
Prima nevastă l-a prins în pat cu alta
Prima cucerire a poliţistului Cristian Cioacă a fost o profesoară care provenea dintr-o familie bună. Femeia avea casa ei, o leafă decentă şi, evident, o slăbiciune pentru Cristian. Aşa se face că tânărul a avut încă de pe atunci tot ce i-a dorit inima. Nu pentru mult timp însă… Mai exact, doar vreme de o lună şi jumătate, cât a durat mariajul. Căci femeia a divorţat după ce l-a prins în patul conjugal cu alta…
Mihaela îi oferă locuinţă şi maşini
A treia relaţie stabilă a lui Cioacă e cea pe care o are cu Mihaela Jugănaru, piteşteanca în apartamentul căreia s-a şi mutat în vară. Poate că femeia nu e o frumuseţe şi nici nu are vreo carieră de senzaţie, dar deţine, în ochii poliţistului, pe lângă marea calitate de a-i fi fost aproape în momentele grele, şi o alta: are bani. Mihaela a pus pe roate două afaceri prospere (are o spălătorie de maşini şi o firmă de închirieri de autoturisme) şi îşi permite să-i dea pe mână lui Cioacă numai automobile de lux.

Asta în condiţiile în care şofatul este pentru el, aşa cum a mărturisit la un moment dat, o reală plăcere. Şi cum să nu-ţi salte inima când ai un salariu de nici 2.000 de lei şi conduci BMW-uri şi Porche-uri? Zilele trecute, Mihaela a negat că ar fi iubita lui Cioacă, deşi afirmaţiile ei sunt contrazise de realitate. Decent, ea a admis existenţa unei alte femei în viaţa poliţistului şi a vorbit despre acesta civilizat, chiar în termeni prietenoşi. Atitudinea ei seamănă teribil cu cea a unei femei care încearcă, delicat, să iasă dintr-o situaţie jenantă. Aceea a iubitei înşelate.

Elodia, avocata dispărută, a cumpărat casa pe numele lui
Elodia Ghinescu a fost, la rându-i, o partidă excelentă pentru Cioacă. Avocat de succes, femeia era cea care aducea banii în casă. Chiar şi apartamentul din Braşov în care cei doi au locuit din 2005, de când s-au căsătorit, era cumpărat de avocată, care a făcut un gest de care puţini oameni sunt în stare: a luat casa pe numele poliţistului, înainte ca acesta să-i devină soţ. O dovadă de încredere sau efectul firesc al “anesteziei” pe care numai un expert în manipularea femeilor i-o putea administra? Deşi toţi cunoscuţii Elodiei spun despre aceasta că era o tipă cu capul pe umeri, deşteaptă, tot apropiaţii avocatei recunosc că, cel puţin în prima parte a căsniciei, femeia căzuse, ca-ntr-o vrajă, în plasa lui Cioacă. Şi asta în condiţiile în care bărbatul avea multe momente în care îşi dezvăluia comportamentul de vânător de avere, prea puţin interesat de femeia de lângă el. S-a spus chiar că la baza dispariţiei Elodiei, practic a uciderii ei – dacă este să ţinem cont de părerea anchetatorilor – a fost chiar teama obsesivă a lui Cioacă de a rămâne de căruţă. Ameninţat cu divorţul, poliţistul s-ar fi trezit, brusc, cu ochii în soare, căci stilul de viaţă cu care se obişnuise nu putea fi întreţinut din leafa de poliţist

Blonda îi dă bani
Tânăra care a intrat în viaţa lui Cioacă de curând, o blondă care l-a căutat pe poliţist după ce l-a tot văzut la televizor şi s-a îndrăgostit lulea de el, e fericita posesoare a unei averi impresionante, în cea mai mare parte moştenită. De fapt, familia ei e foarte bogată, dar ea are acces la conturi după pofta inimii. Iar inima ei “trage” înspre Cristian Cioacă. E de ajuns ca acesta să se plângă prin ziare că este falit şi că toţi banii pe care-i avea s-au dus pe avocaţi, că blonda binevoitoare, a cărei singură vină este că a căzut în mrejele cui nu trebuie, sare cu banul. Deocamdată, Cioacă îşi ţine ultima cucerire – şi, totodată, ultimul sponsor – departe de ochii presei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f39da39244b6cb5a0ae7b20e27d67e19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_901194beb425a634a091fdf89724f648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc4f513ae6f6501225733bf377848df0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d8f136e25684757c223349239427131c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07ee5a23e350d880c2676f915cd6456b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_78a4c1f1a8692f463aae460d40d2d1b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f7d04b2dd6170e788ff2c31f6df905ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_169860d0985d13466073f7d920393a85.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_034755089c80962d3f306dbf0f2620ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_342c92fecf2cd3869251a9cfc4d29d61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_51a69ad4b2e7327917e3046081b4d61f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f65f295bff7be19ddadbbf737e0d777f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8aaa11d72a79d5847dbdeb27433d0608.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9431ade8c1a10a9654d164a196069d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ef1c9e11b6b24117c74a35ab43b64d88.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_72bc74ee355242533c0a9a76ec3b0c0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/traian-basescu-e1778875786922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/proiectul-de-reforma-a-ani-trimis-de-catalin-predoiu-in-parlament-spune-ca-declaratiile-de-avere-ale-demnitarilor-raman-secrete--reactie-predoiu-e1784652247349.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreea-ibacka-in-lacrimi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adda-a-fost-diagnosticata-cu-boala-lyme.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3c3e7063b18969afdae1c765a389d42c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b189b0e543a6205cd062fca4d0cc9f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-piata-victoriei-sanitas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/parinti-copii-certuri-shutterstock2187034279-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profimedia-0861313695.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/halbe-bere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-alegi-fructele-de-vara-si-cum-le-pastrezi-proaspete-mai-multe-zile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-therme.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/diana-buzoianu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-2212775632.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/steag.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.