Test al pachetelor de mâncare ale soldaților ruși: „E ca și cum ceva a murit înăuntru de 100 de ori”

Comentează

În săptămânile și lunile lungi petrecute pe front, soldații supraviețuiesc mâncând pachetele „Meal, Ready-to-Eat” (MRE, n.r. mâncare gata pentru consum imediat). Un voluntar a testat produsele găsite în ranița unor soldați ruși capturați de armata ucraineană, relatează ziarul Blesk din Cehia.

Ucraineanul Mihajo Poliakov, voluntar la o organizație de caritate, a decis să încerce pachetul MRE rusesc. „Chiar înainte de a deschide pachetele individuale, simțeam un miros distinct”, a povestit ucraineanul, pe pagina sa de Twitter.

Mai întâi a încercat carnea de vită cu fasole și cu legume. Nu doar că termenul minim de valabilitate al alimentelor expirase în urmă cu câteva luni, după deschiderea ambalajului „mirosul care vine din interior este insuportabil. E ca și cum ceva dinăuntrul conservei a murit de o sută de ori”.

A trecut la „al doilea fel”, carne de vită cu orez: „Are gust de morman de murdărie . Cred că în interior sunt niște șobolani pe care i-au găsit în fabrică”.

Ultima mâncare pe care a gustat-o ​​au fost chiftele: „De ce miros și au gust de pește?”.

Nope, I was wrong. Where are the meatballs, exactly? And why does it smell and tastes like fish? I guess they messed up the production lines or something pic.twitter.com/YY2vZP4C1G— Mykhailo (@mxpoliakov) December 7, 2022 

Pachetele MRE conțin și pateuri, mici gustări, deserturi și concentrare de băuturi.

„Pateul are un gust puțin ciudat, dar, cu siguranță, este mult mai bun decât celelalte chestii din meniu. Brânza procesată arată ca plasticul și este complet lipsită de gust”, a mai spus Mihailo.

El a mai adăugat că prăjiturile ambalate erau mucegăite. „Sosul de mere avea cel mai bine gust”, a fost ironic voluntarul.

Now there is some bacon. That must be good, right? No, that is just some 99% processed fat. Disgusting ? pic.twitter.com/gJ9RGHHmBO— Mykhailo (@mxpoliakov) December 7, 2022 

La începutul invaziei Ucrainei, canalul belarus Nexta a prezentat rații alimentare ale unor soldați ruși cu data de expirare depășită de acum șapte ani.

The #Ukrainian military showed what the #Russian ration consists of

Its expiration date was seven years ago pic.twitter.com/3xhQlCY0Cf— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022 

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește