Ce alternative există la Strâmtoarea Ormuz și de ce Kuweitul și Qatarul rămân foarte vulnerabile în cazul continuării războiului

Strâmtoarea Ormuz era văzută de mult timp ca unul dintre punctele centrale de sufocare a comerțului mondial. Înainte de declanșarea războiului, pe 28 februarie, această cale maritimă era traversată zilnic de aproximativ 20 de milioane de barili de țiței și produse petroliere, precum și de aproximativ o cincime din exporturile globale de gaze naturale lichefiate (GNL). Prin strâmtoare trecea și o treime din livrările de heliu din lume și o cantitate similară de produse de îngrășăminte.

Planurile și proiectele de reducere a dependenței transporturilor de Strâmtoarea Ormuz au stat la sertar timp de zeci de ani. Acum însă sunt văzute ca soluții. Infrastructura de ocolire a Strâmtorii Ormuz permite livrări de la 3,5 până la 5,5 milioane de barili de țiței pe zi. Dar acest lucru nu este încă suficient pentru nevoile globale.

Conducta Petroline

Cea mai importantă conductă de pe Terra trece acum prin Arabia Saudită. Conducta Est-Vest – cunoscută ca Petroline – a fost construită în anii 1980, pe vremea războiului iraniano-irakian (septembrie 1980 – august 1988), când cele două țări au atacat nave comerciale în Golf.

În 2019, capacitatea conductei a fost extinsă la un plafon de urgență de 7 milioane de barili. Cu toate acestea, terminalele de încărcare din orașul Yanbu, situat pe coasta Mării Roșii a Arabiei Saudite, nu au fost niciodată proiectate pentru a încărca atât de mult petrol cât se cere acum într-un interval foarte scurt de timp, iar analiştii care urmăresc acest tranzit estimează că în prezent curge mai puțin petrol prin conductă decât capacitatea sa teoretică.

De la Yanbu, petrolul care se duce spre Europa mai trebuie să traverseze Egiptul prin conducta Sumed, cu o capacitate de doar 2,5 milioane de barili pe zi. Deși fluxurile de petrol prin această conductă au crescut cu 150% de la începutul războiului, capacitatea sa relativ mică rămâne o constrângere pentru aprovizionarea Europei.

Regimul de la Teheran a observat importanța geoeconomică a conductei Petroline și a atacat-o cu drone în aprilie, reducându-i capacitatea cu 700.000 de barili pe zi. Saudi Aramco, operatorul conductei, a readus linia la capacitate maximă în doar trei zile. Faptul că Petroline a fost reparată rapid este liniștitor, dar faptul că este expusă și pe viitor atacurilor este îngrijorător.

Conducta Adcop

O altă conductă de ocolire a Golfului Persic se află în Emiratele Arabe Unite (UAE). Conducta de petrol brut Abu Dhabi (Adcop) merge de la Habshan la Fujairah, un oraș situat la Golful Oman. Cu o capacitate de puțin sub 2 milioane de barili pe zi, Adcop este singura rută de ocolire majoră care iese din Golf direct în Oceanul Indian.

Dar, ca și în cazul Petroline, Adcop a fost atacată de iranieni. Atacurile cu drone efectuate de iranieni pe 3, 14 și 16 martie s-au soldat cu incendierea unor rezervoare de depozitare de la Fujairah, ceea ce a dus în consecință la suspendarea încărcărilor. Adcop oferă o anumită diversificare pentru Emiratele Arabe Unite, dar este în vizorul Iranului.

Conducta Kirkuk-Ceyhan

Situația este mai gravă pentru ceilalți mari producători de petrol din zona Golfului. Înainte de război, Irakul își exporta majoritatea petrolului – 3,4 milioane de barili pe zi – prin orașul-port Basra și Strâmtoarea Ormuz.

Într-adevăr, Irakul dispune și de o conductă nordică, care conectează câmpurile petroliere din Kirkuk de Ceyhan (Turcia). Această conductă a fost redeschisă în septembrie 2025, după o pauză de doi ani și jumătate, debitele crescând până la 250.000 de barili pe zi în martie. Dar acest volum pălește în comparație cu ceea ce a pierdut Irakul.

Kuweitul rămâne blocat

Kuweitul stă și mai rău decât celelalte țări exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu. Exporturile antebelice de țiței erau de aproximativ 2 milioane de barili pe zi, fiecare baril ieșind prin Ormuz. Kuweitul nu are o alternativă. Prin urmare, Kuwait Petroleum Corporation a declarat forță majoră în martie, permițându-i temporar să-și suspende obligațiile de îndeplinire a contractelor de livrare.

Regimul de forță majoră a fost prelungit pe 20 aprilie, compania petrolieră afirmând că nu își va putea onora obligațiile contractuale chiar și în cazul redeschiderii Strâmtorii Ormuz. Depășirea daunelor care au fost cauzate bazei de producție a Kuweitului – și apoi creșterea producției – vor dura câteva luni.

Qatarul este vulnerabil

Vulnerabilitatea Qatarului are o formă diferită. Exporturile sale antebelice de țiței erau mai mici decât cele ale vecinilor săi din Golf, și anume de aproximativ 0,6 milioane de barili pe zi. Toate aceste exporturi părăseau Qatarul prin Ormuz. Qatarul se bazează în schimb pe exporturile de gaze. Capacitatea sa de GNL de 77 de milioane de tone de la Ras Laffan este cea mai mare din lume, asigurând aproximativ 19% din comerțul global cu GNL. Nu există nicio alternativă la transportul acestui gaz.

Ruta ocolitoare a Iranului se confruntă cu probleme

Iranul a construit de asemenea a cale ocolitoare pentru Ormuz: o conductă de 1.000 de kilometri care începe de la Goreh, în capul Golfului Persic, și se termină la Jask, în Golful Oman. Conducta este proiectată să transporte 1 milion de barili de petrol pe zi. Dar, în practică, sancțiunile și infrastructura terminalelor, unele dintre ele neterminate, au menținut livrările la o fracțiune din proiectare.

Administrația pentru Informații Energetice din SUA estima în vara anului 2024 că această conductă putea transporta doar 70.000 de barili de petrol pe zi. Încărcările s-au oprit cu totul în septembrie. Potrivit companiei de consultanță Kpler, care furnizează date în timp real despre mișcările maritime globale, doar un singur tanc petrolier a fost încărcat la Jask în cele două luni de război.