Ce este un legionar

 2 comentarii
Însemnele Garzii de fier, pe un steag verde

În perioada interbelică, România a fost martora ascensiunii uneia dintre cele mai radicale și mai violente mișcări extremiste din istoria sa: Mișcarea Legionară. Născută pe fondul instabilității economice și politice, al nemulțumirilor sociale și al influenței naționalismului european din perioada interbelică, această organizație a promis „regenerare spirituală” a societății românești, dar a sfârșit prin a fi asociată cu antisemitismul, colaborarea cu naziștii, crimele politice și represiunile brutale.

Ce a fost Mișcarea Legionară

Cunoscută și sub denumirile de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Garda de Fier, Mișcarea Legionară a fost una dintre cele mai controversate organizații politice care a jucat un rol semnificativ în istoria României interbelice. A fost fondată la 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, în urma rupturii dintre acesta și mentorul și, totodată, principalul său susținător, Alexandru C. Cuza. Vorbim despre o mișcare ultraconservatoare, cu o orientare naționalist-fascistă, care a influențat profund viața politică și socială din țara noastră printr-un amestec de extremism, misticism religios și antisemitism, având ca scop reformarea societății românești prin metode radicale, aflăm de pe enciclopedia virtuală Wikipedia.

Cum a luat naștere Mișcarea Legionară

Creșterea influenței ideologiilor de stânga, corupția politică și nemulțumirile legate de minoritățile etnice au creat un teren propice pentru apariția mișcărilor naționaliste. Într-un context socio-politic marcat de frământări economice, corupție endemică și ascensiunea curentelor ideologice de stânga, avea să ia naștere Legiunea Arhanghelul Mihail, o mișcare care se voia a fi un răspuns radical la realitățile României de după Primul Război Mondial.

Fondatorul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, și adepții săi proclamau necesitatea unei transformări morale profunde a societății, convinși fiind că salvarea națiunii depindea de o combinație între un naționalism ardent și valorile tradiționale ale ortodoxiei. Liderul Legiunii a promovat ideea unui stat bazat pe moralitate creștină și pe ordine spirituală și s-a opus vehement liberalismului și democrației parlamentare pe care le considera corupte. Scopul inițial al mișcării avea un caracter mistic-religios și promova valori precum disciplina, sacrificiul și naționalismul exacerbat. Organizația politică a câștigat rapid la capitolul popularitate, reușind să atragă tineri, intelectuali și chiar membri ai clerului, consolidându-și astfel sfera de influență în spațiul public.

Ce însemna să fii legionar

În contextul istoric al României interbelice, legionar era orice persoană care adera la ideologia și la valorile promovate de Mișcarea Legionară, o organizație ultranaționalistă și anticomunistă. Potrivit definiției pe care o oferă Dexonline.ro, termenul de legionar se referă la un membru al organizației social-politice fasciste, de extremă dreaptă, reprezentate de partidul Garda de Fier.

Legionarii se considerau luptători pentru „purificarea morală” a României și susțineau un naționalism radical, îmbinat cu o viziune ortodoxă și un cult al sacrificiului personal. Principalele trăsături ale unui legionar erau disciplina și loialitatea, legionarii fiind obligați să respecte un cod strict de conduită, să fie devotați cauzei mișcării și liderului suprem, Corneliu Zelea Codreanu.

De asemenea, legionarii aveau un cult al sacrificiului. Se credea că ei trebuie să fie gata în orice moment să-și dea viața pentru patrie și pentru mișcare și tocmai această trăsătură a dus la numeroase acte de violență, inclusiv asasinate politice. Mișcarea Legionară promova o viziune profund religioasă, considerându-se aleasă de Dumnezeu pentru a salva România de corupția morală și de influențele străine. Totodată, legionarii vedeau în comuniști, evrei, politicieni corupți și elitele liberale reale amenințări pentru țară. În sfârșit, dincolo de acțiunile violente, legionarii organizau și tabere de muncă voluntară, încercând să demonstreze superioritatea „omului nou”, muncitor, cinstit și naționalist.

