După anunțul logodnei făcut de fostul principe Nicoale, Biroul de Presă al Casei Regale a transmis un comunicat de presă în care se anunța că Regele Mihai și-a dat acordul pentru viitoarea căsătorie.

”Majestatea Sa Regele Mihai I și Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, au luat cunoștință despre intenția fiului Principesei Elena, domnul Nicolae Medforth-Mills, de a se căsători. Regele a răspuns nepotului său, urându-i fericire și pace sufletească, precum și puterea de a lua decizii corecte”, se arăta în comunicat.

Povestea de dragoste dintre nepotul Regelui Mihai I al României și Alina Binder a ajuns în atenția publicului în anul 2016, la botezul copilului Prinţului Jean de Orléans. Dar cei doi se cunoșteau din anul 2014.

Pe 5 septembrie 2014, Alina Binder l-a susţinut pe Principele Nicolae cu o donaţie de 500 de lei pentru Triathlon-ul pentru promovarea lecturii, iar pe 10 mai 2015 ea a participat și la Maratonul Regal de la Palatul Elisabeta, condus de Principele Nicolae.

Fostul print a ales să-i ofere logodnicei sale inelul care este cu diamante și safir chiar la aniversarea a doi ani de relație. Cererea în căsătorie a avut loc în timpul vacanței petrecute de cei doi în Cornwall Marea Britanie. Nunta urmează să aibă loc în vara anului 2018.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Alina-Maria Binder are 29 de ani și e absolventă a Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din Bucureşti şi a Colegiului Naţional I.L. Caragiale.

Ea a studiat la Academia de Studii Economice (ASE) şi a absolvit un master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană la SNSPA.

După studii, a lucrat ca PR pentru Asociaţia piloţilor şi posesorilor de aparate de zbor din România, iar acum urmează un curs de copilot. Tânăra nu este pasionată doar de aviaţie, ci și de cursele de maşini și de schi.

 

Alina-Maria Binder a atras atenția presei în urmă cu 6 ani, atunci când s-a aflat că avea o relație cu Sebastian Blaga, fiul lui Vasile Blaga. Relația celor doi a durat 6 ani, timp în care cei doi au locuit în Germania.

Cât despre trecutul lui Nicolae, acesta l-ar fi adus în situația de a i se retrage titlurile de Principe și Alteță. În urmă cu doi ani, pe 1 august 2015, Familia Regală a României făcea un anunț care a surprins pe toată lumea. Principele Nicolae, primul moștenitor de sex masculine al regelui era exclus din linia succesorală.

S-a vorbit atunci că Regele Mihai a luat această decizie deoarece Nicolae ar fi lăsat-o însărcinată Nicoleta Cîrjan, dar că nu a dorit să recunoscă copilul și acest lucru l-a supărat pe bunicul său.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

20953299_10154842696256220_3937856975101812192_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5


 

Cea mai dragă mașină a Regelui Mihai. Părăsită într-o parcare din Drumul Taberei, a ajuns prin Grecia și e evaluată la un milion de dolari


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI