În lipsa materialelor didactice, copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani sunt învăţaţi să socializeze, să memoreze şi să deseneze din manuale vechi. Părinţii celor mici nu pot nici ei ajuta grădiniţa, pentru că majoritatea sunt şomeri şi de-abia îşi pot duce zilele de pe o zi pe alta. Un copil de 5 ani m-a întrebat într-o zi ce sunt desenele animate şi atunci mi-am dat seama că mulţi dintre ei nu au parte de micile bucurii ale vieţii. De aceea m-am decis să vă scriu şi să cer ajutorul celor cu sufletul mare care vor şi pot să ne ajute cu cărţi, jucării, CD-uri cu desene animate.

Oameni buni, ce vină au copiii că s-au născut în sărăcie? Este dureros să ştii că unii dintre ei nu au văzut niciodată un televizor sau nu au avut de ziua lor un tort. Haideţi să-i facem pe micuţi să zâmbească ! (Claudia Şerban, comuna Ghioroiu, jud. Vâlcea)

4274-217615-30cancer.jpg«Fără 5.000 de lei, voi muri!»

Am 35 de ani, o fetiţă de 16 ani şi în urmă cu doi ani, mai exact pe 17 octombrie 2007, am aflat că am cancer. Limfom malign non hodgkin se numeşte boala. Pe 4 ianuarie, am terminat ultima cură de opt citostatice, dar din cauza lor mi s-a uscat un plămân.

Singura mea şansă e o analiză PETA, pe care trebuie să o fac la Oradea sau în Ungaria. Însă aceasta costă 5.000 de lei, o sumă foarte mare pentru mine. Analiza îmi va spune câte celule canceroase am, şi aşa voi putea face un transplant. Vă implor să mă ajutaţi. Fără 5.000 de lei, voi muri! (Florina Gheorghiu, sat Dârza, Dâmboviţa)

«Nu vreau să-mi pierd casa din cauza datoriilor acumulate la bănci»

4274-217616-30scrisoare.jpgSunt disperată şi nu ştiu ce să mă mai fac. Am avut nevoie de bani pentru a-mi ţine copilul la facultate şi am făcut un credit la bancă. Apoi m-am înscris şi eu la pedagogie muzicală. Lucrez ca profesor necalificat şi am un salariu foarte mic. M-am tot împrumutat ca să pot supravieţui şi am ajuns acum să fiu zi de zi sunată şi să primesc înştiinţări de la bănci să-mi plătesc ratele.

Credeţi-mă că nu vreau să-mi pierd casa din cauza datoriilor acumulate. La asta mă aştept, fiindcă am ajuns să am împrumuturi la cinci instituţii bancare, să am datorii şi la firma de cablu, şi la cele de telefonie, şi la întreţinere. Cred că în total am ajuns să datorez peste 10.000 de lei şi sunt disperată.

Un ajutor cât de mic m-ar salva de la evacuare. Am deschis şi un cont în lei, în care pot primi donaţii: RO54BRDE340SV29838163400, BRD Suceava, pe numele Doiniţa Teslaru. Vă mulţumesc din suflet. (Doiniţa Teslaru, Suceava)

«Am reuşit să strângem banii pentru operaţie»

4274-217614-30bebe.jpgÎn data de 20 noiembrie 2009, am publicat oful unei mame care are băieţelul bolnav. Diana Cozma ne scria că micuţul ei, Rareş, în vârstă de 8 luni, are un chist pe creier, dar şi o problemă la un ochişor. Disperată, femeia ne ruga atunci s-o ajutăm să strângă suma necesară operaţiei. În caz contrar, micuţul ei risca să orbească. Zilele trecute, am primit de la această mămică un mesaj de mulţumire.

“Am reuşit să strângem banii pentru operaţie. Vă mulţumim tuturor: rude, prieteni, cunoştinţe, colegi, colaboratori şi necunoscuţi cu suflet mare care aţi fost permanent alături de noi cu donaţii, încurajări, vorbe bune, rugăciuni. Vă mulţumim din suflet şi ne vom ruga ca tot binele făcut să vi se întoarcă înzecit”. Femeia afirmă că banii (în jur de 15.000 de euro) vor fi folosiţi pentru plata intervenţiei chirurgicale, a transportului, a cazării, pentru recuperarea medicală şi eventualul control postoperator.

“Dacă suma strânsă va depăşi aceste cheltuieli, diferenţa va fi donată altor copii, tineri, oameni aflaţi în nevoie. Pentru că, aşa cum alţii ne-au ajutat pe noi, aşa vom ajuta şi noi, la rândul nostru”, ne-a mai scris mămica lui Rareş.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.