Studiul arată că mostrele testate pozitiv la COVID care au fost adunate din piața Wuhan în 2020 conțin și material genetic de la animale sălbatice.
Potrivit unor oameni de știință, aceasta este încă o dovadă că virusul a fost transmis inițial de la un animal infectat la om.
Analiza a mai arătat că animalele cunoscute acum a fi sensibile la virus, în special ratonii, erau vândute vii în acele locații.
Dar cercetătorii chinezi au subliniat că descoperirile lor nu reprezintă o dovadă clară a modului în care a izbucnit focarul. „Aceste mostre de mediu nu pot dovedi cu certitudine că animalele au fost infectate”, explică lucrarea.
Cercetătorii chinezi care au realizat studiul spun că există posibilitatea ca virusul să fie adus în piață de o persoană infectată, mai degrabă decât de un animal.
„Cel mai important lucru e că acest set de date este acum publicat. Rezultatele probelor reprezintă dovezi convingătoare că animalele de acolo au fost probabil infectate cu virusul. Dacă alăturăm acest lucru la faptul că primele cazuri de COVID din Wuhan sunt legate de piață, înseamnă că avem încă o dovadă că a avut loc o infectare de la un animal din piață”, a declarat virologul David Robertson, de la Universitatea din Glasgow.
FBI: Un accident în laborator, cauza COVID
Descoperirile publicate vin pe fondul semnalelor că teoria unui accident în laborator câștigă tot mai mult teren în rândul autorităților din SUA.
Guvernul chinez a negat cu fermitate informațiile conform cărora virusul ar fi provenit dintr-o unitate științifică, dar FBI a spus că acum consideră ca fiind scenariul „cel mai probabil”, la fel ca și Departamentul de Energie al SUA.
Diverse departamente și agenții americane au investigat cazul și au ajuns la concluzii diferite, dar la 1 martie, directorul FBI a acuzat Beijingul că „face tot posibilul pentru a încerca să dezinformeze” și a dezvăluit că biroul a fost convins de teoria scurgerilor din laborator „cu ceva vreme în urmă”.
FBI nu și-a făcut publice concluziile, ceea ce i-a frustrat pe unii oameni de știință.
Această nouă analiză, care a fost validată de alți oameni de știință înainte de a fi publicată în revista Nature, include detalii mai importante despre conținutul mostrelor care au fost colectate de la tarabe, suprafețe, cuști și utilaje din interiorul pieței.
Foto: EPA