Gândire economică marca Nicușor Dan: într-o lume perfectă – taxare 0; în lumea imperfectă – se taxează munca

„- Cosmin Prelipceanu: Credeți că au exagerat cu majorarea impozitelor pe proprietate, a impozitelor locale?

– Nicușor Dan: Cu impozitele locale e o discuție, tot timpul este o… Bineînțeles că într-o lume perfectă n-ar trebui să existe nici impozite, nici taxe. Dar nu suntem într-o lume perfectă, e o discuție filozofică dacă să taxezi proprietatea sau să taxezi munca ori să taxezi capitalul… E un lucru bun că s-a redus acea taxă pe cifra de afaceri a marilor companii, asta înseamnă că există un stimulent pentru mari companii să vină în România, taxa asta le oprea… În toate discuțiile cu investitorii din toate țările prin care am fost, ăsta era primul lucru pe care ni-l spuneau… Bineînțeles că prosperitatea asta o să vină ăăă…, trebuie mai întâi să vină companiile, ele trebuie să dea de lucru, durează ani buni…” 

Românii aud, a câta oară?, cuvintele-cheie, chintesența guvernării de azi și preaplinul economic al gândirii președintelui. 

Să începem cu neverosimilul. În opinia lui Nicușor Dan există o lume perfectă unde nu sunt nici impozite și nici taxe. Și nu, nu este vorba de lumea de dincolo, pentru că dacă ar fi fost așa, președintele ar fi trebuit să (mai) adauge că în acea lume „nu este (nici) durere, nici întristare, nici suspin”. 

Comic și îngrozitor deopotrivă; președintele românilor crede că există o lume idilică unde oamenii contabilizează doar profitul și numără bani – „Banii, banii, banii / Două locuri în mașină ca milionarii”, cum ne (în)cântă Tzancă Uraganu. 

Volens nolens, domnul președinte se arată partizanul unor lumi apuse, lumea secolelor trecute, secolul 18 să zicem, atunci când, a repetat-o de zeci de ori Andrei Mocearov, emanciparea socială era zero (În Avuția națiunilor – Adam Smith, volumul de căpătâi al liberalismului, cuvântul taxă nu apare în indexul cărții – link aici.).

Dar aici, dar acum, în lumea noastră? Cu taxele, comunitatea construiește drumuri, spitale, face educație publică și, foarte important, își plătește reprezentanții, politicienii, inclusiv pe aceia ce emit opinii ridicole. 

Și dacă o taxare 0 e imposibilă, nu trăim încă într-o lume perfectă, ce se poate face atunci? Uite, spre exemplu, și aici trecem rapid la punctul doi al filozofiei prezidențiale, se pot acorda scutiri de taxe marilor companii. Practic dilema filozofico-economică, taxare capital vs muncă, a fost rezolvată de președinte foarte repede. Dacă investitorii i s-au plâns, pe acolo prin drumurile și întâlnirile prezidențiale, nu puteam să-i lăsăm așa, nu? Le-am redus taxa pe cifra de afaceri. 

În contrapartidă, ca să fie un echilibru, altfel ne retrogradau agențiile de rating la junk, am pus biciul pe cetățeni – creșteri de taxe, pe sănătate, educație și cultură – tăieri și austeritate, de parcă nu asta era norma și până acum. Bun, deci Macedonii noștri politici au tăiat cu sabia nodul gordian, imposibil de desfăcut, al filozofiei economice. 

Bun! Și acum ce urmează? Ăăă, și aici sărim mintenaș la punctul trei prezidențial, cu timpul va veni prosperitatea, ne-o spune pe cuvânt Nicușor Dan. Da, dar, trebuie reținut, vremurile bune vor veni greu: mai întâi vin companiile, dau de lucru, generează profit, ce mai, ca să-l cităm pe președinte, „durează ani buni”.

Mache, așa să fie? Din acest „impuls” prezidențial, tergiversarea și amânarea la infinit, oamenilor li se împrospătează memoria. Așa, ei pot călători cu gândul în lumea premierului Ciorbea, amintindu-și de „luminița de la capătul tunelului”, își pot aminti de cuplul pro-ultraausteritate Băsescu & Boc (Arde-i pe corupți! și Să trăiți bine!), se pot preumbla cu gândul prin lumile lui Cioloș, lui Câțu, și câte și mai câte astfel de figuri ilustre de politicieni. Aceștia, asistați și încurajați la vremea lor tacit de pesediști, au pariat și ei pe aceeași filozofie economică, e simplu să tai de la muncă și să crești taxe, nu? „Durează ani buni” e o poveste lungă și, pentru cei mai mulți dintre cetățenii României, dureroasă. 

Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. România postcomunistă e un experiment ultraliberal. Solidaritatea socială nu există. Când politicienii noștri își doresc să rezolve dilema economică, ei bine, sigur o rezolvă în favoarea capitalului: cine dă banii comandă și muzica, nu? 

Așa cum Gaev își rostește iluziile vorbind cu un dulap, la fel putem spune clar că România de astăzi nu este nicidecum „destinată idealului luminos al binelui și dreptății”. Ea rămâne, din păcate, doar o poveste despre privilegiați și învinși!

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.