Ce este efectul nocebo, mecanismul prin care creierul uman construiește frica: „Noi îl numim «ghinion», «stres» sau «zi proastă»”

În principiu, este un efect psihologic aflat la opusul celui cunoscut drept placebo. Apare atunci când așteptările negative sau sugestiile de efecte adverse duc la apariția sau înrăutățirea unor simptome fizice sau psihice reale, fără ca acestea să fie cauzate direct de o substanță chimică administrată sub formă de tratament.

„Construiesc ecosisteme educaționale”

Libertatea: Ne poți spune mai multe despre cine ești și cu ce te ocupi?
Horia Radu: Lucrez de peste 13 ani cu oameni care vor să iasă din cercul anxietății, al autosabotajului și al blocajelor emoționale. Nu fac terapie (nu sunt psihoterapeut, ci trainer), deși recomand terapia constant și am o listă mare de psihoterapeuți spre care îi trimit pe cei care cer sprijin cu mintea deschisă spre schimbare, pentru diverse provocări emoționale în care terapia e calea corectă. 

Eu vin pe partea de psiho-educație și experiențe de învățare imersivă, cu exerciții de grup și individuale care produc conștientizări rapide și schimbări observabile: cum îți construiești frica, cum îți sabotezi deciziile, cum îți pui singur limitele și cum le poți rescrie. Sunt un arhitect de dezvoltare personală, dar cea cu rezultate concrete, nu cea cu spiritualitate de carton.

Rolul meu este să traduc limbajul de lemn al psihologiei complexe, neuroștiința și strategiile de comunicare eficientă, pentru ca oamenii să își schimbe viața și să obțină rezultatele dorite. 

Și să fac asta într-un limbaj cât mai simplu, relaxat și banal, astfel încât să fie ușor de înțeles și de aplicat. Iar pentru asta folosesc umorul și energia de stand-up comedy, atunci când e contextual potrivit. 

Concret, sunt un EnterTrainer (că m-am autointitulat așa, în joacă, într-un interviu, încă de acum peste 10 ani și așa „mi-a rămas” numele meseriei). Pentru că îmbin umorul, autoironia, sarcasmul, râsul și amuzamentul (ca să „păcălesc” mințile conștiente și raționale să râdă de probleme) cu dezvoltarea personală reală, practică, cu rezultate concrete, obținute foarte rapid. 

Sunt expert în comunicare nonverbală (am fondat www.LimbajulNonVerbal.ro, acum peste 12 ani). 

Nu sunt doar un teoretician, construiesc ecosisteme educaționale care produc rezultate observabile. 

– „Placebo e studiat intens pentru că vindecă. Nocebo e evitat pentru că doare”. Ce este efectul nocebo și cum se diferențiază de placebo?
– Dacă efectul placebo este dovada că mintea te poate vindeca prin simpla așteptare pozitivă, nocebo este „fratele său malefic”. Este fenomenul prin care o așteptare negativă generează un rezultat negativ fizic sau psihologic, chiar și în absența unei cauze externe reale. În cursurile mele, le explic cursanților așa: placebo este când iei o pastilă de zahăr și îți trece durerea de cap pentru că ai încredere în medic. Nocebo este când medicul îți spune că „s-ar putea să te doară puțin” și tu simți o durere atroce, deși procedura este minoră. Așteptările negative pot produce reacții neplăcute sau simptome, inclusiv în condiții în care primești un placebo (adică cu zero potențial de efect real, chimic).

Diferența importantă e următoarea: nu e „imaginație”. E o reacție psiho-biologică în care creierul interpretează contextul și așteptarea ca pe un semnal de amenințare. Placebo e studiat intens pentru că vindecă. Nocebo e evitat pentru că doare. Și nimeni nu vrea să vorbească despre cât de mult ne sabotăm singuri prin ceea ce credem, fără să ne punem măcar întrebări, din când în când. Este dovada supremă a puterii de autosabotaj. Mintea ta anticipează răul, iar corpul se conformează și îl produce.

„E mai plăcut să dăm vina pe Mercur retrograd”

– De ce vorbim mai rar despre nocebo? 
– Pentru că este inconfortabil. E mult mai plăcut să credem în „gândirea pozitivă”, „manifestare” și zodii decât să admitem că propriile noastre gânduri ne pot îmbolnăvi sau bloca fizic și emoțional. E mai plăcut să dăm vina pe Mercur retrograd. 

Nocebo sună ca o acuzație: „tu ți-ai creat suferința”. Iar asta deranjează. În plus, nocebo atinge o zonă sensibilă, despre felul în care comunicăm riscuri, felul în care mass-media ambalează informația și felul în care oamenii își construiesc singuri scenarii.

Din punct de vedere evolutiv, creierul nostru este setat pe supraviețuire, nu pe fericire. E mai „sigur” să anticipezi un pericol care nu există decât să ignori unul care există. De aceea, nocebo este, de fapt, mult mai prezent în viața noastră de zi cu zi decât placebo, doar că noi îl numim „ghinion”, „stres” sau „zi proastă”.

Industria medicală evită să abordeze pe larg nocebo pentru că ar trebui să recunoască și cât de mult influențează un medic pacientul prin felul în care comunică. Dacă îți spune „o să fie rău”, șansele să fie rău cresc dramatic. Studiile arată asta, dar nu e confortabil să recunoști că iatrogeneza (bolile induse de sistemul medical) include și vorbele tale, ca medic sau personal medical. Iar asta e la fel de valabil pentru orice rol cu autoritate profesională de la care oamenii așteaptă un sfat, un verdict, un sprijin și spre care privesc cu încredere: psiholog, psihoterapeut, psihiatru etc. 

În lumea dezvoltării personale, nocebo e și mai tabu, pentru că majoritatea trainerilor vând „gândește pozitiv” fără să recunoască faptul că exact aceeași putere care vindecă te poate distruge. 

– Din punct de vedere științific există dovezi clare care să ateste autenticitatea acestui efect?
– Sunt dovezi clare că mintea ta poate „bate” realitatea biologică. Dovada cea mai simplă: oamenii fac „efecte adverse” chiar și când iau placebo. Când companiile farmaceutice testează medicamente noi, au întotdeauna un grup „placebo”, oameni care primesc pastile false, fără substanță activă. Dacă efectul nocebo n-ar exista, te-ai aștepta ca oamenii de acolo să aibă foarte puține reacții neplăcute. Dar realitatea e alta. 

Într-o analiză care a adunat 20 de review-uri (adică sinteze peste sinteze), cu 1.271 de studii și peste 250.000 de oameni în grupuri placebo, aproape jumătate, 49,1% dintre participanții care au primit placebo, a raportat evenimente adverse (durere de cap, greață, amețeală etc). Toate pentru că li s-a citit o listă lungă de „posibile efecte adverse” înainte să înceapă studiul. Nu e o anomalie. E atât de constant încât companiile farmaceutice contează pe asta când calculează rezultatele.

Asta e fix semnătura nocebo: așteptarea de „o să fie rău” poate produce disconfort real, chiar dacă „tratamentul” e inert. 

Un alt exemplu: Cercetătorii de la Universitatea Colorado au făcut un experiment: au luat studenți sănătoși și i-au pus să doarmă în laborator. Dimineața, le-au măsurat undele cerebrale și le-au spus aleatoriu că fie „au dormit excelent” (chiar dacă nu), fie „au dormit prost” (chiar dacă au dormit bine). Apoi i-au pus să facă teste cognitive: memorie, atenție, rezolvare de probleme. Cei cărora li s-a spus că „au dormit prost” au performat mai prost la teste, chiar dacă au dormit la fel de bine ca și ceilalți. Creierul lor a produs oboseală cognitivă din nimic. Doar din ce li s-a spus că s-a întâmplat. 

Un alt experiment descrie un grup de 13 băieți care erau extrem de alergici la o plantă similară cu iedera otrăvitoare. Doar o atingere le provoca iritații grave pe piele. Cercetătorii au făcut următorul test: i-au atins pe un braț cu o frunză inofensivă (de la un copac banal), dar i-au mințit că este iedera otrăvitoare. I-au atins pe celălalt braț cu iedera otrăvitoare reală, dar i-au mințit că este o plantă inofensivă. 

Toți cei 13 băieți au făcut iritație pe brațul atins cu frunza inofensivă, doar pentru că au crezut că e otravă. În schimb, pe brațul cu otravă reală, majoritatea nu au avut nicio reacție, pentru că mintea lor era convinsă că sunt în siguranță. Credința/convingerea lor a fost mai puternică decât toxina reală. 

În acest caz, creierul a trimis semnale sistemului imunitar să nu reacționeze (placebo) sau să declanșeze o reacție inflamatorie în absența unui pericol real (nocebo), bazându-se exclusiv pe informațiile primite. 

„Ce îți spui despre ce trăiești îți schimbă ce trăiești”

– Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când apare efectul nocebo?
– Amigdala ta chiar produce cortizol. Sistemul tău nervos chiar intră în luptă-fugă. Inima chiar bate mai tare. Dar ce declanșează totul? Nu realitatea, ci anticiparea ta despre ce urmează.

Creierul nu diferențiază între un pericol real și unul anticipat. Mecanismul central este anticiparea negativă, adică mintea prezice „rău”, iar corpul intră în mod de protecție. Pentru că în fața pericolului, creierul tău nu vrea să „analizezi”, ci vrea să reacționezi. În cercetare, nocebo indus verbal (doar prin sugestie) a fost asociat cu activarea axei de stres (HPA), care înseamnă, pe scurt, că organismul intră în mod de alertă hormonală. 

– Există persoane mai vulnerabile la acest efect? De exemplu, persoanele anxioase, depresive?
– Persoanele anxioase au amigdala hiperactivă, adică scanează constant mediul după pericole. Pentru ele, orice așteptare negativă devine certitudine. „Poate o să fie rău” se transformă instant în „sigur o să fie rău”. Iar corpul lor va răspunde ca și cum amenințarea e aici, acum. 

Persoanele depresive au o biologie deja epuizată, cu niveluri scăzute de serotonină, dopamină, inflamație crescută. Efectul nocebo amplifică asta. Când îți spui „nu o să reușesc”, creierul tău nu doar că te crede, dar îți și retrage resursele biologice necesare să reușești. E un cerc vicios. Cea mai la îndemână „tehnică” este să învețe să recunoască atunci când anticipează negativ. Nu poți schimba ceva dacă nu îl vezi. Majoritatea oamenilor anxioși nu realizează că rulează scenario nocebo, cum ziceam mai sus, pentru ei, „o să fie rău” e un fapt, nu o anticipare. 

Un exemplu e legat de somn. Mulți oameni își creează singuri insomnia prin așteptări rigide: „dacă nu dorm 8 ore, mâine sunt terminat”. Din momentul în care intri în pat cu această presiune, începi să te monitorizezi, te enervezi că nu adormi, corpul se activează și ajungi să faci exact ce te temeai: să nu dormi. Nocebo funcționează ca o capcană, pentru că te sperii de lipsa somnului și frica devine combustibilul insomniei. 

Cum sunt afectate relațiile de cuplu

Cel mai interesant e însă în relațiile de cuplu, pentru că acolo, nocebo seamănă cel mai mult cu profeția autoîmplinită. În relații, efectul nocebo e poate cel mai vizibil, fiindcă îți imaginezi că o să se întâmple ceva rău, te porți ca și cum răul e deja pe drum, iar reacțiile cresc șansa ca acel „rău” chiar să apară. Să luăm frica de abandon. 

Dacă ai în tine ideea „o să plece”, mintea începe să caute dovezi peste tot. Nu mai asculți cu multă curiozitate, asculți cu detectorul de amenințări. Începi să ceri reasigurări din ce în ce mai des. Doar că partenerul simte presiunea, simte interogatoriul, simte că nu mai are loc să respire. 

Asta este nocebo relațional: așteptarea negativă devine un filtru prin care interpretezi totul și, în același timp, devine o forță care împinge relația într-o direcție greșită. În loc să creezi siguranță, creezi tensiune. În loc să creezi apropiere, creezi defensivă. În loc să creezi libertate, creezi control. Și apoi spui „vezi?” ca și cum ai fi avut dreptate de la început, când, de fapt, ai avut doar o predicție care s-a alimentat singură. Nu te rănește doar ce se întâmplă, ci scenariul pe care îl rulezi înainte să se întâmple.

Există studii care arată că informarea oamenilor despre nocebo poate reduce raportarea de reacții adverse neplăcute. Când înțelegem că mintea poate „da volumul mai tare” la simptome prin așteptări, începem să separăm ce simțim de ce ne spunem despre ce simțim. Când conștientizăm că „așteptarea negativă poate produce sau amplifica simptome” îi luăm din putere, pentru că nu mai confundăm alarma cu incendiul. 

Este important și felul în care primești sau livrezi informația. „Framing” (cadrare) înseamnă cum spui același adevăr, astfel încât să fie clar, dar să nu sperie inutil. De exemplu, între „1 din 10 oameni are reacția X” și „9 din 10 oameni nu au reacția X”. Informația e identică, dar mintea o trăiește diferit. 

Un alt exemplu se numește învățare inversă. Cercetările arată că nocebo poate fi diminuat și chiar inversat prin mecanisme de învățare, combinând condiționare și sugestie.

Pe scurt,  creierul învață o asociere nouă, mai sigură.

În viața reală arată așa: îți construiești experiențe mici, repetate și controlate cu lucrul de care te temi, iar corpul primește „dovada” că nu se întâmplă catastrofa. De exemplu, dacă te sperie o senzație corporală (ex. inimă mai rapidă), în loc s-o interpretezi automat ca pericol, o întâlnești în contexte sigure (mișcare ușoară, respirație, expunere gradată) până când creierul nu mai apasă butonul de alarmă. Felul în care ne formulăm predicțiile, cum ne gestionăm atenția și cum separăm „faptul” de „poveste” este printre cele mai la îndemână unelte ca să diminuăm nocebo. 

Efectul nocebo nu e vina noastră, dar e responsabilitatea noastră. Și dacă noi îl creăm, noi putem să-l și oprim.

– Ce sfaturi ai pentru cititori?
– Trăim într-o eră a informației care, paradoxal, ne crește anxietatea.
Sfatul meu pentru cititori este să își trateze mintea ca pe un ecosistem prețios.
Nu lăsați pe cineva să arunce gunoi în casa voastră, nu lăsați gândurile toxice și scenariile catastrofice să locuiască în mintea voastră.

Educația despre cum funcționăm noi, oamenii, din punct de vedere psihologic, nu mai este un lux, este o necesitate de igienă mentală. Studiile arată clar că modul în care comunici o informație schimbă modul în care corpul răspunde. Fiecare cuvânt pe care îl spui poate activa nocebo sau placebo în cel de lângă tine. Nu e manipulare, e biologie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro