, o fi plecat în căutarea lui.
Împreună cu soţul ei şi cu celelalte rude, mama a început să verifice străzile din jur și câmpul ce ducea spre pădure. Iar la ora 22:14, disperată, femeia a sunat la 112, pentru a sesiza dispariţia. Poliţia s-a mobilizat rapid şi au fost demarate activitățile de căutare, în vecinătatea casei.
Trei ore mai târziu, trupul Mariei a fost găsit în acea lizieră de salcâmi. În baza declaraţiilor mamei, care a povestit cum a dispărut copilul, Petrică Hlibac a devenit imediat principalul suspect de omor. Dar el era de negăsit, aşa că au fost aduşi câini de urmă şi peste o sută de jandarmi şi de poliţişti care, toată noaptea, au luat la periat împrejurimile, căutându-l.
Criminalul: „Ca să nu fie găsită și să nu fiu descoperit, am strâns-o de gât”
Petrică Hlibac a fost prins a doua zi. Şi-a recunoscut imediat faptele, dar a prezentat o versiune a lor mai puţin atroce. „Nu știu ce m-a apucat, dar am luat fetiţa în brațe, am dus-o în spatele casei, într-o zonă cu vegetație înaltă, unde am sugrumat-o până ce ea n-a mai mișcat. Apoi, pentru că nu mai dădea semne de viaţă, am întreţinut cu ea relații sexuale, normale și anale.”
FOTO A doua zi după ce a fost prins, Petrică Hlibac a fost dus în faţa instanţei, pentru mandatul de arestare preventivă
„Dar de ce ai ucis-o?”, au insistat să afle anchetatorii, şi atunci Hlibac a venit cu a doua poveste, în care a spus că nu-şi mai aminteşte dacă a lovit fetiţa, dar ştie că a violat-o în zona virană din spatele casei şi, „ca să nu fie găsită și să nu fiu descoperit, am strâns-o de gât, apoi am luat-o în brațe și am dus-o în liziera de salcâmi, unde nu cred că am violat-o, dar nu-mi mai aduc aminte toate detaliile.”
Procurorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care a stabilit că Petrică Hlibac „prezintă tulburare de personalitate de tip impulsiv cu interferențe narcofilice etanolice (n.r. - cel mai probabil, e vorba de dependenţa de alcool), având discernământul critic prezent în raport cu faptele pentru care este cercetat”.
Parchetul: „Sunt atrocităţi pentru care detenţiunea pe viaţă e singura sancţiune”
După două luni de anchetă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani l-a trimis în judecată pe Petrică Hlibac, pentru omor calificat, viol asupra unui minor și lipsire de libertate.
La primul termen al procesului, el a cerut să fie judecat în baza probelor din dosar. Iar judecătorul, uitându-se cu atenţie peste ele, a constatat că Hlibac nu spune tot adevărul, căci urmele lăsate de el la locul crimei, pe sol şi în vegetaţie, petele mari de sânge şi rănile descoperite pe trupul victimei dovedesc că bărbatul a violat fetiţa de două ori, în timp ce ea încă era în viaţă.
Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe Petrică Hlibac la 30 de ani de închisoare, ţinând cont că el nu avea antecedente penale şi că „a colaborat cu organele judiciare, recunoscând săvârşirea faptelor”, fie şi doar parţial.
Dar procurorii au atacat decizia şi au cerut pedeapsa detenţiunii pe viaţă. La Curtea de Apel Suceava, unde a ajuns dosarul, Parchetul a explicat că „victima a fost supusă unor chinuri şi suferinţe fizice şi psihice de o duritate greu de imaginat, fapte ieşite din comun, de o sălbăticie care nu au nimic de-a face cu fiinţa umană, (...) atrocităţi pentru care detenţiunea pe viaţă este singura sancţiune de drept penal care se poate aplica.”
„Şansele de integrale sociale a unei astfel de persoane sunt nule, astfel încât pedeapsa detenţiunii pe viaţă se impune a fi aplicată inculpatului pentru îndepărtarea extinsă a acestuia din societate, singura în măsură să asigure restabilirea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar pe inculpat să-l facă să conştientizeze importanţa valorilor sociale încălcate şi repercursiunile inerente.”- Motivele de apel ale Parchetului
A dat vina pe băutura care „i-a luat minţile” şi a primit maximum de pedeapsă
„Îmi pare rău pentru ce am făcut, nu am crezut că o să se ajungă aici. Băutura mi-a luat minţile”, a mărturisit Petrică Hlibac la Curtea de Apel Suceava, în ultimul lui cuvânt din finalul procesului.
Instanţa l-a ţinut minte că a pasat vina pe băutura care în niciun caz nu era inculpată în acest dosar de omor şi l-a taxat, în motivarea deciziei de condamnare: „Maniera în care a acționat inculpatul, acesta invocând fondul consumului de alcool, demonstrează că el este capabil să se angajeze în fapte de violență extremă, fără o analiză minimă a potențialelor consecințe.”
Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava le-au dat dreptate procurorilor, iar luna trecută, pe 20 iunie, au decis că Petrică Hlibac „a demonstrat limita extremă până la care se poate manifesta violenţa sa, astfel încât este necesară excluderea pentru viitor a oricărui risc de vătămare/ucidere a unei alte persoane, singura sancţiune adecvată fiind detenţiunea pe viaţă”.
Dar în România, potrivit legii, „pe viaţă” nu înseamnă până la sfârşitul zilelor, iar Hlibac ar putea cere liberarea condiţionată după executarea a 20 de ani de închisoare, dacă va dovedi că are o bună conduită în spatele gratiilor şi, astfel, va convinge instanța că s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Ce trebuie să faci pentru a preveni răpirea copilului tău
Răpirile sunt cele mai grave dispariţii. De obicei, agresorul este o cunoştinţă a copilului: vecin, prieten de familie, rudă. Iar agresiunea apare din interacţiunea între un prădător motivat, o ţintă disponibilă şi absenţa unui părinte vigilent care să împiedice asta.
Conform unui studiu al Departamentul de Justiţie al SUA, 2/3 dintre răpiri au ca motivaţie agresiunea sexuală a victimei. Iar cei mai expuşi sunt copiii cu vârsta între 6 şi 10 ani, în special fetele.
Copiii pot fi răpiţi şi din răzbunare sau pentru obţinerea unei recompense, dar şi pentru profit financiar (adopţii pe piaţa neagră, exploatare sexuală, cerşetorie).
Iată cum am putea preveni acest tip de dispariţii:
● Învăţaţi-vă copilul că nu are voie niciodată să plece cu cineva, cunoscut sau necunoscut, fără să vă ceară voie. Explicaţi-i că un adult nu are nevoie niciodată de ajutorul unui copil, nici ca să-şi caute vreun animal pierdut, nici ca să găsească vreo adresă. Învățați-l să vă spună dacă cineva (cunoscut sau necunoscut) îi oferă dulciuri, daruri sau încearcă să-i câştige prietenia, prin orice alte mijloace.
● Majoritatea răpirilor comise de cunoştinţe (71%) sau de străini (79%) au loc în a doua parte a zilei. Învăţaţi-vă copilul că seara, când se întoarce acasă, trebuie să meargă doar pe străzi luminate (preferabil, într-un grup) şi să nu o ia niciodată pe scurtături, prin zone pustii sau întunecate. Iar după lăsarea întunericului, nu vă trimiteţi copilul singur nicăieri. Nici la cumpărături, chiar dacă nu e departe, nici în casa/curtea vreunui vecin.
● Învăţaţi-vă copilul să vă spună dacă se simte în nesiguranţă cu cineva, chiar dacă e vorba de o rudă, un prieten sau de un străin. Dacă cel mic nu vrea să fie pupat sau îmbrăţişat de vreo persoană, asta nu înseamnă că el e obraznic sau lipsit de respect, ci că se simte inconfortabil. Învăţaţi-vă copilul să spună NU şi aveţi încredere în instinctul lui.
● Explicaţi-i copilului care e diferenţa dintre un secret bun şi un secret rău. Un secret bun, cum ar fi o petrecere/un cadou surpriză, îţi dă o stare de bine, te gândeşti la asta cu bucurie, în vreme ce secretul rău te sperie sau te face să se simţi confuz. Rugați-l pe copil să vă spună dacă cineva îi încredinţează un astfel de secret şi explicaţi-i că asta nu face din el un „pârâcios”.
● Învăţaţi-l ca, dacă vreodată cineva foloseşte forţa pentru a-l reţine, să ţipe cu putere, să bată din picioare, să strige, să facă cât mai mult zgomot! Asta îl poate face pe agresor să renunţe, de teamă ca să nu fie prins.
● Nu permiteţi niciunui necunoscut să vă fotografieze copilul, la plajă, în parc, pe stradă. Cei care au motive profesionale să facă asta se vor legitima înainte şi vă vor cere permisiunea.
● Nu-i daţi niciodată copilului să poarte haine sau accesorii (bijuterii, șepci, ecusoane la vedere) pe care este inscripţionat numele lui, pentru că el va tinde să le acorde încredere celor care îl strigă pe nume.
● Dacă îl lăsaţi singur acasă, asiguraţi-vă că el nu va spune şi altora că e singur, că nu va deschide uşa nimănui şi că, în caz de urgenţă, ştie să sune la 112, direct pe dumneavoastră sau pe un alt adult de încredere.
● Dacă are acces la internet, învăţaţi-l să nu dezvăluie niciunei persoane de acolo adresa sau numărul lui de telefon. Explicaţi-i de ce n-ar trebui să se întâlnească niciodată personal cu prietenii cunoscuţi pe internet, fără supravegherea și consimțământul dumneavoastră.
Părinţii ar trebui să-şi înveţe copiii să se apere de pericole. Fără să-i sperie, făcându-i să creadă că lumea e un loc nesigur şi înfricoșător, ci mărindu-le încrederea în forţele proprii şi în capacitatea de a lua decizii corecte. Copiii trebuie să ştie că majoritatea celor pe care îi întâlnesc în viața lor sunt, în principiu, oameni buni şi că, dacă vreodată vor avea probleme, părintele sau un alt adult de încredere va fi acolo, pentru ei.
laur_gr 23.07.2025, 11:00
Cine a zis ca sfaturile Politiei acopera 100% din cazuri? Este un inceput foarte bun. Nici sa dai un roman de sfaturi nu este util, este nevoie de sfaturi pentru cazurile cele mai frecvente.