Ce act va fi obligatoriu să prezinți dacă vrei să faci plăți în numerar mai mari de 3.000 de euro, în Austria

Comentează

Cei care plănuiesc cheltuieli mai mari vor trebui, în curând, să se adapteze unor schimbări care se pregătesc în Austria, după ce o nouă reglementare a Uniunii Europene introduce limite pentru plățile în numerar, informează publicația Salzsburg 24.

Mai precis, de la pragul de 3.000 de euro în sus vor fi aplicate controale stricte de verificare, iar plățile în numerar care depășesc 10.000 de euro vor fi complet interzise.

Fie că este vorba despre un bijutier de pe Getreidegasse sau un dealer auto din Flachgau, limita pentru numerar va deveni realitate din vara anului 2027.

Regulamentul UE privind combaterea spălării banilor a fost deja publicat oficial în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și aduce obligații extinse atât pentru comercianți, cât și pentru clienți.

Pragul de 3.000 de euro: verificarea identității în magazin

Până acum, clienții din Austria puteau plăti adesea anonim în numerar, atâta timp cât sumele nu erau foarte mari. Acest lucru se schimbă începând cu data de 10 iulie 2027.

Odată ce o plată în numerar în tranzacțiile comerciale atinge sau depășește pragul de 3.000 de euro, comercianții sunt obligați prin lege să verifice identitatea cumpărătorului.

Concret, acest lucru înseamnă că firma comercială sau angajații trebuie să verifice actul de identitate, să înregistreze datele și să le păstreze în condiții de siguranță.

Astfel, pragul pentru aceste tranzacții scade semnificativ, deoarece până acum acesta era, în multe domenii, de 10.000 de euro.

Interzicerea plăților în numerar la peste 10.000 de euro

Și mai importantă este schimbarea pentru achizițiile de valoare mare. UE introduce un plafon strict de 10.000 de euro pentru plățile în numerar în tranzacțiile comerciale.

Sumele care depășesc acest nivel nu vor mai putea fi plătite în bancnote și monede, ci va fi obligatorie o plată prin transfer bancar sau cu cardul.

Important pentru persoanele fizice: vestea bună pentru cei care își vând mașina second-hand sau mobilierul între vecini este că limita se aplică exclusiv tranzacțiilor între companii și persoane fizice sau între companii.

Vânzările între persoane fizice nu sunt, în forma actuală a regulamentului UE, afectate de plafonul de 10.000 de euro.

Lupta împotriva criminalității

În spatele acestor măsuri se află obiectivul Uniunii Europene de a combate mai eficient spălarea banilor și finanțarea terorismului. Prin obligațiile de documentare, fluxurile financiare ar trebui să devină mai ușor de urmărit.

În timp ce criticii văd în aceste măsuri o limitare a libertății personale și a utilizării numerarului, susținătorii subliniază necesitatea unor reguli unitare la nivel european.

Cert este că până în iulie 2027, pentru cumpărătorii din Salzburg, totul rămâne neschimbat. După aceea, actul de identitate va deveni un element obișnuit pentru plățile mai mari în numerar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește