„Din partea noastră, Traian Băsescu are tot sprijinul, pentru că a fost alături de noi, de Centrul Creştin al Romilor, pe care îl reprezint. Îi cerem în schimb să ne ajute mai mult, să pună în aplicare strategia Guvernului, să ceară asta Guvernului, Parlamentului. Dânsul are un cuvânt de spus, pentru că este conducătorul ţării şi trebuie să aibă grijă de toţi oamenii. Până acum, noi nu am avut alte opţiuni, nimeni nu a venit spre noi, noi am mers spre cei care ne iubesc, că dragoste cu sila nu se poate. Sunt mulţi cărora le este ruşine cu romii, nu vor să se alieze cu ei, iată că domnul preşedinte… Am discutat cu dânsul, avem promisiuni, se pun în aplicare”, a susţinut Florin Cioabă.

Acesta a arătat că i-a cerut preşedintelui României sprijin pentru promovarea creştinismului în rândul romilor, respectiv biserica să fie centrul comunităţii, precum şi înfiinţarea unui departament pentru romi în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.