Nu amâna alarma!

Dacă ai fixat alarma de trezire la o anumită oră, nu o amâna. De câte ori amâni momentul trezirii apăsând pe butonul Snooze, creierul tău ştie că mai are câteva minute de somn şi încearcă să reintre în starea de somn, dar tot el ştie că nu are mult timp la dispoziţie.
Aşadar, setează-ţi alarma la ora la care chiar trebuie să te ridici din pat şi atunci ştii că nu e loc de amânare”- spune dr. Jodi Mindell, director al Centrului pentru Tulburări de Somn – Philadelphia. Acest somn neîntrerupt dimineaţa te ajută să fii mai odihnit şi mai proaspăt, deoarce creierul ştie, încă de seara, că atunci când sună ceasul chiar trebuie să te ridici.

Nu te ridica brusc din pat

Imediat ce te-ai trezit, nu te ridica brusc din pat, stai o clipă cu ochii închişi şi imaginează- te cu vigoare, energizat. “Când îţi imaginezi o activitate, îţi activezi aceeaşi parte a creierului ca atunci când o derulezi cu adevărat”, spune dr. Dana Lightman, PhD, psiholog comportamental, în SUA, citată de site-ul sfatulparinţi lor.ro.
Apoi, specialiştii recomandă ca la trezire să priveşti o culoare vibrantă (o pernă sau o pătură roşie, galbenă, portocalie sau ciclam).

O gură de apă

Un pahar cu apă de îndată ce te trezeşti va da corpului lichidul pe care l-a pierdut peste noapte. Orice se întâmplă în corpul tău, acesta are nevoie de apă – spune dr. Holly Andersen, profesor la Weill Cornell Medical Center, adăugând că, fără suficientă apă, sistemul tău va trebui să lucreze cu mult mai mult, ca să facă trupul şi toate procesele chimice să funcţioneze.

Inspira-te din cele mai frumoase mesaje de buna dimineata!

Un scurt masaj facial nu strică

“Când îţi masezi faţa la trezire, îţi creşte instantaneu circulaţia sângelui şi este un mod sigur de a fi trezit şi energizat”, spune Maggy Dunphy, director general la Aria Spa, SUA.
Începi de la frunte, cobori uşor spre obraji, îi baţi cu degetele, variind intensitatea şi locul, până când masezi astfel întreaga faţă. În plus, aceste mişcări te ajută şi să arăţi bine, nu doar să te trezeşti. În fine, deschide fereastra, lasă aerul curat să intre şi bea în linişte cafeaua.

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor