Pe 24 iulie, complexul pune în vânzare vouchere cu 20% reducere, disponibile exclusiv online, în cadrul campaniei Therme Summer Flash Offers.

Oferta este valabilă timp de 24 de ore, între orele 00:00 și 23:59, iar reducerea se aplică automat voucherelor de 3 ore și One Day Holiday pentru zonele Galaxy, The Palm și Elysium.

Reduceri la biletele de la Therme
Reducerile sunt valabile doar pe 24 iulie Sursa foto: Therme

Avantajul este că voucherele nu trebuie folosite imediat. Acestea sunt valabile pentru vizite efectuate în perioada 25 iulie – 30 septembrie 2026, în orice zi a săptămânii.

„Therme București este astăzi una dintre cele mai cunoscute destinații din România și atrage anual peste 1,7 milioane de clienti, dintre care peste 500.000 de vizitatori internaționali. Această vizibilitate confirmă faptul că experiența Therme a devenit un reper important pentru turismul românesc. Prin Therme Summer Flash Offers, transformăm o singură zi de ofertă într-o vară întreagă de posibilități: timp de 24 de ore, vizitatorii beneficiază de un avantaj special de minus 20% la achiziția online a voucherelor de 3 ore și One Day Holiday, pe care le pot utiliza până pe 30 septembrie, în orice zi a săptămânii, pentru orice tip de experiență își doresc: distracție pe tobogane, răsfăț complet în saune, party pe plajă la asfințit, aniversări memorabile sau chiar petreceri de burlăcițe” a declarat Andrada Seitan, Director de Marketing, Therme București.

Pe lângă accesul la piscinele cu apă termală și plaja Sands of Therme, vizitatorii vor putea participa la programul Therme Summer Fest, care include petreceri tematice, competiții sportive și peste 45 de activități zilnice de wellness, de la ritualuri în saună la sesiuni dedicate relaxării și mișcării.

În premieră, în această vară sunt organizate și Family Weekends, cum e cel de pe 25 și 26 iulie, când copiii sub 14 ani au acces la plaja din zona The Palm și beneficiază de upgrade gratuit din Galaxy.

Therme seara
Destinația de lângă București unde vara ține până la finalul lui septembrie Sursa foto: Therme

Reprezentanții complexului spun că, indiferent de vreme, experiența rămâne aceeași.

„La Therme chiar e mereu vară și senin. Chiar și atunci când afară e furtună și nu mai poți sta pe plaja Sands of Therme sau Galaxy Horizon, în interior sunt 30 de grade, apă termală, palmieri și răsfăț.”, a subliniat Andrada Șeitan, pentru Libertatea.

Voucherele pot fi cumpărate doar pe 24 iulie, de pe site-ul oficial Therme sau din aplicația mobilă myTherme. Oferta nu este disponibilă la casele de bilete.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.