Dacian Cioloș a precizat că niciun salariu nu va scădea după intrarea în vigoare a ordonanței. Principalul obiectiv al noi legi a salarizării, a spus șeful Executivului, a fost rezolvarea problemelor privind salariile de încadrare – oameni care lucrează în aceleași instituții, pe aceleași posturi, au salarii diferite, în funcție de perioada în care au fost angajați.

Cioloș a explicat că au fost decise creșteri suplimentare pentru sănătate, întrucât în această nouă lege a salarizării Guvernul a venit cu „cu o abordare completă de reechilibrare a salariilor, atât pe orizontală, cât și pe verticală”. „Așa ar trebui să arate toate sectoarele, dar nu vrem să facem ca și alții care lansează petarde cu alocări bugetare și fug apoi pentru că nu pot să le facă”, a spus Dacian Cioloș, potrivit Digi 24.

Premierul le-a răspuns și sindicaliștilor din educație, care au acuzat Guvernul că nu se preocupă de acest sector. „Suntem conștienți că educația e importantă, dar trebuie să discutăm despre ce putem să facem și nu despre ce nu putem să facem. Nu poate Guvernul Cioloș în câteva luni, cu resursele pe care le avem, să corecteze toate problemele din sistem. Dacă nu începem cu domeniile cu importanță, o să avem măriri de 10% pentru toți, păstrând dezechilibrele”, a explicat Cioloș.

Premierul a mai spus că așteptările pentru sistemul de sănătate sunt mari și „vom cere multe eforturi sistemului”. Din acest motiv, sănătatea a fost primul domeniu în care au fost făcute creșteri salariale.

Noul proiect de Ordonanţă de Guvern pentru salarizarea personalului bugetar, făcut public, marţi, de Blocul Naţional Sindical, prevede creşterea suplimentară cu 10 la sută a salariilor debutanţilor şi sistem de premiere bazat pe criterii de perfomanţă pentru personalul din sănătate şi educaţie, începând cu ianuarie 2017.

Citește și: Proiectul privind salarizarea bugetarilor | Sindicaliştii din educaţie amenință cu proteste

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.