Justiția iraniană a anunțat luni dimineață că Monterlos a fost achitat la începutul lunii octombrie de acuzațiile privind presupuse legături cu serviciile de informații din Franța, Germania și Israel.

El fusese arestat în timp ce traversa singur Iranul cu bicicleta, într-un context tensionat marcat de conflictul dintre Iran, pe de o parte, și Israel și Statele Unite, pe de altă parte.

După războiul de 12 zile, Republica Islamică, grav afectată de lupte, a declanșat o amplă campanie de represiune împotriva persoanelor suspectate de colaborare cu Israelul.

Într-un interviu acordat Le Monde pe 10 iulie, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, afirmase că Monterlos „a comis o infracțiune”, fără a oferi însă detalii despre natura acuzațiilor. Pe tot parcursul detenției, familia sa a susținut că este nevinovat.

În prezent, Iranul mai deține în custodie un cuplu francez: sindicalista Cécile Kohler, de 41 de ani, și partenerul ei, Jacques Paris, de 72 de ani.

Cei doi au fost descriși inițial de autoritățile iraniene drept „spioni” ai Direcției Generale de Securitate Externă a Franței, iar ulterior, în iunie, au fost acuzați de spionaj pentru Mossad, serviciul de informații externe al Israelului. Familiile lor resping categoric aceste acuzații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.