Relația cu Germania nazistă

În anii 1930 și 1940, Mișcarea Legionară a construit o conexiune solidă cu regimul nazist din Germania, care era fundamentată pe viziuni comune precum naționalismul radical, antisemitismul și respingerea democrației. În acest context, Germania nazistă a sprijinit în mod activ organizația, oferindu-i atât resurse materiale, cât și susținere ideologică, considerând-o un posibil partener strategic în regiunea Europei de Est. Odată cu preluarea puterii, în 1940, în cadrul regimului instaurat împreună cu generalul Ion Antonescu, legionarii au căutat să întărească legăturile cu Germania, sperând să-și consolideze dominația politică. Cu toate acestea, relația a fost tensionată de conflictele care existau între legionari și Antonescu, acesta beneficiind de sprijinul direct al Berlinului, ceea ce avea să fie confirmat mai târziu, după lovitura de stat din 1941.

Asasinarea lui Zelea Codreanu

În 1930, în luna martie, Zelea Codreanu, care era supranumit „Căpitanul”, a înființat Garda de Fier, o aripă paramilitară a Legiunii, o organizație care lupta împotriva expansiunii comunismului și care trebuia să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul participării la alegeri.

Legiunea a fost dizolvată prin hotărâre guvernamentală, în decembrie 1933, însă în 1935 a reapărut sub o nouă identitate oficială, și anume partidul Totul pentru Țară, bucurându-se de sprijinul Regelui Carol al II-lea, primul care a introdus regimul dictatorial în România, în 1938, mai menționează sursa citată. Membrii săi puteau fi ușor recunoscuți după uniformele de culoare verde pe care le purtau și au devenit cunoscuți sub denumirile de „legionari” sau „cămăși verzi”. În martie 1938, prim-ministrul Nicolae Iorga l-a acuzat pe Zelea Codreanu de ultragiu la adresa unui ministru, iar liderul legionarilor avea să fie arestat și condamnat din ordinul lui Carol al II-lea. În noiembrie același an, în timp ce era transportat către închisoarea Jilava, „Căpitanul” a fost executat alături de alți 13 legionari de către jandarmii care asigurau paza. A doua zi, presa relata că aceștia au fost împușcați în timpul unei presupuse tentative de evadare.

Rebeliunea legionară și Masacrul de la Jilava

După moartea lui Zelea Codreanu, conducerea mișcării a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus la abdicarea lui Carol al II-lea. Când mareșalul Ion Antonescu a venit la putere, în septembrie 1940, acesta a adus Garda de Fier în guvern, creând Statul Național Legionar. Sub conducerea lui Sima, organizația legionarilor a fost implicată în numeroase asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale ori detenție confesională.

Campania de asasinate a culminat cu ceea ce în istorie este cunoscut sub denumirea de Masacrul de la Jilava. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, un grup de legionari înarmați a ucis 64 de deținuți politici, cinci dintre aceștia fiind demnitari ai fostului regim de dictatură regală. Un alt episod sângeros, care a avut loc în ianuarie 1941, a fost rebeliunea legionarilor împotriva regimului condus de Ion Antonescu și a armatei române. Lovitura de stat organizată de Sima și adepții săi a provocat ciocniri violente, jafuri și acte de vandalism fără precedent. Generalul Antonescu a înăbușit rebeliunea legionară în doar trei zile. În același timp cu rebeliunea, legionarii au declanșat cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, în care au fost uciși peste o sută de evrei, iar mulți dintre ei au fost atârnați în cârlige la abator unde cadavrele le-au fost pângărite și mutilate.

Antonescu a folosit armata pentru a suprima rebeliunea, distrugând organizația, în timp ce Horia Sima, împreună cu alți lideri, s-au refugiat în Germania, unde au continuat să fie protejați și să desfășoare activități de propagandă pro-nazistă. Practic dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii”, rămași loiali lui Sima, și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu, mai precizează Wikipedia.

Ce personalități au asasinat legionarii

În anii ʼ30, Mișcarea Legionară a câștigat enorm la capitolul popularitate, atrăgând membri din diverse clase sociale, inclusiv intelectuali și studenți. Organizația politică și-a câștigat notorietatea nu doar prin ideologia sa extremistă, ci și printr-o serie de asasinate politice care au zguduit din temelii România în perioada interbelică. În încercarea de a elimina adversarii politici și de a-și impune viziunea, legionarii au recurs la violență, țintind personalități importante din conducerea țării.

I. G. Duca – Unul dintre cele mai cunoscute asasinate comise de legionari a fost cel al prim-ministrului și lider al Partidului Național Liberal, Ion Gheorghe Duca. Într-o zi de 29 decembrie 1933, un grup de trei legionari l-au ucis pe Duca pe peronul gării din Sinaia. Asasinii au rămas în istorie sub numele de „Nicadorii”, acronim format din primele litere ale prenumelor a doi dintre autorii asasinatului – Nicolae Constantinescu și Caranica Ion – și din primele două litere ale numelui de familie al celui de-al treilea – Doru Belimace, notează Historia.ro. Motivul principal al acestui asasinat a fost decizia lui Duca de a interzice Garda de Fier și de a reprima activitățile legionarilor. Moartea sa a marcat prima acțiune majoră de violență politică din partea Mișcării Legionare.

Armand Călinescu – Prim-ministru și figură centrală în politica interbelică a țării, Călinescu a fost ucis cu sânge rece la București de un grup de zece legionari, cunoscut sub numele de Decemvirii. Asasinatul a fost o răzbunare pentru măsurile dure pe care Călinescu le luase împotriva Gărzii de Fier, inclusiv execuția liderului Corneliu Zelea Codreanu. După moartea sa, guvernul a ordonat represalii dure și toți membrii comando-ului au fost capturați și executați, iar alți peste 250 de legionari au fost uciși în aceeași noapte.

Nicolae Iorga și Virgil Madgearu – În perioada scurtă în care legionarii au fost la putere, în timpul Statului Național Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), aceștia au declanșat o campanie de epurare politică. Printre victimele acestora s-au numărat istoricul, fost prim-ministru și una dintre cele mai respectate personalități intelectuale ale României, Nicolae Iorga, și Virgil Madgearu, economist și lider al Partidului Național Țărănesc, care au fost asasinați în aceeași zi de 27 noiembrie 1940. Iorga a fost ucis de legionari sub acuzația că ar fi contribuit la condamnarea lui Corneliu Zelea Codreanu, iar corpul său a fost descoperit a doua zi pe un câmp din județul Prahova de un șofer care trecea prin zonă. Madgearu a fost omorât de un grup de cinci legionari în pădurea Snagov ca parte a represaliilor împotriva celor care se opuneau mișcării legionare.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 20.02.2025, 13:17

    E bun acest memento istoric, dar ma tem ca nu-i atinge pe fanii inculti sau frustrati ai lui Kremlin Georgescu. De retinut pentru ei este ca aceasta "ciorba populista" a mai fost plimbata pe la nasul electoratului, sunt teme vechi, rasuflate, gaunoase (oricat ar suna de bine) si care au dus la mari napaste pe capul natiunii noastre. KG are DOAR VORBE FRUMOASE, ZERO SOLUTII, aduce cu el doar PICAJUL !! El ar aduce cu el SARACIA aia care bantuia pe aici pe vremea "suveranistului" Ceausescu ! Omul e un farsor cinic, un pericol major pt Romania civilizata.

  • Avatar comentarii

    Ttyy 21.02.2025, 02:30

    Am gasit mai multe mentionari din procese prin care s-a demonstrat ca la abator erau cadavre ale legionarilor idealisti din echipele mortii, echipe care marsaluiau neinarmate si erau executate de armata romana si germana. Pare sa fie un fals istoric din presa, demontat prin procese, dar inca reapare si nu il putem pune sub semnul indoielii. Si mai era o actiune similara la aeroportul Baneasa.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:35
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
23:14
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală