Trump a identificat China drept principalul concurent al Statelor Unite și a acuzat Partidul Comunist Chinez că profită de comerț și nu spune adevărul cu privire la noul focar de coronavirus, pe care îl numește “ciuma Chinei”.

Într-un interviu de 20 de minute împotriva Chinei, Robert OBrien le-a spus oficialilor militari și ai serviciilor secrete britanice și americane că China este o putere prădătoare, care și-a reprimat poporul și a căutat să constrângă atât vecinii, cât și puterile occidentale.

“PCC urmărește dominarea în toate domeniile și sectoarele… (și) intenționează să monopolizeze fiecare industrie care contează pentru secolul XXI”, a declarat OBrien pentru Atlantic Future Forum.

“Cel mai recent, PCC s-a folosit de spionajul cibernetic pentru a viza companiile care dezvoltă vaccinuri şi tratamente destinate Covid-19 în Europa, Marea Britanie şi Statele Unite, susţinând totodată necesitatea cooperării internaţionale”, a spus OBrien.

China, sub preşedintele Xi Jinping, afirmă că Occidentul, şi în special Washingtonul, este cuprins de isteria anti-chineză, de gândirea colonială şi pur şi simplu de furia că China este acum din nou una dintre primele două economii ale lumii.

Creşterea economică şi militară a Chinei din ultimii 40 de ani este considerată a fi unul dintre cele mai semnificative evenimente geopolitice din vremurile recente, alături de căderea Uniunii Sovietice din 1991, care a pus capăt Războiului Rece.

OBrien a spus că Occidentul a acordat Chinei concesii timp de zeci de ani, inclusiv apartenenţa la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), crezând că se va deschide din punct de vedere economic şi politic, în timp ce îşi va reduce propriile bariere impuse companiilor străine.

“Din păcate, acestea sunt promisiuni pe care până în prezent nu le-a respectat. În schimb, liderii PCC şi-au dublat abordarea totalitară şi economia mercantilă, dominată de stat”, a spus fostul avocat din Los Angeles, în vârstă de 54 de ani.

În 1979, China avea o economie mai mică decât cea a Italiei, dar după deschiderea pentru investiţiile străine şi introducerea reformelor de piaţă, a devenit a doua cea mai mare economie din lume.

China este în prezent lider global într-o gamă de tehnologii ale secolului XXI, cum ar fi inteligenţa artificială, medicina regenerativă şi polimerii conductori.

Răspunsul Chinei la noul focar de coronavirus “a şters orice îndoieli cu privire la intenţiile sale”, a spus OBrien.

Acesta a arătat că China a cooptat organizaţii internaţionale şi le-a obligat să instaleze echipamente chineze de telecomunicaţii.  El a acuzat Partidul Comunist că a blocat companiile străine în timp ce le-a subvenţionat pe cele proprii.

Totodată, consilierul a afirmat că proiectul internaţional emblematic al Chinei, aşa-numita iniţiativă “O Centură, Un Drum”,  presupunea oferirea naţiunilor sărace a unor “împrumuturi nesustenabile” pentru a construi proiecte de infrastructură uriaşe şi nefolositoare, folosind firme şi muncitori chinezi.

“Dependenţa acestor ţări de împrumuturile chineze le erodează suveranitatea şi nu le lasă de ales decât să respecte linia partidului cu privire la voturile în cadrul ONU şi… alte probleme”, a spus OBrien.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Cel mai negru bilanț: 98 de decese de COVID în ultimele 24 de ore în România. Număr fără precedent de noi cazuri de infectare

Alexandru Rafila, candidat pe listele PSD: “Cred că putem face alegeri dacă se va stabiliza rapid numărul de cazuri”

Nelu Tătaru anunță o evaluare a tuturor spitalelor, în urma dezvăluirilor presei cu subraportările infecțiilor nosocomiale în cazul pacienților COVID-19

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Playtech.ro
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Observatornews.ro
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Știrileprotv.ro
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca
PUBLICITATE
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca