China acuză SUA că folosesc lockdown-ul extins din Shanghai „ca pe o armă”, după ce și-au retras personalul consular din orașul chinez

Comentează
Arhiva foto

China a criticat Statele Unite pentru că au cerut personalului consular să părăsească orașul Shanghai, acuzând oficialii americani că folosesc ca pretext încercarea eșuată a autorităților chineze de a limita răspândirea Covid-19, în centrul financiar al țării, scrie CNN.

Luni, Departamentul de Stat al SUA a „dispus” plecarea angajaților neesențiali și a familiilor acestora din orașul de 25 de milioane „din cauza creșterii cazurilor de Covid-19 și a impactului restricțiilor introduse de China, ca răspuns”, potrivit unei declarații de pe site-ul său.

Notificarea a venit la doar câteva zile după ce Departamentul de Stat a autorizat „plecarea voluntară” a personalului din Shanghai. Un aviz de călătorie îi îndeamnă pe americani să „reconsidere călătoria” în toată China, invocând restricții COVID stricte, inclusiv „riscul ca părinții și copiii să fie separați”.

Cel mai populat oraș din China se află de câteva săptămâni într-un lockdown strict și haotic, mulți rezidenți neavând acces măcar la bunurile de bază, inclusiv alimente și îngrijire medicală.

Ministerul de Externe al Chinei a notificat SUA că „se opune ferm” ordinului consulatuluii, a declarat marți purtătorul de cuvânt al ministerului, Zhao Lijian, într-un briefing de presă.

„Exprimăm nemulțumirea puternică față de politizarea și armonizarea evacuărilor de către SUA”, a spus Zhao.

Zhao a apărat, de asemenea, politicile Chinei de prevenire și control al Covid-19 ca fiind „științifice și eficiente”, insistând că guvernul are „toată încrederea în a aduce sub control noul val de Covid-19”, în ciuda creșterii numărului de cazuri.

Până acum, peste 320.000 de cazuri au fost raportate în 31 de provincii, inclusiv Shanghai, de la 1 martie, centrul financiar înregistrând zilnic peste 20.000 de cazuri.

Afirmația lui Zhao contrastează puternic cu mesajele mai sumbre de la alți oficiali chinezi, inclusiv directorul adjunct al NHC Lei Zhenglong, care a avertizat marți că focarul din Shanghai „nu a fost controlat eficient”.

El a adăugat că focarul s-a extins de atunci în multe provincii și că numărul de noi infecții este de așteptat să rămână ridicat în zilele următoare.

Carantina din Shanghai a fost învăluită în controverse și disfuncționalități de când a fost introdusă pentru prima dată, aparent cu puține avertismente, pe 29 martie.

Furia opiniei publice a fost amplificată de poveștile părinților care au fost separați de copiii lor infectați, chiar și de copiii mici, din cauza regulilor de izolare din Shanghai, și de povestea câinelui ucis de autoritățile sanitare Covid după ce proprietarul său a fost plasat în carantină.

Mai multe proteste care au izbucnit săptămâna trecută, într-un complex rezidențial din sud-vestul Shanghaiului, iar locuitorii s-au confruntat cu forțele de ordine, cerând provizii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate